5 motive pentru care baptiștii nu trebuie să fie finanțați de statul român


După articolele despre accesarea fondurilor de la stat de către bisericile creștine baptiste (vezi articolul AICI), un prieten mi-a atras atenția că trebuie să îmi argumentez punctul. Aici îi dau dreptate și vreau să-i spun că totul a fost o chestiune de timp până la postarea motivelor, dar și de revoltă. Dacă în postarea trecută am scris cu inima, de data aceasta încerc să scriu (și) cu bibilica.

Fiecare dintre ele este însoțit de câte un motto biblic, excepție făcând doar primul. Încă nu am găsit referință care să prezinte ce am încercat să spun prin motto. Dacă voi găsi, (poate cu ajutorul vreunuia dintre voi) îl voi adăuga.

Iată 5 motive solide și ancorate biblic pentru care bisericile baptiste nu ar trebui să accepte de la stat fonduri pentru plata salariilor sau diferite realibilitări:

1. Motto: The hand that needs you, feeds you.

Din pricina depedenței față de stat, va trebui să stăm sub papucul lui. Nimeni nu-i poate reproșa mâinii ce-l hrănește, nimeni nu-l poate acuza pe cel care îi poartă de grija zilei de mâine. Într-un astfel de caz, majoritatea acțiunilor sunt îndreptate spre a-l mulțumi pe sponsor, spre a-i face pe plac, spre a nu-l supără și spre a-l peria. Ceva de genul: „Domnu’ Stat, vedeți că urmează să aveți o sss…umă pe umăr. Lăsați-mă s-o îndepărtez, sunt sigur că vă face un mare deserviciu.”

Oare chiar atât de naivi trebuie să fim?

2. Motto: Fiecare sã dea atât cât a hotãrât în inima lui, fãrã cârtire sau pãrere de rãu, cãci cine dã cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu (2 Corinteni 9:7)

Imaginați-vă o Biserică zgârcită, o Biserică în care motivația principală este să primim. Dacă bisericile baptiste vor ajunge să fie finanțate de stat, robim Biserica de bucuria de a da. Știu că o să-mi spuneți că frații pot da în continuare, dar cine va mai da bani știind că pastorul (pastorii) sunt plătiți de către stat, iar reparațiile și cheltuielile de utilitate sunt acoperite deja. Dumnezeu dorește ca noi să dăm, pentru că „este mai ferice să dai decât să primești”(Fapte 20:35)

Dacă bisericile vor fi finanțate de stat, dărnicia fraților va scădea cu siguranță. Care este una din problemele observate de frații noștri penticostali în Raportul Consiliului Bisericesc la Congresul al IX-lea al Cultului Creștin Penticostal (mandatul 2006-2010)? Dărnicia. Iată ce indentifică ei ca fiind o problemă și putem învăța de la ei:

Întãrirea disciplinei financiare, sensibilizând spiritul de dãrnicie de la membri la biserici, de la  biserici cãtre comunitãți și de la comunitãți cãtre Centrul Cultului. (sursa AICI)

Nu e de-ajuns că luăm ce este a lui Dumnezeu, mai vrem să luăm și ce este al Cezarului.

3. Motto:  „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 7:12)

Acest argument se referă la principiul egalității. Trebuie să-i tratăm pe toți oamenii în același mod în care ne-am trata pe noi. Dacă baptiștii ar fi singurii care nu ar avea dreptul de a primi bani de la stat, ar face gură cât o șură că sunt discriminați. Dacă ei primesc nu mai este problemă. Că Martorii lui Iehova sau mai știu eu ce denominație nu primește nu e problemă dacă baptiștii primesc, nu-i așa? Ateii săraci ce să mai spună?

