Suferinţa în planul lui Dumnezeu pentru viaţa mea (1)


3 iulie 2002. Ce dimineaţă însorită. Sar din pat şi imediat încep să-mi fac planuri pentru restul zilei. Plictiseală. Aştept să plece părinţii de acasă ca să pot merge la sala de calculatoare de pe strada noastră. Zis şi făcut. Ah, era să uit bancnota de 100.000 de lei. Am luat-o „împrumut” de la tata. Devenise un obicei de câteva săptămâni. Mă duc la sala de calculatoare. Nimeni acolo. Era abia 9 dimineaţa. Mai mă plimb puţin şi apoi se deschide. Până la 12 nu m-am mişcat din faţa ecranului: jocuri, jocuri, jocuri. Vine ora 12 şi părinţii mă caută. Beni nu-i acasă. Nici la bunica. Nici pe afară. Încă nu ştiau de obiceiul meu de a-mi petrece ore bune „la calculatoare”, însă un prieten le-a spus unde mă aflam. Vin după mine şi mă duc spre maşină trişti şi supăraţi în timp ce mă certau.
-Mergem la ţară, îmi spune tata autoritar.
-Ah, mai aveam jumătate de oră plătită. Pe lângă asta eram gata să câştig, îmi spun tăcut în gând.

Ceea ce a pornit ca o zi normală s-a dovedit a fi cea mai grea, dar şi cea mai importantă zi din viaţa mea.

Am ajuns la casa bunicilor şi mi-am reintrat în rolul de copil ascultător. Datoria mea era să culeg vişine. Aveam mulţi vişini pe la ţară pe atunci. Vreo 5. Mult de lucru. Mi-am dat sandalele jos şi m-am îndreptat spre cea mai uşoară pradă. Am luat o scară şi m-am urcat pe acoperişul coteţului, fiind gata să-mi împlinesc datoria cu drag. Am început să „ciugol” vişine. Hmmm! Nu am apucat însă să mă bucur prea mult pentru că mama m-a strigat şi s-a apropiat de coteţ cu o găleată în mână. Grăbit să o iau, m-am îndreptat spre marginea acoperişului înalt cam de 2-3 metri. Până să strige mama într-o fracţiune de secundă m-am trezit îngenucheat la pământ, alături de mine zăcând placa de azbociment. De fapt, nu ştiu cine zăcea, eu sau ea.

O durere groaznică a început să-mi pulsese prin fiecare nerv din corp. Am început să simt un flux extraordinar de adrenalină ce a culminat cu o faţă copleşită de spaimă şi una de durere. Cea dintâi era a mamei. Mi-am îndreptat privirea spre călcâiul drept şi am văzut o bucată mare de carne şi os ce era gata să se rupă cu totul. Nu-mi venea să cred! Era trupul meu, piciorul meu, iar eu stăteam neputincios. Eram copleşit de durere. Atât de copleşit încât nici n-am putut ţipa. Prima privire mi-a trezit amintiri în minte: piciorul meu semăna izbitor cu un os de porc tăiat la încheietura piciorului cu mijlocul. Era de un mov deluzoriu.

Mi-am deschis gura şi am încercat să strig, dar şocul a fost atât de mare încât primele 5 secunde au fost pline de o tăcere cadaverică. Aceste secunde mi s-au părut ore bune. Stăteam cu gura deschisă, dar nu puteam scoate niciun sunet. Dintr-o dată am căpătat glas şi am început să ţip cu fiecare celulă vie şi moartă din piciorul meu. După câteva ţipete de durere mi-am revenit în firea pragmatică şi am strigat după cel ce îmi putea da ajutor: „TAAAAAATTTTTTTTTTTTIIIIIII!!!”

La câteva secunde am fost luat pe braţe de el şi dus în maşină. Sângele pulsa groaznic şi simţeam cum fugea din recipientul în care circulase ultimii 13 ani. Vroia să mă părăsească. Eu nu…

Acest articol a fost publicat în Biografii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Suferinţa în planul lui Dumnezeu pentru viaţa mea (1)

  1. ioniboni spune:

    Sa postezi si restul:)

  2. Viorel Cruceru spune:

    Am citit postarea ta acuma și am încă în minte foarte vii acele imagini pe care le-ai povestit. Am avut chiar impresia ca am auzit strigatul tău.Eram ni casa cu tata. Asa a început mai din timp pentru familia noastră, o lunga vara fierbinte.

  3. Alina Cruceru spune:

    😦 Îmi vine să plâng…dacă stau să mă gândesc prin ce ai trecut! Mă rog în fiecare zi să te ţină Dumnezeu sănătos şi să ne ferească de situaţia în care să nu putem decât să ne privim unul pe celălalt…neputincioşi! Cunosc atâtea cazuri…. D:

  4. delia spune:

    da,amintiri dureroase,dupa care au urmat in acea vara altele….In toata acea perioada cit am fost in spital cu tine asa frumos m-a ajutat psalmul 121 pe care ti-l fredonam.”Imi ridic ochii spre munti,de unde imi va veni ajutorul,ajutorul imi vine de la Domnul,stapinul intregului pamint”……

  5. razvanrinder spune:

    E am avut o entorsa la glezna stanga odata. Pe langa asta facusem si o infectie urata datorata unei plagi deschise, tot la glezna stanga. A durut ca aaa….. nu mai zic continuarea.😉

    • Suferinţa e cel mai bun remediu pentru întărirea sufletului. Te schimbă mult.

    • lucyan spune:

      Pe creştin nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu.
      De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său

  6. Pingback: Trichineloza – pe cât se poate de aproape de iad | Beni Cruceru

  7. cineva spune:

    La 13 ani Domnul Isus Hristos ți-a făcut o chemare acasă. Tu ai zis nu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s