La patul patriarhului

Am avut ocazia să-l văd pe tataie într-un trup suferind și slăbit, dar cu un suflet mereu încrezător în Creatorul lui. S-a săturat de Pământ. Sufletu-i tânjește după Cer mai mult ca niciodată. Și totuși nu trăiește cu capul în nori, ci continuă să mai facă pentru noi cei rămași aici jos ce poate cel mai bine și ce e cel mai important: să se roage.

O face neîncetat și cu ardoare.

În ultimii 10 ani nu-mi aduc aminte să fi plecat din casa bunicilor fără să ne fi rugat. Oricât de grăbiți și presați de timp am fi fost, indiferent că eram așteptați în mașină de alte persoane, trebuia să venim înaintea Domnului. De asemenea nu-mi aduc aminte să fi întâlnit pe altcineva care să fi cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mâncare, dar și să-i mulțumească la sfârșitul mesei. Graba strică…rugăciunea.

De data aceasta am ținut ochii deschiși și l-am privit cum vorbește cu Stăpânul lui. M-am simțit ca Beniamin ce stătea lângă patul patriarhului și primea binecuvântarea.

Vocea-i aproape murmurată îi trăda suferința ascunsă provocată de căzătura recentă, dar mâinile și expresia feței îmi arătau că vorbește ca și cum Domnul ar fi de față și l-ar asculta. Și-ntr-adevăr…

Dar ce-ar fi rugăciunea fără revelație? De câțiva ani nu mai vede să citească așa că inițial a folosit o lupă. După ceva vreme a devenit la fel de nefolositoare ca ochelarii. În cele din urmă a primit un Ipod cu boxe pe care are Biblia audio. S-a bucurat ca un copil de bomboane când i l-am pornit prima dată.

E ceva să vezi un bătrân de 91 de ani butonând un Ipod. Cam greu cu tehnologia asta de ultimă generație, motiv pentru care de fiecare dată când îl vizitez mă întreabă cum să schimbe cartea (mi-aduce aminte de tatăl ce-i dă fiului URMĂTOAREA lecție). Odată a apăsat din greșeală pe repeat și a ascultat câteva săptămâni la rând doar Matei 🙂

Nu știu cât îl va mai ține Domnul în viață, eu sper ca măcar un an-doi să mai rămână printre noi. Știu însă că își dorește așa de mult să-l întâlnească pe Domnul și Stăpânul ce i-a călăuzit ultimii 64 de ani.

În ziua aceea lumea va pierde un bătrân țăran fără educație, un om simplu cu patru clase.

Familia însă își va pierde patriarhul, cel ce ne poartă zilnic în rugăciunile sale, cel mai de valoare membru, cel ce a spus și a trăit cuvintele apostolului Pavel: „Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”

Așa să ne ajute Dumnezeu și nouă.