Ne-am mutat pe benicruceru.com

Am reînceput să scriu. Am ales să încep un alt blog (click AICI pentru a-l accesa) pentru că acesta a avut un malware la un moment dat și am pierdut toate imaginile. Toți cei care urmăriți acest blog  (și vreți să continuați să citiți articolele scrise) vă rog să apăsați follow pe benicruceru.com la finalul paginii.

Modele de iubiți: răbdătorul Isaac versus romanticul Romeo

De mici ne căutăm modele. Ne uităm la părinții noștri, la bunicii noștri, la rudele noastre și spunem că vrem să fim ca ei. Creștem, ajungem la vârsta adolescenței și ne îndrăgostim. Nu știm ce să facem, cum să acționăm, așa că ne căutăm din nou modele. Televizoarele, ziarele, filmele și romanele ne inundă imaginația și-așa nărăvașă.

Unul din modelele îndrăgostiților este Romeo. Imaginea bărbatului perfect. Înamorat, plin de pasiune, bun spadasin, extraordinar orator și… impulsiv. Tare nerăbdător. Instinctul îi ține loc de creier. Este atât de grăbit încât se hotărăște în câteva ore cu cine vrea să se căsătorească. Mulți (te) ar spune că e romantic. Din păcate, „romantic” a ajuns în zilele de astăzi să fie sinonim pentru instinctiv. Un model atât de râvnit de multe fete. Romeo este însă un Samson fictiv. A văzut-o, i-a plăcut, a vrut-o. Punct.

Celălalt model este Isaac. Are în jur de 40 de ani, dar nu pare să se grăbească. Ar fi putut foarte bine să-și aleagă o canaanită pe care s-o fi cunoscut-o și plăcut-o înainte de a se căsători, dar el acceptă decizia tatălui său. Sigur că și-a pus multe întrebări cu privire la viitoarea soție (nu degeaba spune Scriptură că medita în taină – Geneza 24:63), dar a dat dovadă de încredere și răbdare. Isaac a avut încredere în Avraam care la rândul său s-a încrezut în Dumnezeu. Și-ntr-adevăr, Dumnezeu a dat binecuvântare. De ce?

Pentru că adevărata dragoste așteaptă. Este îndelung răbdătoare. Face lucrurile ca la carte. Așteaptă până primește binecuvântarea părinților. Dragostea reală pune granițe instinctului și nu se înmoaie la vederea fluturașilor.

Obiceiuri euharistice (1)

Ieri, ca în multe din bisericile evanghelice, ne-am apropiat de cina Domnului. În biserica din Slatina am avut și sărbătoarea mulțumirii. Jertfa și învierea lui Hristos ar trebui să fie cel mai important motiv de mulțumire. Nu degeaba cina Domnului mai este numită euharistie.

N-am putut să nu observ, ca de fiecare dată  din ultimele luni, un frumos simbol al vieții spirituale.

Viii-s pentru pupat, morții pentru îngropat

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. Eclesiastul 7:2

Ieri l-am luat pe bunicul meu de la casa lui pentru că ne spunea că nu se simte bine. Ai mei au hotărât că e mai bine să-i poarte ei de grijă pentru o scurtă vreme. Uscat, slab de-i cuprinzi bicepsul cu o mână, am stat lângă patul lui cu un gust amar. Până acum, când vedeam că nu mai poate, ne spuneam unul altuia „Ce să-i faci? Bătrânețea.” Astăzi m-am surprins răspunzând cu aceste cuvinte, dar mi-am dat că trebuie să înlocuiesc ultimul cuvânt cu cel care începe cu „m.” Nu-mi place, dar n-avem ce face. Moartea este tributul pe care îl plătim păcatului.

De mic mi-a fost frică de momentul în care-l voi pierde pe tataie. Îmi aduc aminte de o seară din copilăria mea în care am plâns aproape o jumătate de oră stând în pat și gândindu-mă că va veni o zi în care tataie va muri. A fost bunicul de care m-am simțit cel mai apropiat (da, și nepoții au voie să aibă bunicii lor favoriți). Nu știu motivul. Poate personalitatea lui blândă și dragostea fierbinte pentru Dumnezeu pe care o emana la fiecare discuție. L-am perceput mereu ca o persoană calmă, uneori flegmatică. E bunicul de la care am moștenit cele mai multe trăsături. Sunt singurul care a moștenit culoarea ochilor săi.

Am stat lângă patul lui ieri și nu m-a recunoscut. Nu mai vede aproape deloc. Așa cum e, ne-a îndemnat să-l iubim pe Domnul și să-i fim credincioși. Regretul lui? Că nu-l mai poate mărturisi oamenilor. Îndemnul? Vorbiți oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu. Sunteți liberi, nu vă amenință nimeni și nu vă bagă nimeni în pușcărie dacă o faceți.

L-am întrebat ce cântare vrea să-i cântăm. „Aș vrea Isuse scump să fiu ca Tine” a spus fără să stea pe gânduri. Am început să cânt aceste minunate versuri cu Alina, dar n-am reușit să termin prima strofă. Am plâns ca un copil, cum n-am mai plâns de ani de zile. Nu pentru că îmi vedeam bunicul murit. Nu. Plângeam gândindu-mă la ce înseamnă să fiu ca Isus Hristos și să-l las pe El să facă din mine ce dorește. Aveam în fața mea o mărturie vie. Un pribeag bătrân care-a trăit versurile acestei cântări. N-a făcut-o perfect, sunt conștient, dar a făcut-o dând ce a avut mai bun. Zile întregi plecat să vestească evanghelia și mii de ore petrecute în rugăciune.

Poate cineva să confirme că Mihai Gâdea e absolvent de teologie baptistă? UPDATE

Citesc AICI afirmația președintelui că Mihai Gâdea e fost pastor. Nu spune de ce cult aparține. Pe site-ul de AICI se spune că „a primit o educație de pastor (baptist).” Pe pagina   sa de pe wikipedia spune că a absolvit facultatea de teologie adventistă în 2000. Poate cineva să ne spună cu siguranță care este varianta corectă?

UPDATE: Am găsit un articol al lui Emanuel Conțac pe același subiect în care persoane din cadrul cultului adventist confirmă că este absolvent de teologie adventistă.