Când eram în liceu, am făcut un fel de înțelegere pe durata întregului an cu tot grupul de tineri. Fiecare din grupul de tineri trebuia să pună  o sumă fixă în fiecare lună și să se cumpere cadouri pentru toți cei care au pus bani. Totul a mers perfect jumătate de an până când unii din cei care primiseră deja cadouri nu au mai pus bani. Ei primiseră cadouri dăduseră bani pentru câțiva, dar nu pentru toți. Au fost alții care doar au pus  și au primit… nimic. Noi toți dăm bani către bugetul statului, dar numai unii dintre noi primesc „daruri”. Nu este asta discriminare și atitudine necreștinească? Dacă ne aflăm într-un stat democrat, atunci să ne considerăm toți egali. Nu mă interesează că ortodocșii jupuiesc statul, nu mă interesează că penticostalii au rezolvat problema salariilor. Știu că trebuie să fac partea mea și Domnul mă va răsplăti. „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12)

4. Motto: „păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.” (1 Petru 5:2)

Lupta pentru funcții. Chiar dacă nu va exista o ierarhie de autoritate, va exista cel puțin una salarială. Pentru ce vor lupta dragii noștri frați din conducere? Pentru funcții cât mai sus-puse. Gândiți-vă că președintele ar primi același salariu ca și patriarhul. Unde se va dori să se păstorească? În biserici cât mai mari ca număr. Nu pot spune acest lucru la general, dar va fi un pericol ce-i va paște pe mulți păstori, iar cei care vor suporta consecințele vor fi membrii bisericilor. Textul amintit vorbește de smerenie și nu să căutăm funcții cât mai înalte. Mai bine e să-i fii supus lui Dumnezeu pentru a fi sus-pus în cer. Asta e lecția pe care o învăț eu din 1 Petru 5: pentru a fi sus-puși trebuie să fim supuși (1 Petru 5:6)

5. Motto: „Urmăriți binele cetății…” (Ieremia 29:7)

Cum vom fi priviți noi, baptiștii, de cetățeanul de rând? „Ăsta e baptistu’. A fost și de capu’ ăstora ceva până acum, dar s-au dat pe tânjeală. Acum sunt ca toate celelalte culte. Și ei i-au bani de la stat, și ei sunt influențați de conducere și sunt motivați de bani ca toți ceilalți”. Oare într-o astfel de vreme de criză nu au voie cetățenii să ne acuze pentru că sărăcim statul? Și-așa am făcut, dar trăim ascunși sub minciuna că baptiștii nu iau bani de la stat. N-om fi plătiți, dar au fost accesate fonduri de mai multe biserici baptiste pentru diverse proiecte.

Cum vom fi priviți de cetățeni sau poate suntem deja priviți, vă  las să învățați din articolul laicului Marius Nițu:

Nici măcar micimea sumei alocate nu e o scuză viabilă, exprimările de tipul „doar 60 de milioane de euro, să fim serioşi, stă statul în banii ăştia?!” fiind nişte prostii. Statul chiar stă în banii ăştia sau în sume similare. Aşa li s-a explicat mamelor la reducerea concediului pentru creşterea copilului, aşa li s-a spus sportivilor medaliaţi cu aur la reducerea rentei viagere, la fel au fost „lămuriţi” profesorii, poliţiştii, medicii şi restul bugetarilor. Nu mai e vorba de sumă, e vorba de principiu. În fond, era un gest moral ca preoţii de toate confesiunile să treacă prin aceleaşi privaţiuni ca şi turmele de credincioşi pe care le păstoresc. (Sursa ZIARUL GÂNDUL)

Nu e vorba de sumă dragii mei, e vorba de principiu…

Acest articol a fost publicat în Politică și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la 5 motive pentru care baptiștii nu trebuie să fie finanțați de statul român

  1. Silviu Cârlescu spune:

    Cum ai putea să te faci mai auzit?
    Să te citească cine trebuie!!!
    Continuă, faci o treabă bună!!

    • Silviu,

      Mă bucur că pe o astfel de temă ești gata să stai alături de adevăr. Ești unul din pastorii care ar avea mare nevoie să beneficieze de pe urma unei astfel de demers (plătirea pastorilor din banii statului) și totuși nu cauți asta. Apreciez mult asta la tine și la Alex și fie ca Domnul să vă poarte de grijă și financiar. Domnul să vă binecuvinteze.

