Inteligibilitatea vorbirii în limbi (2)


Gordon Fee susține că vorbirea în limbi îl edifică pe vorbitor și îi este adresată lui Dumnezeu și „nimeni nu-l înțelege.” Perspectiva sa este una de validare ca adevăr recomandat ca și practică de apostolul Pavel în 14:2.[1] Faptul că Fee vede edificarea personală ca fiind bună îl obligă să spună că apostolul nu a intenționat să prezinte zidirea personală prin vorbirea în limbi iraționale ca fiind ceva negativ.[2] Însuși teologul american mărturisește că „edificarea spirituală poate avea loc și prin alte modalități decât prin cortexul creierului”.[3] Acest element este de o importanță critică în alegerea pistei hermeneutice pe care se va îndrepta studentul. Thiselton amintește cititorilor faptul că Fee neagă perspectiva peiorativă asupra versetului patru și specifică alte nume importante precum Meyer și Chrysostom, nume ce au anticipat și aprobat argumentul lui Gordon Fee.[4]

Totuși textul nu aprobă neapărat practica descrisă, ci o menționează pentru a o contrasta cu acea „cale nespus mai bună”, profeția, adică metoda inteligibilă ce produce zidirea spre deosebire de „vorbirea în limbi către Dumnezeu”. Pavel alege să nu admonesteze în mod direct în versetul doi pentru a evita pierderea interesului și atenției cititorilor pe un subiect atât de drag lor. De aceea, versetul trebuie privit ca amintind practica corintenilor și nu este scris pentru a o aproba, se poate numi un compromis, pentru a îi face să accepte o lecție importantă și ce ar aduce rezultate întregii adunări: înțelegerea importanței inteligibilității în adunare.

În lucrarea „Paul, The Spirit and the People of God”, autorul Gordon Fee specifică despre vorbirea în limbi că „este o vorbire în esență neinteligibilă atât pentru vorbitor (14:14) cât și pentru ascultători (14:16), motiv pentru care este nevoie de interpretare în adunare.”[5] Această asumpție se bazează pe faptul că vorbirea în limbi este, în principal, direcționată către Dumnezeu și de aceea nu este înțeleasă.[6] Cu alte cuvinte, inteligibilitatea vorbirii în limbi nu este o necesitate pentru vorbitor în timpul privat de rugăciune, dar este o necesitate când are loc la timpul public de închinare.[7] Dacă Pavel nu admonestează vorbirea în limbi privată nu înseamnă că o aprobă. Apostolul doar afirmă necesitatea inteligibilității la serviciul de închinare ecclesială pentru a-i lăsa pe cititori să dezvolte singuri acest silogism de tip aristotelic:

Premisa majoră:  Închinarea neinteligibilă (în public) nu produce zidire (14:3-4)

Premisa minoră:  Închinarea mea este neinteligibilă (14:2)

Concluzia:  Închinarea mea nu produce zidire

Deși poate părea contradictoriu cu afirmația lui Pavel din 14:4 („cine vorbește în altă limbă, se zidește pe sine însuși”), așa cum am spus anterior, această frază poate foarte bine să fie o simplă reafirmare a unei premise de la care cititorii plecau, cu siguranță un adevăr validat empiric din perspectiva personală, dar subiectiv și nu ușor de „demolat”. Argumentul nu putea fi pur și simplu negat de Pavel întrucât reprezenta experiența cititorilor. În mintea sa este privit ca fiind negativ, motiv pentru care recurge la o afirmație aparent pozitivă, dar căreia îi dă un sens peiorativ.

În retorica sa, apostolul preferă calea catafatică. Deși ar fi putut alege via negativa sau calea apofatică de argumentație, scriindu-le cititorilor ce să nu facă, Pavel preferă  via positiva deoarece frații din Corint ar fi acceptat mai ușor schimbarea cerută dacă rezolvarea ar fi fost una pozitivă. F. F. Bruce susține ipoteza peiorativității, spunând despre Pavel că „merge pe cât de departe poate cu aceia pe care îi critică înainte de a le prezenta avertismentul.”[8] Atitudinea defunctului teolog Henry Chadwick este și mai vehementă: „Argumentația … este construită în așa fel încât să toarne un duș de apă rece peste întreaga practică.”[9] Pe lângă cei amintiți mai sus, Conzelmann, Collins și Schrage argumentează contrar interpretării lui Fee.[10]

Poate nu pare atât de convingător argumentul peiorativității, sunt parțial de acord, dar încă nu am ajuns la finalul capitolului. Încă nu am determinat cui îi este adresată vorbirea în limbi, criteriu esențial pentru înțelegerea vorbirii în limbi. Până în versetul 5 Pavel abia își suflecă mânecile. Aveți răbdare și sunt sigur că textul se va clarifica singur.

Partea întâi AICI.


[1] Fee, The First Epistle, 656.

[2] Gordon D. Fee, God’s Empowering Presence: The Holy Spirit in the Letters of Paul (Peabody: Hendrickson Publishers, 1994), 219.

[3] Fee, The First Epistle, 657.

[4] Thiselton, The First Epistle, 1094.

