După bobotează vorbim despre perspectiva anabaptistului Balthasar Humbaier asupra botezului și rebotezării

După ce am citit articolul lui Teofil Stanciu de AICI am verificat ceva informații și am răsfoit însemnările din „Istoria Anabaptiștilor” a lui William Estep. M-am oprit la capitolul despre botez și înțelegerea lui Balthasar Hubmaier despre botez. Humbaier a fost unul dintre cei mai erudiți anabaptiști din secolul al XVI-lea, „cel mai competent susținător al poziției anabaptiste cu privire la botez” (toate citatele sunt preluate din cartea amintită). Merită să luăm aminte la câteva citate ale acestuia (cele în italics sunt cuvintele lui Hubmaier, iar cele în ghilimele reprezintă cuvintele lui Estep).

Botezul în apă este numit un botez „in remissionem peccatorum (Fapte 2), adică spre iertarea păcatelor. Nu că prin el sunt iertate păcate, ci în virtutea „da”-ului lăuntric al inimii pe care omul îl mărturisește public atunci când se supune botezului cu apă, spunând că el crede și este sigur în inima lui că păcatele îi sunt iertate prin Isus Cristos. Botezul lui Ioan a fost numit la fel, un botez al pocăinței. Adică cel ce dorea să fie botezat mărturisea că este vinovat de păcat. (pag. 174)

Estep adaugă: „Chiar dacă Hubmaier a refuzat să atribuie botezului o semnificație mântuitoare, el nu a micșorat importanța acestuia în viața creștină. Botezul era considerat obligatoriu din trei motive: Cristos la poruncit; este un act necesar al uceniciei personale și este simbolul uceniciei colective a bisericii vizibile.” (174)

Hubmaier mai spune:

Când un om mărturisește că este păcătos, crede în iertarea păcatelor și s-a dedicat unei vieți noi, el trebuie apoi să mărturisească public în fața bisericii lui Cristos … că acceptă cuvântul lui Cristos în inima lui și este dispus să-și predea viața pentru a trăi pe viitor potrivit Cuvântului, voii și legii lui Cristos… Apoi el trebuie să fie botezat în apă; fapt prin care își declară public credința și scopul… Dacă are să aducă în viitor rușine și blam asupra numelui lui Cristos prin păcate publice sau grave, el promite să se supună pedepsei din partea fraților săi, în conformitate cu porunca lui Cristos (Matei 18). Din toate acestea este ușor de văzut că botezul copiilor mici este o înșelăciune inventată și introdusă de oameni. (175)

…

Botezul copilașilor, care n-au făcut păcate, nu se potrivește cu acest principiu. El nu seamănă nici cu botezul de dinainte de învierea lui Cristos și nici cu botezul de după aceasta, deși este în apă. Dar apa nu este botez. Altminteri râul Rin ar fi botez pentru cel ce navighează pe el. (176)

Estep: „Deși recunoștea anumite similarități între botezul lui Ioan și botezul instituit de Cristos, Hubmaier le trata ca două tipuri diferite de botez. Discuția aceasta i-a oferit ocazia de a nega acuzația frecventă că anabaptiștii ar fi rebotezători”:

Observați … diferența dintre cele două botezuri. Ioan îi conduce pe ascultătorii lui la o recunoaștere a păcatului. Apoi, după ce aceștia și-au mărturisit păcatele, el îi botează și îi face ucenicii lui. În al treilea rând, el îi îndrumă spre Cristos. În al patrulea rând, Cristos le iartă păcatele. În al cincelea rând, toți cei ce cred în această iertare sunt re-botezați de apostolii lui Cristos. (Fapte 19 prezintă re-botezarea ucenicilor lui Ioan)             Aceasta este adevărata rebotezare deoarece botezul lui Ioan este -și este numit – botez, iar botezul lui Crisots este de asemenea botez. Stropirea copilașilor (venea dintr-un mediu catolic)… nu este botez și nici nu este vrednică și nici nu este vrednică de un astfel de nume. Prin urmare, este nedrept să se spună despre noi că rebotezăm. (176)

„Este absurd, spune Hubmaier, să-i consideri pe copilași candidați potriviți pentru rolul de membri ai bisericii. Natura regenerată a bisericii presupune un anumit grad de maturitate, credință personală și voință. Așa că a respins prompt botezul copiilor mici ca fiind nebiblic și contrar naturii botezului creștin și bisericii neo-testamentare.” (176-177)

Hubmaier a purtat un dialog scris destul de dur cu Ulrich Zwingli, de altfel unul din prietenii săi în trecut, și-i răspunde astfel acestuia când Zwingli afirmă că botezul copiilor mici nu este interzis în Scripturi:

Tu protestezi cu putere (și corect) că Scriptura nu confirmă existența unui purgatoriu, ci doar a iadului și raiului. O! Zwingli! N-am putea noi, chiar aici, să-ți cerem o lege prohibitivă ca să nu credem în purgatoriu? În virtutea propriei tale învățături tu trebuie să ne arăți un cuvânt prohibitiv. Altfel, trebuie să restabilești învățătura despre purgatoriu, să accepți o nouă papalitate și să te supui afirmațiilor vicarului. Altfel, învățătura ta prezentă este eronată. (188)

Hubmaier își încheie dezbaterea scrisă cu un rezumat general al temei botezului:

1. Niciun element sau obiect exterior din lumea aceasta nu poate purifica sufletul; numai credința poate curăți inima omului.

2. Rezultă, prin urmare, că botezul nu înseamnă spălarea de păcate.

3. Dar, deși nu le poate spăla, el este totuși de la Dumnezeu. Astfel, el poate fi o mărturisire publică a unei credințe lăuntrice – o datorie publică, drept semn al vieții noi ce urmează a fi trăită de aici înainte potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu măsura harului Său.

4. Cât despre copiii creștinilor și copiii din vremurile vetero-testamentare și întrebarea dacă aceștia sunt sau nu copiii lui Dumnezeu, noi lăsăm aceasta în grija Celui care singur cunoaște toate lucrurile și nu Îi vom uzurpa puterea. Arca lui Noe este o prefigurare a botezului – există texte biblice clare în acest sens. Dar nu avem niciun text biblic care să-l compare cu circumcizia. Botezul cu care sunt botezați credincioșii își are doctrina și exemplul în Cuvântul clar al lui Dumnezeu. Așadar, niciodată nu putem fi numiți în mod justificat anabaptiști. Botezul copiilor mici nu are nicio bază; prin urmare, el nu este de la Dumnezeu. (180)

Va urma