Scrisoare către prim-ministrul României


Domnule prim-ministru,

Ne-ați spus astăzi, la 153 de la ziua Unirii, că „este nevoie de unitate pentru a apăra interesele României.” Nu pot fi decât de acord cu ceea ce spuneți, dar nu și cu dihotomia dintre acțiunile și vorbele clasei politice și implicit ale dumneavoastră.

Există două legi cărora mă supun. Prima: să-l iubesc pe Domnul Dumnezeu meu cu întreaga mea ființă, iar a doua să-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi. Nu cunosc viața dumneavoastră spirituală așa că nu mă aștept să o respectați pe prima, dar de a doua aș putea spune că ne-ați vorbit în discursul dumneavoastră.

Vreau să vă întreb cum ați apărat interesele românilor în cei trei ani de mandat? Nu am o funcție atât de mare și importantă ca dumneavoastră, dar pot să vă spun cum mi-am pus eu aproapele și interesele lui deasupra intereselor personale.

Am făcut-o când am ales să nu dau mită pentru a-mi lua carnetul la 18 ani ca să nu încurajez un sistem corupt în care mita aproape că străpunge orice valoare.

Am făcut-o când am dat Bacalaureatul și toți cei din jurul meu își scoteau fițuicile și se înfruptau din ele până au înfundat wc-urile. Am crezut într-o Românie în care copiatul nu te mai face „băiat deștept” și am acționat de dragul viitorului copiilor și nepoților noștri.

Am pus interesele viitorului României deasupra mea când am refuzat să dau mită pentru a scăpa de o amendă rutieră. De ce? Pentru că am crezut că România va scoate din pântece acest copil mort numit mită.

Am făcut-o de fiecare dată când mi-am plătit taxele și dările, de fiecare dată când am cerut bonul fiscal. Am făcut-o pentru că mi-a păsat de interesul României și a românilor, de viitorul țării noastre. Gesturi mici, dar acțiuni care ar schimba țara dacă ar fi făcute de toți. Și oare care ar fi efectul dacă, începând cu dumneavoastră, clasa politică ar acționa în deciziile mari astfel?

Domnule prim-ministru, cum ați apărat dumneavoastră interesele României în cei trei ani de mandat? Le-ați apărat când ați făcut promisiuni în campanie precum majorarea salariilor profesorilor cu 50% și nu le-ați îndeplinit?

Poate când îl apărați pe apropiatul dumneavoastră Sorin Apostu că este nevinovat ați apărat interesele românilor sau cel mai bine ați apărat interesele românilor când ați oferit prețuri „speciale” pentru băieții deștepți ca Ioan Niculae în 2009.

V-ați ținut cu dinții de funcția de prim-ministru de parcă știți că nu veți mai reveni vreodată în politică. Ați acceptat să fiți mânjit de toate acuzele și ura poporului, dar să rămâneți neclintit pe scaunul dumneavoastră ca împăratul Saul odinioară.

Ați renunțat la orice urmă de respect doar doar ca să apărați interesul românilor din poziția de prim-ministru.

Viața politică n-a fost schimbată cu nimic din 2009 încoace. După trei ani, politica e la fel de murdară, colegii dumnevoastră se bucură de aceleași „privilegii” ca înainte de mandatul dumnevoastră.

Va veni o zi când veți muri și veți ajunge în manualele de istorie. Nu vă pasă de cum veți rămâne în amintirea poporului pe care l-ați condus?

Domnule prim-ministru, ne dorim și noi un ministru așa cum ni l-ați descris pentru că dumneavoastră nu ați fost acela care a apărat interesele României. Ne dorim un           prim-ministru care să apere interesele semenilor mai presus de ale lui.

Domnule prim-ministru, primim-ministru.

Un altfel de ministru.

Un astfel de ministru.

Acest articol a fost publicat în Politică și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Scrisoare către prim-ministrul României

  1. protulca zice:

    Fără reformarea clasei politice actuale nu cred că vom mai ieşi din situaţia în care suntem.
    Şi încă ceva: schimbarea mentalităţii conducătorilor noştri din stăpânitori in slujitori!