[5] Gordon Fee, Paul, the Spirit and the People of God (Peabody: Hendrickson Publishers,1997), 168.

[6] Fee, Paul, The Spirit, 168.

[7] Fee, Paul, The Spirit, 146.

[8] F. F. Bruce, 1 and 2 Corinthians (Greenwood: Attic Press, 1976), 130.

[9] Henry Chadwick, „All Things to All Men,” New Testament Studies 1 (1954-55): 268.

[10] Thiselton, The First Epistle, 1096-97.

Acest articol a fost publicat în studiu pe text, Studiul Scripturii, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Inteligibilitatea vorbirii în limbi (2)

  1. Tudor Luca spune:

    Beni,

    În primul rând doresc să îţi adresez o simplă întrebare: Ce doreşti să analizezi? Continuarea/sistarea darurilor supranaturale sau felul lor de manifestare în cadrul închinării nou-testamentale? Dacă răspunzi afirmativ la prima întrebare, atunci vei susţine o doctrină în urma exegetării unui singur text, când în fond cesaţionismul sau non-cesaţionismul se construiesc abordând o seamă întreagă de texte biblice, nu unul singur. Aşadar abordarea este una diletantă, insuficientă şi uşor de contraacarat. Dacă răspunzi afirmativ la cea de-a doua întrebare, atunci într-adevăr 1 Corinteni 14 este textul cel mai veridic pentru a enunţa felul de manifestare a doua daruri supranaturale: vorbirea în limbi şi profeţia.

    Cred că abordarea darurilor miraculoase nu se face exclusiv numai pe textele din 1 Corinteni 12-14. Dacă porneşti de la aceste texte pentru a ajunge la o concluzie pro-cesaţionistă, nu cred că o astfel de abordare, analiză este validă, fiindcă ipoteza potrivit căreia aceste texte ne arată dacă darurile continuă sau nu continuă până în zilele noastre este una destul de „şubredă”….

    Consider că în special 1 Corinteni 14 ne arată cum trebuie să se manifeste darul vorbirii în alte limbii şi cel al profeţiei în cadrul închinării bisericii….Cred că această o cred toţi evanghelicii. Dacă aşa stau lucrurile nu putem atunci să facem exegeză pe acest text şi să concluzionăm pe baza lor că darurile supranaturale au încetat sau ele continuă.

    1 Corinteni 12 ne prezintă darurile…TOATE DARURILE, dintre care 5 au „natură” supranaturală: darul profeţiei, minunilor, vindecării, vorbirii în limbi şi tâlmăcirea limbilor. 1 Corinteni 14 ne prezintă felul corect, duhovnicesc şi biblic de exercitare a doua daruri: vorbirii în limbi şi profeţiei. Prin urmare 1 Corinteni 14 are scopul de a corecta, anula, abroga greşelile şi abuzurile şi de a învaţă cum TREBUIE să se manifeste aceste daruri în Biserică. Astfel textul porneşte de la premisa că darurile acestea sunt, există şi vor fi în continuare. Pavel nici nu se străduie să spună că vor dispărea, dimpotrivă….corectează exercitarea lor greşită cu scopul ca în viitor lucrarea Duhului Sfânt de la corinteni să se desfăşoare în parametrii închinării biblice: în duh şi în adevăr (Ioan 4:24), ÎN CHIP CUVINCIOS ŞI CU RÂNDUIALĂ (epilogul 1 Corinteni 14).

    • Tudor,
      Nu încerc să dezvolt problema continuaționism/cesaționism (eu unul nu sunt cesaționist). Studiez în special vorbirea în limbi pentru că e unul din acele daruri care a creat mare confuzie. Studiez vorbirea în limbi pe baza textului 1 Corinteni 14 pentru că acesta este singurul ce descrie vorbirea în limbi. Textele din Fapte sunt exemple, dar voi face aluzie și la unele din ele când voi vorbi în următorul articol despre destinatarul vorbirii în limbi: omul sau Dumnezeu?

      Din nou, eu nu intru pe tărâmul problemei continuaționiste/cesaționiste, ci doar vreau să înțelegem împreună cum le cerea Pavel corintenilor să exercite vorbirea în limbi. Ai răspuns la acest lucru în cel de-al treilea paragraf al tău.

      Sunt de acord cu tine în toate cele, așa că te rog să nu mă acuzi înainte de a mă asculta. Pledarea mea va fi pentru vorbirea în limbi inteligibilă după cum și titlul o indică, atâta tot. Și aici pot apărea disensiuni, dar sper ca o parte dintre acestea să le rezolvăm🙂

  2. Tudor Luca spune:

    Am înţeles…Capiş…:)))))

    Dacă aşa stau lucrurile atunci într-adevăr, ai selectat bine textele pe care îţi vei construi concluzia. 1 Corinteni 14 este pasajul „pus de-o parte” pentru cele două daruri supranaturale.

    Nu te luam în zeflemea…stai liniştit.

    Mai enumăr încă unul pe lista mea: baptist şi totuşi…..non-cesaţionist…:)))))

    Surprize, Surpize merge mai departe…who’s next?

  3. Pingback: Aprobă Pavel vorbirea în limbi în rugăciunea particular-comună? (3) | Beni Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s