„Dacă Isus ar fi trăit și vindecat astăzi, i-ar fi trimis pe oameni la medic”


Străjereala încă face victime. Am fost întristat să aud astăzi despre o femeie ce cheltuit o grămadă de bani pentru a călători până în Africa și pentru a fi vindecată de Chris Oyakhilome. S-a întors de acolo și a spus că este vindecată. Un păstor baptist i-a spus să se ducă la medic să facă analizele, să vadă dacă i-a fost vindecat cu adevărat cancerul. A spus că ea crede din toată inima că a fost vindecată de pastorul Chris, nu are nevoie. N-a mers la doctor și după 3 luni de la „vindecare” a murit.

Întristat de această întamplare și de cea scrisă de fratele Taloș (este adevărat că dânsul nu ne-a spus dacă cel ce s-a rugat pentru vindecare a și garantat-o, în acest caz întâmplarea fiind cu adevărat tragică) acum două zile, semnalată și AICI, am studiat mai multe texte ce vorbesc despre vindecările făcute de Isus. Uimitor este că Mântuitorul îi trimite pe vindecați la „doctori”.

Da, știu, nu scrie în niciun text „doctori”, dar ni se spune că Isus îi trimitea pe cei vindecați la preoți. Preoții, în conformitate cu Legea, aveau, pe lângă multe altele, și rolul de medici și inspectori medicali (am găsit ACEST articol ce prezintă pe scurt această perspectivă). Dumnezeu a stabilit ca ei să fie cei care puneau diagnosticul și tot ei erau cei care făceau „analizele” și decideau dacă o persoană a fost vindecată sau nu.

Luca 5:14, Marcu 1:44 și Matei 8:4 ne prezintă cum un lepros este trimis la „doctor” nu pentru vindecare, ci pentru confirmarea vindecării. Luca 17:14 de asemenea ne descrie cum Isus îi trimite pe cei 10 leproși la „doctor”. În acest caz, vindecarea „vine” pe drum, scopul evident pentru care sunt trimiși la preoți fiind testarea credinței, iar apoi pentru confirmare, nu vindecare.

Mă veți întreba de ce nu le zice Isus tuturor celor vindecați să se ducă la „doctor” pentru analize? Ei bine, în cazul în care nu ești sigur de vindecare, mergi la doctor pentru confirmare, dar oare mai este nevoie de confirmarea doctorului nu mai ești surd după ce începi să auzi „cu propriile tale urechi” (pleonasmul este pentru accentuare)? Mai e nevoie să-ți confirme doctorul că vezi când tu ai fost orb și dintr-o dată te poți bucura de culorile naturii? Este oare necesară confirmarea învierii când tu și ceilalți știți că ai fost mort, iar acum ai fost înviat?

Confirmarea vindecării este poruncită de Isus în cazul bolilor discutabile și a acelor boli ce îi afectează pe cei din jur. Așa a fost stabilit de Dumnezeu și în Lege. Pentru ca cei din jur să fi putut ști dacă vindecarea leprosului era reală, aveau de confirmarea preotului, altfel nimeni nu i-ar fi crezut.

Isus nu ține oamenii într-o continuă stare de necunoscut, adică într-o continuă nevoie de credință. Credința lor este urmată de confirmarea vindecării de preot, iar confirmarea momentul în care credința dispare pentru că apar dovezile tangibile.

Credința este temporară, ea ține până la descoperirea dovezilor ce oferă certitudine. Prin faptul că Isus le cere vindecaților să se înfățișeze înaintea preotului vedem că Isus vrea să transforme credința în certitudine.

Ce fac „vindecătorii” din ziua de astăzi? Nu doar că nu le spun oamenilor să meargă la doctor pentru confirmarea vindecării, ci le interzic să nu se ducă deoarece este un semn de necredință. Oameni buni, Isus nu mai cere credință în privința vindecării după vindecare, ci dorește ca oamenilor să li se confirme vindecarea de către un cadru medical autorizat pentru ei în primul rând și apoi pentru cei din jur.

Cred că acesta este un principiu biblic, principiu valabil și în zilele noastre. Dacă Fiul lui Dumnezeu îi trimitea pe oameni la doctor, cu atât mai mult muritorii de rând ar trebui să facă același lucru. Dacă nu-l fac, înseamnă că sunt niște înșelători.

Credința în vindecare durează până aceasta se împlinește. După aceea nu mai trebuie să cred că voi fi vindecat, din acel moment înainte cred că am fost vindecat.

E prostesc să cred că mai am nevoie de credință pentru un act ce a fost împlinit deja.

Este ca și când am continua să ne rugăm pentru o cauză ce s-a sfârșit deja. N-am văzut nici un student care să se roage pentru examen după ce i-a fost pusă nota în catalog și a și trecut sesiunea de măriri. S-a terminat. Punct. Dovada palpabilă e nota afișată, notă ce nu se mai schimbă.

Dacă Isus ar fi trăit și vindecat astăzi, i-ar fi trimis pe oameni la medic pentru confirmare. Așa să facă și vindecătorii ce au curajul să le promită oamenilor vindecarea. Dacă nu au curajul acesta, sunt niște înșelători, să stea în banca lor și să nu mai mintă oamenii. Amin!

Acest articol a fost publicat în Studiul Scripturii și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la „Dacă Isus ar fi trăit și vindecat astăzi, i-ar fi trimis pe oameni la medic”

  1. Adrian.S spune:

    Mai afli si lucruri bune via Barboasa.
    Cat despre vindecari se pare ca cele bune sunt facute pe baza crede si cerceteaza.
    Cele false sunt facute pe baza crede si nu cerceta.

  2. Beniamin , un tanar preot, il intreaba pe batranul preot Zvi : domnule am invatat toate textele depre cum sa verificam rana de lepra si cum sa ne asiguram ca un lepros este vindecat, dar de cand sunt aici n-am vazut decat bolnavi de lepra , dar nici unul vindecat.Tu ai vazut pe cineva vindecat? Batranul preot se uita la ucenicul lui si raspunde trist:Nu, n-am vazut.
    Atunci de ce toate aceste texte din Tora despre vindecare? Preotul se uita la el si-i raspunde , cand vor veni fosti bolnavi de lepra sa-i verificam, atunci sa stii Beniamin ca Mesia este aici. De asta trimetea Isus pe fostii leprosi la „doctori”.

  3. krabul spune:

    Aşa ar trebui. Plus să nu ia bani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s