  2. Silviu Cârlescu spune:

    mă gândeam că ar fi bine să preiau pe face-ul meu articolul dar mi-am adus aminte că mă vor vedea şi aceia care sunt din alte turme.

  3. Ionut spune:

    Frate Beni Cruceru,
    Observ ca esti interesat numai de finantarea obtinuta in lei, adica de la statul roman.
    Rog sa faci o analiza a finantarii bisericilor din Romania de catre bisericile din SUA.
    Cred ca stii ca statul american acorda reduceri de impozit cotizantilor de la biserica. Prin urmare, statul american ajuta bisericile din Romania…
    Deci, sa nu fim cameleoni, sa abordam si finantarea de la alte fonduri externe.
    Dar de la Uniunea Uuropeana, baptistii pot primi subventii?
    Problema e mai complexa decat pare…
    Ce parere ai?

    • viorel cruceru spune:

      1. Banii din diaspora(ptr.ca nu vin doar dinUSA) vin din buzunarul unor persoane fizice, nu de la statul unde locuiesc cei care dau.
      2. Statul American acorda deductie pentru sumele DONATE ORICAREI ORGANIZATII NON PROFIT.
      3.Argumentul suna identic in gura celor care sustin luarea de la bani pentru diferite proiecte dar nu pentru salarii. L-am auzit de mii de ori in dezbaterile pro sau contra, inclusiv in gura presedintelui nostru de cult.
      4.Nu se va vota niciodata pentru a se lua bani de la stat pentru salariile pastorilor baptisti pentru ca pastorii de la bisericile mari sa poata mentine o imagine buna aici in State.

    • Frate Ionuț,

      Și acest punct merită discutat, ai dreptate. Totuși eu văd diferit finanțarea din partea unui stat și finanțarea din partea altor frați din diferite țări. În primul rând, dărnicia aduce roade pentru cel care dă (mai ferice să dai…). În cazul statului, dacă ar fi să primim bani de la el, atunci ar fi robiți de bucuria de a da frații noștri (spun acest lucru cu toată sinceritatea). Ce câștigă statul? Autoritate asupra bisericilor.
      Chiar și în Scriptură avem exemple de adunare de fonduri internaționale (1 Cor 116:1-4, Fapte 11:29-30, Rom 15:26) nu doar odată, ci de mai multe ori.
      Sunt obligați să facă acest lucru? Nu. O fac plini de plăcere și bucurie. În ce-i privește pe români, poate unii și din datorie sau în semn de mulțumire: „Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentrucă, dacă Neamurile au avut parte de binecuvîntările lor duhovniceşti, este de datoria lor să -i ajute şi ele cu bunurile lor pămînteşti.” (Romani 15:27)
      Poate că acesta este modul în care românii din diaspora își arată mulțumirea față de bisericile în care l-au cunoscut pe Dumnezeu, au fost mântuiți, botezați, s-au căsătorit și apoi au plecat.
      Acceptarea fondurile de la UE mi se par că sunt pe picior de egalitate cu fondurile de la stat. Dumneavoastră ce credeți? Văd că puneți întrebări, dar nu vă exprimați punctul de vedere.

  4. Vaisamar spune:

    Beni, o discuţie informată pe această temă nu se poate face prin ignorarea textului legii. Motivele biblice pe care le găseşti tu pentru a face bine nu invalidează, logic vorbind, posibilitatea ca binele să fie făcut şi din alte motive.
    Dacă vrei să ne dai 5 motive să nu fumăm, nu poţi pune în lista argumentelor tale ceva de genul:
    1. nu fumaţi pentru că puteţi bea cafea în schimb
    2. fructele sunt sănătoase
    3. aerul curat face bine plămânilor etc.

    • Ioan C. spune:

      Hm, eu cred ca-i totusi vorba de un principiu, nu neaparat de textul legii.

