Aprobă Pavel vorbirea în limbi în rugăciunea particular-comună? (3)


În postul actual ne vom uita în special la 1 Corinteni 14:21-25 și vom încerca să determinăm pe baza textului dacă necredincioșii sau credincioșii sunt destinatarii glossolaliei. Subiectul va fi elaborat mai pe larg în postul următor. De asemenea, versetele amintite ne pot da lumină asupra rugăciunii personale în biserică. Permite Scriptura vorbirea în limbi netradusă în rugăciunea personală rostită în adunare?

Cele mai enigmatice versete din capitolul 14 sunt 21-25 pentru că apostolul pare să se contrazică și totodată, nu se poate cunoaște clar înțelegerea teoretică a autorului cu privire la vorbire și profeție.[1] Versetele aparent contradictorii sunt 22 și 23. În cel dintâi, apostolul enunță că vorbirea este un semn pentru necredincioși pe când în următorul verset dovedește că vorbirea este inutilă pentru necredincioși deoarece nu aduce roadă. În același verset, Pavel specifică faptul că prorocia este un semn pentru credincioși. Bengel soluționează contradicția spunând că prorocia este un semn pentru credincioși în sensul că „face credincioși din necredincioși.”[2] Totuși soluția propusă nu elucidează contradicția privitoare la glossolalie.

Privitor la versetul 22, Johanson încearcă să rezolve problema prin propunerea că acest verset reprezintă o aserțiune a corintenilor și nicidecum convingerea personală a apostolului.[3] Dacă se ia în considerare ipoteza, atunci versetul 23 capătă claritate și se poate înțelege că în acesta Pavel le dovedește corintenilor că vorbirea în limbi fără traducere nu aduce rod în viața necredincioșilor, putându-se observa că apostolul nu face altceva decât să își continue pledoria pentru necesitatea inteligibilității posibilă prin prorocie. Contradicția dispare în acest caz, dar o altă fațadă a problemei constă în faptul că Pavel nu specifică în vreun fel că ar cita în spusele corintenilor.

De cealaltă parte, se poate observa că vorbirea în limbi este un semn pentru necredincioși, după cum susține 14:22 dacă se ia în considerare coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. În acel context, ucenicii au vorbit în limbi, iar vorbirea lor a fost un semn pentru necredincioși. Nu trebuie trecut ușor peste detaliul că vorbirea lor a fost inteligibilă din moment ce a produs pocăință în inima ascultătorilor. Astfel se poate spune despre vorbirea ucenicilor că a fost cu mai mult decât glossolalia definită de corinteni; a fost prorocie pentru că roadele din 1 Corinteni 14:25 au fost produse în mințile ascultătorilor. Adam Clarke spune:

Darul miraculos al vorbirii în limbi nu a fost niciodată proiectat pentru beneficiul acelora ce deja au crezut, ci pentru instruirea necredincioșilor, ca aceștia să realizeze dintr-un astfel de miracol că este lucrarea lui Dumnezeu.[4]

Vorbirea în limbi nu aduce roada în orice fel, ci roada este adusă prin inteligibilitate, iar aceasta presupunea traducere în cazul corintenilor. Prin citarea Vechiului Testament, Pavel aduce sub ochii cititorilor cel mai persuasiv argument posibil: autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Așadar, aserțiunea din versetul 22 capătă autoritate ca urmare a susținerii ce o primește din partea textului vetero-testamentar. Corintenii sunt obligați să cadă de acord asupra faptului că vorbirea în limbi este un semn pentru necredincioși din pricina versetului citat din Isaia 28:11. Acceptând acest lucru, ei sunt de asemenea obligați de Pavel să recunoască ineficacitatea vorbirii în limbi netradusă, adică neinteligibilă, pentru necredincioși. Așadar, apostolul îi obligă pe cititori să accepte, fără echivoc, necesitatea inteligibilității vorbirii în limbi. Realizarea logicii pentru ascultător a glossolaliei nu poate fi realizată decât prin traducere. Rezultatul este producerea roadelor menționate în 14:25. Cheia deci, o reprezintă nevoia inteligibilității vorbirii în limbi, corespondenta prorociei.

Pledoria lui Pavel pentru inteligibilitatea are și în vedere închinarea particular-comună. Ipotetic vorbind, chiar dacă fiecare membru s-ar ruga în particular cu voce tare, fiecare enoriaș dând atenție doar rugăciunii sale particulare în spațiul comun, când toată biserică este adunată, membrii nu trebuie să se roage glossolalind pentru că necredincioșii ce ar putea fi prezenți la închinare i-ar asculta și i-ar considera nebuni  (14:23).