  2. luminitas zice:

    Începeam să cred că sunt singura care vede bine protestele din stradă şi care crede că este nevoie să condamnăm ceea ce este de condamnat. Aplaud curajul, pentru că eu cred că e nevoie de curaj să publici un articol ca cel de sus.

  3. Nu sunt întru totul de acord cu aceste proteste și cu felul în care se desfășoară, dar sunt legitime, sunt cauzate de nemulțumirile față de clasă politică. Dacă poporul ar ști că dau ce au mai bun pentru binele țării și pentru a ne apăra interesele n-ar mai protesta.

  4. horvathliviu zice:

    I-ai trimis-o la București scrisoarea asta, sau e pentru noi? 🙂 Domnul Boc stă vizavi de blocul în care locuiesc. Un rector de la științe politice a afirmat că lumea politică românească e coruptă, odată ce intri în ea te compromiți. Eu nu mai văd niște mântuitori în oamenii care ne conduc, mă rog să nu fie mai rău. Oricum nu aveau de unde să aducă Paradisul în România, fiindcă aproape nu producem nimic, și ne-am vândut resursele la străini pe bani de nimic. Dacă ne spuneau adevărul, cine îi mai votau? Măcar așa am crezut minciunile lor, iar ei au rămas cu ceva. Winston Churchill zicea că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut. Asta-i adevărul despre cei ce se perindă pe la putere. Am auzit că Emil Boc e protestant, penticostal? Chiar a mers la întâlniri religioase evanghelice, și a favorizat pe protestanți , așa că nu prea ai de ce să te plângi măi Beni. Chiar domnul Boc a zis că ”Fără credință în Dumnezeu nimeni nu poate face nimic”. Superbă afirmație,nu? 🙂

    • I-am văzut pe Geoană, Antonescu și Paleologu venind la o universitate evanghelică (Emanuel). Penibil. Cred că s-au pregătit ascultând predici înainte pe youtube ca să se obișnuiască cu limbajul. Antonescu a fost rușinos de jenant, râdeam de strofocările lui, Geoană a venit cel mai pregătit, dar era mai fals ca statuile de la madame tussaud s, Paleologu a venit total nepregătit de parcă a venit la bar. Baconshi mi-a plăcut cel mai mult și a fost cel mai sincer.
      N-aș fi avut vreo problemă cu PDL dacă ar fi dat tot ce puteau în această criză, dar sunt la putere de aproape 8 ani și clasa politică e în aceeași stare, opoziția nu diferă de cei de la putere.

      • horvathliviu zice:

        Baconcshi e teolog, e specialist pe patristică, a studiat în librăriile Vaticanului, e conștient de lumea evanghelică. Îmi pare rău că a intrat în politică; nu cred că doar din sfera asta poți face bine celor din jur.

    • e ortodox Liviu, mulțumim pentru link.

  5. allmy421 zice:

    Toata clasa politica este o cloaca de te apuca scarba. Suntem ce am fost si chiar mai mult de atat. Desi Biblia spuns ca vremea si vremurile se vor inrautati pentru a amana decaderea o solutie ar fi monarhia, cu un monarh care sa nu este angajat politic si cu un guvern de tehnocrati dar ramane parlamentul care e putred pana in maduva oaselor. Cand romanii au realizat ca noi nu suntem in stare sa ne reformam politic au adus monarhia din Germania.Si chiar si acolo ai derapajele lui Carol al II-lea. Oricum felicitari pentru articol.Pacat ca nu o sa-l vada si piticu`

  6. „Va veni o zi când veți muri și veți ajunge în manualele de istorie. Nu vă pasă de cum veți rămâne în amintirea poporului pe care l-ați condus?” -> aceasta este si grija mea, in privinta acestor trei ministri succesivi (Emil Boc, Mihai Rasvan Ungureanu, Victor Ponta) despre care va trebui sa amintesc intr-un fel descendentilor mei: http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/04/28/micul-ponta/. Dl.Holhos mi-a transmis: ” sper sa povestesti [la vremea respectiva] despre Ponta ca a avut o domnie scurta si ca a cules in timpul mandatului sau ce a semanat cat a fost in opozitie”. Asta sper s-o pot spune despre toti prim-ministrii care vor urma de acum incolo.

Lasă un comentariu