    • Emanuel,
      „Motivele biblice” n-au fost chiar motive, ci simple motto-uri pe care le-am amintit după cum am considerat fără a le putea folosi în mod direct pentru argumentație. Am observat ulterior că exprimarea mi-a fost precară când am spus că argumentația este ancorată biblic.
      Totuși, nu cred că sunt lipsite de logică. Să zicem că dărnicia se poate rezolva și că frații nu vor înceta să-și îndeplinească îndatorirea față de Dumnezeu și de biserică, să zicem că nu va exista luptă pentru funcțiile bine plătite, ce faci însă cu egalitatea pe care noi ca și evanghelici o susținem? Dacă toate cultele ar lua în funcție de numărul de membrii, ce fac ateii? N-ar trebui să li se dea și lor partea pentru ca toți să fie tratați egal? Legea nu prevede așa ceva. Ți se pare normal? În Islanda însă toți cetățenii trebuie să plătească o contribuție cultică, iar contribuția ateilor este destinată facultății de stat. Poți citi despre AICI
      Probabil că tu vrei să aduci în discuție Articolul 10.(4): Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
      Și 10.(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.

      Nu spun că nu este legal să accesezi fonduri de la Stat. Da, legea prevede acest lucru. Întrebarea este dacă este moral și dacă Dumnezeu ar vrea să facem acest lucru? Revenind la lege tot în articolul 10. se spune: (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor. Prin în primul rând înțeleg cel puțin 51%, adică 49% să fie suportul statului. Nu știu cum stă treaba în cultul penticostal sau celelalte, dar poate mă poți lămuri. Sunt aproape sigur că Biserica Ortodoxă nu se întreține în primul rând (adică peste 51%) din contribuțiile enoriașilor. Procentul îl raportez la totalul de cheltuieli: salarii, întreținere și construcțiile clădirilor.

      Sunt sigur că știi și istoria Bisericii și în ce a rezultat plătirea clerului. Nu sunt sigur, dar cred că salariile clericilor au început să fie plătite de imperiu la scurt timp după edictul de la Mediolanum din 313 d. Hr. Poate ne-ar trebui și nouă un împărat la fel de rău ca Iulian, succesorul lui Constantin🙂

  5. Pingback: Cine te plateste,ala te comanda.un alt post din seria atentie la neatentie. | mediesanul1234

  6. Pingback: Accesarea fondurilor și banii lui Naaman | Ambasadorul

  7. Cristina spune:

    De acord cu punctele de mai sus. As vrea sa adaug si alta perspectiva. Biblic, statul nu este format pentru a oferi ajutoare sociale. Acei bani luati de stat pentru a plati orice fel de ajutor social sau orice alta activitate nebiblica sint luati prin confiscare/furt. Daca o biserica primeste bani furati, daca cineva primeste bani furati, acea biserica sau persoana este complicitara la furt. Ca si crestini, trebuie sa fim atenti si la acest lucru, nu?

  8. munteanuaurel spune:

    Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului!
    ( sursa : http://www.kmkz.ro/opinii/invitatii-kmkz/luati-cezarului-ce-i-al-cezarului/ )
    Scriu acest articol deoarece construcţia atâtor lăcaşe de cult, cu ajutorul banilor publici, mi se pare mai mult decât îngrijorătoare, atât în calitate de cetăţean român care vede că se închid şcoli şi spitale pentru că Statul nu are fonduri pentru a le întreţine, cât şi în calitate de creştin şi păstor, care cunoaşte învăţăturile lui Iisus şi ale apostolilor şi aversiunea lor faţă de clădirile de cult. Unicul spital din oraşul meu a trebuit să se închidă din lipsă de fonduri, şcolile nu au bani pentru reparaţii, oraşul are datorii pe mulţi, mulţi ani de acum încolo, şi, cu toate acestea, s-au găsit fonduri suficiente pentru ca fiecare cult să primească sume destul de frumoase. Nu m-a indignat doar faptul că edilii locali au folosit aceşti bani pentru a câştiga capital politic, ci şi faptul că reprezentanţii bisericilor au fost mai mult decât bucuroşi să întindă mâna şi primească aceşti bani. Pare că în Scripturile lor, Mântuitorul spune: „Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului”!

