Cartea Evrei și enigmele ei: autorul și destinatarii


Pe lângă greutățile teologice ridicate în interpretarea textului se află și întrebarea „cine a scris cartea evrei, de unde și cui este adresată?” Au fost vehiculate multe nume în dreptul autorului. Luther credea că Apolo este „responsabil” pentru scrierea acestei capodopere. Augustin și Ieronim susțineau că Pavel este autorul. Acest lucru nu poate fi cunoscut cu siguranță așa că o să discutăm despre destinatari mai înainte de toate.

În Evrei 13:24 ni se spune că „cei din Italia vă salută”. Interpretarea imediată ar fi că locul scrierii este Italia, însă la o privire mai atentă se va observa altceva. Prepoziția întâlnită este ἀπὸ și este tradusă corect, din însă interpretarea ei poate avea două sensuri: cei din Italia, locul din care este scrisă epistola, vă salută sau cei care sunt plecați din Italia, dar sunt împreună cu autorul într-o altă țară, vă salută.

Barclay, în comentariul său asupra cărții, alege varianta a doua. Eu îi dau dreptate. Să ne gândim la următorul exemplu:

Momentan mă aflu în Oradea însă eu sunt din Slatina. Dacă voi scrie către biserica din Slatina, îi voi aminti și pe prietenii mei olteni aflați în Oradea. Prin urmare voi spune: „cei din Slatina vă salută”. Asta nu înseamnă că scriu din Slatina.

Exemplul din Evrei 13:24 este și mai clar întrucât se vorbește de o națiune întreagă, nu doar de o comunitate specifică. Dacă autorul ar fi scris din Italia unei biserici dintr-o altă țară, nu ar fi scris în numele tuturor credincioșilor din Italia, ci în numele comunității locale. Dacă însă ar fi scris dintr-o comunitate locală (biserica) către o alta, atunci ar fi transmis salutările italienilor din biserica respectivă prin simplu fapt că a specificat națiunea.

Interpretând astfel prepoziția „din” lucrurile capătă mai multă lumină.

Prin urmare, epistola a fost adresată unei biserici din Italia dintr-un oraș din imperiul roman (cel mai probabil) în care exista o biserică, iar o parte a membrilor din acea biserică erau din Italia. Despre aceste informații putem fi siguri.

Întrebarea mea este ce caută o epistolă atât de „evreiască” în Italia? Ei bine, și cartea Romani pare să se adreseze unei comunități cel puțin în parte evreiască. Doar uitați-vă câte referiri se fac la Lege, la Avraam și Adam. Un indiciu în plus cu privire la destinatari ar fi că într-unul dintre manuscrisele din secolul al II-lea (știu 100% că am citit informația aceasta undeva, dar nu-mi mai aduc aminte unde și de ce manuscris este vorba) cartea Evrei este imediat după cartea Romani.

Bănuiala mea este Romani și Evrei au același destinatar: biserica din Roma în componența căreia se afla o importantă comunitate de evrei.

Datarea? Undeva înainte de distrugerea templului și încetarea jertfelor. Ca dovadă stau versetele în care se referă la templu și funcțiile preoțești folosind prezentul (5:1, 8:3, 9:3,6). 5:14-6:2 ne indică o biserică aflată la a doua generație de credincioși.

Autorul

Personal cred că este vorba de Barnaba. Un levit din Cipru este capabil să scrie într-un astfel de limbaj elocvent despre sistemul de jertfe. Acest lucru ar plasa scrierea epistolei înainte de anul 61 d. Hr, anul morții sale. Nu văd acest lucru ca fiind un impediment. Tertullian credea că el este autorul.

Există în text un indiciu ce mă face să cred că ar fi vorba de Barnaba. Evrei 13:22 spune: „Vă îndemn, fraților, să primiți cuvântul de încurajare pe care vi l-am scris. Grecescul pentru încurajare este παράκλησις, același cuvânt folosit în Fapte 4:36 când numele lui Barnaba este tradus cititorului din ebraică, numele său însemnând fiul mângâierii sau încurajării.

Evrei 13:22 poate fi o aluzie directă la numele său, epistola fiind o încurajare din partea fiului mângâierii.

Nu mi-aș risca viața pentru această presupunere, dar cred că este o variantă posibilă.

Acest articol a fost publicat în Studiul Scripturii și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cartea Evrei și enigmele ei: autorul și destinatarii

  1. storyteller spune:

    Beni foarte interesant articolul asta ! Felicitari ! Echilibrat in argumentare🙂

  2. viorel cruceru spune:

    Se pare ca in ceea ce priveste autorul cartii evrei cadem de acord(in sfarsit pe ceva)Ramane sa mai lucrezi la escatologie !

  3. Ioan C. spune:

    Dimineata mi-a venit in minte urmatorul gand, Apostolul Pavel scria asa: ” Salutarea cu mâna mea – a lui Pavel; acesta este semnul meu în orice scrisoare. Aşa scriu.” ( II Tesloniceni 3: 17).
    Oare nu cumva si Epistola catre Evrei are oare semnul lui Pavel? Oare nu de aceea Traditia a atribuit redactarea Epistolei catre Evrei tot Apostolului Pavel?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s