Cine este destinatarul vorbirii în limbi: Dumnezeu sau omul? (4)


Răspunsul la această întrebare determină scopul practicii. Dacă glossolalia îi este destinată lui Dumnezeu, atunci închinătorul nu trebuie să țină cont de cei din jur pentru că vorbirea îi este adresată lui Dumnezeu. Fee susține că aceasta este adresată lui Dumnezeu și nu semenilor pe baza versetului doi (cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu -l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine).[1] Oare nu a ajuns vorba această să fie atât de folosită încât zicem „numai Dumnezeu știe ce vorbește ăsta”. Nu cred că versetul intenționează să spună că vorbirea în limbi îi este destinată lui Dumnezeu, ci doar dă din cap și mai apoi le arată care este destinatarul și scopul vorbirii în limbi pentru a-i lăsa pe ei singuri să tragă concluziile și să determine ce trebuie să schimbe și ce nu trebuie.

De ce cred acest lucru? Pentru că în tot restul capitolului apostolul apără și susține inteligibilitatea vorbirii în limbi și el însuși spune că vorbirea în limbi are ca și țintă sau destinatari necredincioșii (1 Corinteni 14:22).

Apostolul Pavel consideră răspunsul la această problemă ca fiind unul de la sine înțeles din moment ce nu se adresează în mod direct acestei întrebări, excepție făcând probabil 12:7: „fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. În ciuda neclarităților întâlnite în paragraful 22-25, pasajul oferă mai multă lumină asupra nelămuririi mai sus menționate decât restul textului. Pavel răspunde ferm că vorbirea este adresată, destinată cel puțin necredincioșilor. Fără doar și poate aceștia sunt oameni, deci se poate trage cu ușurință concluzia că destinatarii vorbirii în limbi sunt oamenii din jur și nu Dumnezeu, după cum susțin Fee și alții pentru a motiva glossolalia extatică în particular.

Dacă Dumnezeu a intenționat ca vorbirea în limbi să fie adresată Lui, atunci nu înțeleg de ce a lăsat-o să fie realizată în public? În ziua Cincizecimii, ucenicii au vorbit oamenilor pentru a se pocăi și să vezi că i-au și înțeles (că au vorbit ucenicii în limbi sau că urechile lor au auzit în limba lor maternă este o altă problemă, prea puțin contează pentru că în ambele cazuri este vorba de glossolalia inteligibilă). Dumnezeu a intenționat ca vorbirea în limbi să fie destinată necredincioșilor și așa a fost: rezultatul a fost cea mai măreață lucrare: mântuirea a trei mii de oameni!!!

Astfel dar, vorbirea în limbi trebuie practicată public, precum a fost practicată prima dată în Ierusalim, și trebuie însoțită de inteligibilitate pentru a produce zidire. Fără aceste elemente, vorbirea în limbi nu își împlinește scopul intenționat de Dumnezeu. Aș spune și că un alt rezultat este că glossolalia nu are ca scop zidirea personală[2], deci practica vorbirii extatice pentru zidirea personală, practică susținută de unii teologi[3] și anumite grupuri confesionale, este nebiblică,[4] dar necunoașterea intenției autorului nu-mi permite acest lucru așa că spun și eu ca și Pavel: dacă vorbirea este fără traducător, folosiți-o acasă doar.

Nu putem nega că folosirea darurilor aduce zidire. Sunt perfect de acord cu acest lucru. Să nu uităm însă că scopul darurilor spirituale nu este zidirea noastră personală, ci zidirea celor din jur. Ca urmare a folosirii darului noi, cei care îi zidim pe frați, ne vom bucura nu de simpla folosire a darului, ci de zidirea produsă în frații noștri prin folosirea darului respectiv.

Să nu uităm: „Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” (1 Corinteni 12:7) și „Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujească altora dupa darul, pe care l-a primit.” (1 Petru 4:10).

 


[1] Gordon D. Fee, God’s Empowering Presence: The Holy Spirit in the Letters of Paul(Peabody: Hendrickson Publishers, 1994), 218.

[2] Pentru o analiză mai amplă, a se vedea capitolul „Tongues Were Never for Personal Benefit”; Peter Masters și John C. Whitcomb, Charismatic Phenomenon (London: The Makeman Trust, 1989), 48-54.

[3] A se vedea F.W. Groshiede, The First Epistle to the Corinthians (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1984), 317.

[4]A se vedea Floyd H. Barackman, Practical Christian Theology: Examining the Great Doctrines of the Faith (Grand Rapids: Kregel Publications, 2001), 486. În această lucrare, autorul prezintă 10 motive ce susțin neinteligibilitatea și extaticitatea vorbirii în limbi.

 

Acest articol a fost publicat în studiu pe text, Studiul Scripturii și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cine este destinatarul vorbirii în limbi: Dumnezeu sau omul? (4)

  1. Un pacatos spune:

    ” Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.” ( I Corinteni 14: 19).

  2. Nicolae Iacob spune:

    Nu cred ca putem pune problema „sau-sau”. Ori Dumnezeu ori omul.
    Sunt cazuri cand destinatarul este omul si cazuri cand destinatarul este Dumnezeu.

    1. Destinatarul e omul – Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească.

    2. Destinatarul e Dumnezeu – În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod; Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; Dacă nu este cine să tălmăcească, să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s