    Situaţia din oraşul meu nu este însă o excepţie. De la Revoluţie încoace s-au construit mii de clădiri bisericeşti cu sprijin financiar de la stat sau de la autorităţile locale, şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, Catedrala Mântuirii Neamului este în plină construcţie. De ce e nevoie de atâtea clădiri? Care le este rostul? Care e argumentaţia logică pentru investiţia în aceste clădiri şi validă este ea? Acestea sunt câteva întrebări la care fiecare român, credincios sau nu, ar trebui să caute răspunsuri.

    Este evident că scopul acestor noi lăcaşe de cult nu este unul utilitar, căci, dacă ar fi aşa, atunci nu s-ar construi clădiri noi decât dacă prezenţa regulată a credincioşilor la slujbă le face pe cele vechi neîncăpătoare. Cu siguranţă că Catedrala Mântuirii Neamului nu se construieşte deoarece toate bisericile din Bucureşti sunt pline ochi de enoriaşi, aşa încât e nevoie de mai mult spaţiu pentru desfăşurarea slujbelor!

    Atunci de ce se investeşte atât de mult în clădiri bisericeşti? Pentru că Biserica pretinde că o astfel de clădire este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu I te poţi ruga sau închina în mod adecvat decât la biserică. Rugăciunile spuse în natură, la birou, la volan sau acasă trebuie că sunt mai puţin eficiente, pentru că nu au fost rostite în spaţiul sacru. Dar pe ce se bazează Biserica atunci când emite astfel de pretenţii? Pe Sfânta Scriptură? Pe învăţăturile Mântuitorului? Nici vorbă!

    Unde i-a întâlnit Iisus pe oameni? Afară, în aer liber, pe malul mării, în case particulare, etc. Nu locul contează, ci întâlnirea propriu zisă cu Dumnezeu. Iisus nu a zidit nicio clădire de cult unde să se întâlnească cu oamenii şi nu a avut nimic bun de spus despre marele Templu de la Ierusalim. El a învăţat că nu este nevoie să mergi la Templu (într-o clădire sacră) pentru a te închina lui Dumnezeu, ci Îl poţi întâlni în orice loc. Apostolul Pavel învaţă că „Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele sunt în ea… nu locuieşte în temple făcute de mâini”, că Dumnezeu este interesat de oameni, nu de ziduri. Preocuparea pentru clădiri, investirea în construcţii bisericeşti şi nu în oameni înseamnă o încălcare gravă a învăţăturilor şi practicii lui Iisus Hristos.

    Din moment ce Biserica nu a preluat de la Iisus şi de la apostoli înclinaţia spre şantiere, care să fie motivul pentru care se crede că tocmai aceste construcţii bisericeşti ar fi răspunsul la nevoile societăţii noastre? Iată care este motivul: Clasa preoţească pretinde că intermediază relaţiile omului şi ale societăţii cu Dumnezeu. Ne-o putem imagina ca pe un fel de firmă de intermedieri. Ca orice firmă, are nevoie de un sediu, de un spaţiu în care să se desfăşoare aceste intermedieri. Cu cât există mai multe astfel de spaţii, cu atât omul va ajunge mai uşor la locul de întâlnire cu Dumnezeu. De aceea se insistă atât de mult pe clădirile bisericeşti.

    Ideea Bisericii Ortodoxe că omul obişnuit nu poate avea acces la Dumnezeu, nu I se poate ruga sau închina decât prin intermedierea Bisericii, reprezentată de anumiţi oameni care se îmbracă şi vorbesc ciudat, este una total greşită. Această idee este cea mai eficientă sursă de manipulare religioasă. Credinciosul trebuie să asculte orbeşte de ceea ce îi spune preotul, altfel îşi va pierde accesul la Dumnezeu (ne amintim cu toţii de dictonul preoţesc, „crede şi nu cerceta.”). Iisus Hristos şi apostolii Săi au condamnat o astfel de idee şi au susţinut că fiecare credincios poate avea acces liber la Dumnezeu, fără intermedierea vreunui om sau vreunei instituţii. Faptul că omul nu depinde de preoţi sau de spaţii sacre pentru a se putea închina lui Dumnezeu este o trăsătură esenţială a creştinismului autentic.

