Teorie muzicală: intervalul diavolului


Am promis că o să discutăm şi despre intervalele muzicale, aşa că o să mă ţin de cuvânt. Definit simplu, un interval muzical este diferenţa între înălţimea a două note. Ele pot fi simple (de la 1P,adică prima, la 8P, adică octava) sau compuse (nona, 9m sau M, decima, etc). Noi ne vom ocupa de cele simple.

Unul din cele mai ciudate intervale este cvarta mărită (4+), echivalentul cvintei micşorate (5-). Intervalul a fost interzis în perioada Evului Mediu de către biserica catolică din pricina caracterului disonant. A căzut într-o aşa mare dizgraţie încât a fost numit „diabolus in musica”. Pe bună dreptate. Când „am dat peste el” la pian, prin clasa a cincea, m-am  speriat. Îmi spuse prietenul meu Vlad de un interval numit diavolul în muzică, dar uitasem care era. Era diferit de tot ce consideram armonios şi plăcut până atunci, dar urâtul are şi el estetica lui; în literatură cel puţin oficial de la Baudelaire încoace, iar la noi Arghezi i-a preluat o parte din concepte. Intervalul scos din context poate acţiona ca şi un text scos din context. Părerea mea este că intervalele sunt neutre şi chiar şi cele disonante pot fi puse într-un loc potrivit şi pot avea un scop bine-definit după cum şi cel rău a fost menit pentru ziua nenorocirii (Proverbe 16:4).

Cam aşa sună subiectul studiului nostru.

Intervalul mai este cunoscut şi sub numele de triton pentru că este compus din trei tonuri (ex. în Do M: Fa-Si). Lucrul şi mai interesant este că intervalul „diabolic” se află exact la jumătatea unei octave. Dacă îl răstorni, vei avea tot o 4+ sau o 5-. Dacă răstorni o secundă mică (2 m) ai o septimă mare (7 M), terţa (3) devine sextă (6) ş.a.m.d. Însă pe orice parte l-ai întoarce pe diavol, tot diavol rămâne. Nu se schimbă deloc.

Intervalul a fost interzis în Evul Mediu pentru că, se spunea, îl invoca pe diavol. Desigur, este o aberaţie pe care nu o cred, acesta fiind un alt motiv de a-i controla pe oameni. Pe lângă aceasta, tritonul a fost asociat şi cu o teologie a numerelor, acesta fiind compus din 6 semitonuri. Evident este faptul că nu e uşor să îi găseşti un loc disonanţei când armonia e singura venerată. Muzica bisericească medievală era dominată de armonia terţelor, cvartelor şi cvintelor. Compozitorii mai inovatorii probabil că mai introduceau şi intervale disonante ca şi 4+ pentru a crea tensiune, dar pentru feţele bisericeşti era ieşit din tipar, aşa că au interzis folosirea invervalului.

Mai este folosit astăzi? Foarte mult. Fosta trupă a lui Marlyn Manson, Black Sabbath,  foloseau intervalul destul de des, dar au spus că nu intenţionat. Alte trupe black metal îl folosesc intenţionat (ex. trupa Slayer).Vă spun de la bun început că nu am ascultat în viaţa niciuna din trupele de mai sus, ci doar am preluat informaţiile.

Generaţia părinţilor noştri, adică generaţia folk (anii 70-90) abuză (părerea mea) de acordul de septimă ce are în componeţa sa 4+. Instrumentiştii (foarte) amatori (ca mine) cunosc respectivul acord sub numele de Do 7, Re 7, Si 7, etc.

Aşadar, poate fi un interval „rău” sau „diabolic”?

Acest articol a fost publicat în Cultură, Literatură, Muzică;. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Teorie muzicală: intervalul diavolului

  1. MelosNegros spune:

    Interesant. Ca un vechi şi înrăit compozitor ce sunt, trebuie să recunosc că de fiecare dată cînd reiau teoria armoniei, mă simt ca un analfabet.
    Alminteri se vorbeşte prea puţin de acordul de septimă (de terţe minore) al treptei a doua.
    Cîte acorduri d-astea-ţi pare că există?

    • Nu prea am agreat acordurile de septimă mică, dar mi-am dat seama în ultima vreme de tensiunea ce o crează și le mai folosesc uneori. Prefer acordurile de 7m atât la pian, cât și la chitară.

  2. Un pacatos spune:

    Multumesc pentru muzica ce mi-o recomandati, in tinerete placea la mine rockul. La indemnul dvs. o sa ascult iarasi: Black Sabbath, Slayer.

    • Eu nu promovez o astfel de muzică. Doar am prezentat un concept muzical interesant ca unul care sunt pasionat de muzică și istoria ei. Departe de mine un astfel de gând, din contră🙂

      • ianis spune:

        Si eu, dupa ce am pus temelia clasica am ajuns la rock. Evident, in ani buni. Inca mai ascult Bach sau Beethoven (de fapt orice tine de renascentism, preclasicism, clasicism, romantism, impresionism, neo-clasicism, etc…), imnurile si coralele, gospel…

        Intervalul incriminat n-are nici o treaba cu diavolul. In Evul Mediu, biserica avea totul sub control, inclusiv muzica. Iar cele mai bune argumente erau cele invesmantate in limbaj spiritual.

        Mie imi place foarte mult intervalul de cvarta marita. Ce ar fi gama de blues fara el?

        Apropo de septima mica: mie mi se pare un acord foarte consonant desi e catalogat ca disonant.
        Ce ar fi muzica fara consonante si disonante?

        • intervalul meu favorit este 7M. Plăcut de disonant. Sunt de acord cu tine că intervalul n-are nicio treabă cu diavolul. Totul este o chestie de percepţie culturală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s