Cred că este destul de clar ce am vrut să spun la acest ultim paragraf. Dacă există neclarități, specificați-le.

Textul este continuarea articolului de AICI.


[1] Richard Oster, 1 Corinthians (Joplin: College Press Publishing, 2005), 327.

[2] Leon Morris, 1 Corinthians (Leicester, Inter-Varsity Press, 1989), 193.

[3] David E. Garland, 1 Corinthians (Grand Rapids: Baker Academic, 2003), 649.

[4] Adam Clarke, The New Testament of our Lord And Savior Jesus Christ (Philadephia: Thomas, Cowperthwait & Co., 1838), 288.

Acest articol a fost publicat în studiu pe text, Studiul Scripturii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Aprobă Pavel vorbirea în limbi în rugăciunea particular-comună? (3)

  1. Nicolae Iacob spune:

    „Aprobă Pavel vorbirea în limbi în rugăciunea particular-comună?

    În postul actual ne vom uita în special la 1 Corinteni 14:21-25 și vom încerca să determinăm pe baza textului dacă necredincioșii sau credincioșii sunt destinatarii glossolaliei.”

    Domnule Beni, daca analizam „vorbirea în limbi în rugăciunea particular-comună”, nu putem vorbi de despre destinatari. Este un singur Destinatar. Dumnezeu.
    Credinciosii care se roaga in limbi nu se roaga nici credinciosilor nici necredinciosilor.

    VORBIREA in limbi se adreseaza oamenilor, nu RUGACIUNEA in limbi.

    In ceea ce priveste vorbirea in limbi, adresata oamenilor, aveti dreptate: daca nu este tradusa nu zideste.
    Dar rugaciunea in limbi nu trebuie in mod necesar tradusa. Dumnezeu o intelege.

    • Domnule Nicolae,

      Sunt de acord că Dumnezeu înțelege rugăciunea în limbi și nu trebuie tradusă, dar motivul nu este că Dumnezeu nu o înțelege și nici faptul că frații nu o înțeleg. Motivul este pricina de poticnire față de necredincioșii ce vizitează biserica. Sunteți de acord sau nu? „Deci, dacă s’ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi de cei fără daruri, sau necredincioşi, n’ar zice ei că sînteţi nebuni?”
      Sunt de acord cu dvs. că rugăciunea în limbi i se adresează lui Dumnezeu. El înțelege orice limbă. Dar… rugăciunea publică poate fi auzită și de cei din jur. Atât timp cât rugăciunea în limbi netradusă este făcută în public și cu voce tare, este o pricină de poticnire pentru cei necredincioși. Apostolul Pavel oferă această motivație. Da, el vorbește de simpla vorbire ca și predicare, dar este aceeași situație și se poate aplica și rugăciunii. Imaginați-vă următorul scenariu:
      Biserica se roagă și dintr-o dată intră un străin în biserică. Unii frați se roagă în română, dar alții în diverse limbi. Oare nu va crede respectivul că suntem nebuni? Pentru ce motiv să rămână el în continuare când nu înțelege o parte din rugăciuni și aude limbi care nici nu i se par pământești?

  2. horvathliviu spune:

    Beni traditia la fratii penticostali e alta decat ce spune Scriptura. Am vietuit la o bisericuta de la tara, unde se vorbea in limbi, necontrolat, „cand dadea Duhul”. Ordinea, programele, slujbele bine programate erai „impotriva Duhului”.
    Si nu doar la bisericuta noastra era traditia asta lasata de strabunii nostri, ci asta se practica si la unele biserici mari din Cluj. Nu stiu cum sta treaba in alte orase, insa daca participi la un program de inchinare la Biserica Penricostala de pe strada Albini, o sa vezi „ordine”. Un credincios canta „in limbi” melodia lui Dorz care noi o inganam in romaneasca noastra obsteasca. Ma faceam ca nu-l aud. El, ca sa se faca observat , se legana odata cu ritmul si se baga in mine. Clar ca l-am observat ,nu , sa vad „minunea”. Era manat de Duhul.

    • Un pacatos spune:

      IISUS ESTE DOMNUL!

      ” Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor.
      Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.
      Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.
      Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.”
      ( I Corinteni 14: 32- 35).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s