    Acum, chiar dacă concepţia Bisericii despre necesitatea atâtor lăcaşe de cult este greşită, nu ar fi o problemă pentru societate dacă costurile de construcţie şi de întreţinere a acestor clădiri ar fi suportate strict de Biserică (adică dacă ar fi cu profil privat). Greşeşti, dar pe banii tăi. Problema este că Biserica pretinde bani publici pentru astfel de clădiri. Iar aici nu mai este în regulă. În opinia ei, Biserica face o slujbă publică, intermediind între Dumnezeu şi neamul românesc, prin urmare, preoţii ei ar trebui să fie plătiţi din bugetul public, iar marea Catedrală a Mântuirii Neamului (un fel de sediu central al acestei firme de intermedieri) ar trebui să fie construită, măcar parţial, din banii publici.

    Dacă foloseşte bani publici, atunci Biserica trebuie trasă la răspundere, trebuie făcută responsabilă pentru partea ei de contract. Trebuie să garanteze că prin construirea Catedralei Mântuirii Neamului tot neamul românesc va fi mântuit de Dumnezeu odată cu punerea în funcţiune a catedralei. Trebuie să garanteze, prin contract, că prin intermedierea sau slujba preoţilor în această catedrală, Dumnezeu, într-o anume perioadă de timp, va vindeca poporul nostru, dacă nu de altceva, măcar de corupţie, de „tupeul jegos” şi de lipsa de asumare demnă a responsabilităţii! Şi trebuie să justifice de ce astfel de medieri ale preoţilor nu pot avea loc în mânăstiri sau biserici deja existente sau chiar în aer liber! Dacă nu pot oferi garanţii verificabile ale calităţii intermedierii lor, atunci totul ar trebui privit ca o fraudă!

    Societatea noastră este compozită, este variată din punct de vedere economic, intelectual, etnic şi religios. Aceasta este o realitate evidentă. Datorită varietăţii religioase, a faptului că nu toţi împărtăşesc aceeaşi credinţă, Biserica nu poate face o slujbă publică, de care să beneficieze toţi membrii societăţii, fie ei creştini, evrei, musulmani, atei sau agnostici. De slujbele Bisericii Ortodoxe nu beneficiază decât proprii săi enoriaşi, iar acest principiu este valabil pentru toate celelalte instituţii şi culte religioase. Prin urmare, este nefondată pretenţia că Biserica face o slujbă publică, spre beneficiul întregului popor, şi de aceea trebuie să fie susţinută din bani publici.

    Şi nu este doar nefondată, ci şi imorală. A pretinde bani de la bugetul public pentru acoperirea cheltuielilor necesare manifestării credinţei mele (bani pentru plătirea preoţilor sau a pastorilor, pentru construcţii de lăcaşe de cult, etc.) înseamnă a-mi impune credinţa celor ce nu mi-o împărtăşesc. Şi chiar mai mult decât atât: înseamnă a-i forţa pe toţi cetăţenii să mă plătească pentru credinţa mea, căci bugetul public reprezintă contribuţia bănească a tuturor cetăţenilor, indiferent de convingerea lor religioasă.

    Cheltuielile unei biserici nu sunt cheltuieli publice! Ele sunt responsabilitatea enoriaşilor ei, nu a celor din afară. Aceste cheltuieli trebuie să fie acoperite de contribuţiile benevole ale membrilor ei. Dacă sunt membru într-o biserică, într-un club, într-o asociaţie sau într-un partid politic, am responsabilitatea de a susţine financiar organizaţia respectivă. Nu pot impune celor ce nu sunt membri sau celor care mi se opun să îmi plătească personalul calificat sau sediile. Este lipsit de etică şi imoral să impui conştiinţei altei persoane propria-ţi credinţă. La fel este şi să pretinzi bani publici, veniţi din contribuţiile tuturor cetăţenilor.

