Obiceiuri euharistice (1)


Ieri, ca în multe din bisericile evanghelice, ne-am apropiat de cina Domnului. În biserica din Slatina am avut și sărbătoarea mulțumirii. Jertfa și învierea lui Hristos ar trebui să fie cel mai important motiv de mulțumire. Nu degeaba cina Domnului mai este numită euharistie.

N-am putut să nu observ, ca de fiecare dată  din ultimele luni, un frumos simbol al vieții spirituale. Fratele care împarte pâinea și vinul celor din biserică îi oferă pastorului elementele euharistice, după care, în cele din urmă, le primește și el din mâna pastorului.

Nu știu câți au observat acest obicei, dar se practică atât în partea de sud a țării, cât și în nord. M-am întrebat: „De ce se procedează astfel?”. Înainte de a mă acuza de spiritualizare inutilă vă rog să citiți până la capăt.

Adevărul este că nimeni nu se poate considera vrednic să primească harul lui Dumnezeu. Suntem iubiți de Dumnezeu nu pentru că merităm, ci pentru că așa a dorit El. Atât de simplu. Primirea cinei Domnului din mâna unui frate îmi aduce aminte că harul de care am parte a fost primit. Nu l-am câștigat prin propriile-mi merite.

De asemenea, acest obicei îmi mai arată că dau socoteală față de fratele meu pentru viața pe care o trăiesc. Da, în primul rând dau socoteală față de Dumnezeu, înaintea Lui „totul este gol și descoperit” (Evrei 4:13), dar în al doilea rând ar trebui să fiu tras la răspundere de frații mei (vezi Matei 18:15-17).

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Obiceiuri euharistice (1)

  1. in mod normal vinul si piinea ar trebu date de un credincios celuilalt. biblia nu spune ca pastorul sau diaconul trebuie sa faca asta. daca in isus suntem toti egali si daca ne-am cercetat inainte de a ne impartasi.

    • Din câte știu eu, nu doar diaconii sau păstorii împart vinul și pâinea. E drept, e o singură persoană, un bărbat numit de păstorul care oficiază euharistia. NU cred că este o problemă așa de mare dacă elementele euharistiei sunt date de la un credincios la altul sau de către o singură persoană (ordinată sau nu). Acestea sunt opțiunii. Interesant că membrii bisericii din Corint își aduceau fiecare de acasă pâinea și vinul (1 Corinteni 11:21), dar Pavel nu acuză acest obicei. Iată o altă opțiune găsită în biblie. Noi de ce nu facem așa? Din câte mai înțeleg, ar trebui să și cinăm serios, nu cu o bucățică de pâine și o gură de vin. Ce cred despre toate acestea? Acestea sunt opțiuni care țin de formă, nu de esență.

      • Alexandru Nădăban spune:

        dar scade dinamica si minimalizeaza importanta cinei care a devenit un gest facut pe fuga la sfirsitul unui asa-zis serviciu divin de multe ori fara legatura intre predica, cercetarea recomandata si actul in sine. a devenit in multe cazuri si locuri ceva foarte banal. avind in vedere circumstantele instituirii ma tem ca aceasta nu se mai refera doar la forma si esenta s-a dus o dată cu forma initiala. pacat!

        • beniamincruceru spune:

          Sunt de acord că nu trebuie făcut în fugă. E drept că de multe ori este bine să legăm și subiectul predicii de cina Domnului. Nu cred însă ce să poate face asta de fiecare dată. Creștinii după evanghelie obișnuiesc să ia cina Domnului în fiecare duminică. La fel și creștinii din primele secole. Credeți că de fiecare dacă când se dădea euharistia, subiectul predicii era legat de eveniment?
          Că tot vorbim de formă, este demn de observat că „didahiile apostolilor”, un document din primul secol sau prima parte a secolului al doilea, de altfel foarte respectat și autentic din câte am citit, inversează ordinea, spunând că prima oară trebuie cerută binecuvântarea pentru vin, iar apoi pentru pâine (capitolul 9). Nu se specifică dacă elementele trebuie luate separat sau împreună. Oare ce a creat această schimbare față de practica Domnului Isus Hristos după un timp atât de scurt?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s