    Acceptarea credinţei creştine, a botezului creştin, a unei Biserici creştine, trebuie să se facă în mod conştient, deliberat şi voluntar. „Este împotriva religiei mele să impun religia mea altora” ar trebui să spună fiecare persoană ce pretinde a-L urma pe Iisus. La fel cum credinţa trebuie să fie voluntară, tot aşa trebuie să fie şi contribuţia financiară la bugetul unei instituţii religioase.

    Mulţi români consideră ca normală starea actuală în care cheltuielile private ale unor culte sunt acoperite din bani publici, adică din banii tuturor românilor. Dar aceasta nu este normal nici din punctul de vedere al statului (prin stat nu trebuie să înţelegem clasa politică, pentru care orice e normal pentru a se menţine la putere), nici al Bisericii. Din punctul de vedere al statului, acesta ar trebui să finanţeze din banii publici proiecte de care beneficiază întreaga societate, nu doar o parte a ei. Din punctul de vedere al Bisericii, ea ar trebui să evite a pretinde sau a accepta bani publici, căci atunci îşi pierde mandatul spiritual şi încetează a-L mai reprezenta pe Iisus în societate. O astfel de Biserică va reprezenta interesele propriilor conducători în faţa oamenilor, dar nu pe Iisus şi învăţătura Sa!

    Preoţii şi pastorii ar trebui plătiţi de parohiile şi bisericile pe care le slujesc, iar nivelul lor de trai trebuie să reflecte nivelul de trai al enoriaşilor. Dacă o biserică nu îşi poate susţine preotul sau pastorul, acesta ar trebui să aibă o slujbă seculară care să îi suplinească venitul. Unii vor găsi acest lucru nedemn pentru statutul de preot/pastor. Dar ce poate fi mai demn decât să ne câştigăm cinstit banii? Oare nu aşa a făcut şi apostolul Pavel care muncea din greu pentru a nu crea greutăţi credincioşilor pe care îi slujea? Câţi preoţi şi pastori ar mai putea spune ca apostolul: „Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine”?

    Ce soluţii oferim noi, creştinii, bolilor sociale şi morale de care suferă societatea noastră? Soluţia nu este nici aghiasma, nici tămâia, nici lumânările, nici catedralele şi clădirile costisitoare care nu dovedesc decât grandomania şi avariţia noastră, nu dragostea şi compasiunea pentru semenii noştri! Astfel de soluţii superficiale şi ipocrite nu fac decât să crească numărul celor ce sunt atei ca reacţie faţă de Biserică şi să întărească convingerea multora că dumnezeul preoţilor este Banul!

    Datorită acestei ahtieri după bani şi putere încrederea oamenilor în Biserică şi în religie este în continuă scădere. Ei nu văd în preoţi sau în pastori un tată sau un frate mai mare, ci un „părinte” vitreg, unul gata să profite de pe urma sa.

    În loc să luăm Cezarului ce este al său, nu al nostru, am face mai bine să ne oferim pe noi ca model de integritate, compasiune şi dedicare, asemănându-ne cu Cel al cărui exemplu pretindem că Îl urmăm. Căci „mai fericit este a da decât a lua” a spus Mântuitorul. Dacă nu putem sponsoriza şcoli sau spitale, am putea măcar să renunţăm voluntar la ceea ce statul ne dă, luând din banii ce ar merge spre astfel de instituţii. Să scoatem mâinile din buzunarul Cezarului şi atunci, dacă nu e prea târziu, vocea ne va fi din nou auzită!

    Raul Enyedi, Pastor al Adunarii baptiste independente Harul Suveran Bocşa, Caraş-Severin, autor al lucrărilor/cărților AnaBaptiştii (Originea şi doctrinele Anabaptiştilor din secolul Reformei), Mişcarea Ecumenica (şi apicultor serios).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s