Mi-am pierdut verigheta…


Ieri, mi-am pierdut verigheta. O aveam de 9 luni doar. Nou-nouţă. Primul gând mi-a fost la pilda banului pierdut (Luca 15:8-10). Speranţa mea a fost că întristarea o să-mi fie schimbată în bucurie la fel cum supărarea femeii a fost schimbată în bucurie când a găsit drahma. Ca şi valoare, o drahmă era echivalentul unui dinar, adică o zi de muncă pentru un om obişnuit. Interesant este că valoarea unei drahme este echivalentul unei oi, pilda anterioară fiind despre oaia pierdută.

Am înţeles supărarea femeii. Deşi drahma nu valora mult, totuşi era importantă pentru această femeie care era săracă şi avea doar 10 drahme. Evident, fiecare dintre cele 10 drahme avea importanţă pentru ea. Cu alte cuvinte, Dumnezeu dă valoare fiecărui om şi îl preţuieşte nespus. Acesta este şi motivul pentru care este întristat de pierderea vreunuia dintre ei.

Revenind la povestea mea, m-am întristat mult şi m-am gândit la toate locurile în care aş fi putut-o pierde. Deoarece eram în drum spre Slatina, am presupus că am lăsat-o acasă. În acelaşi timp, nu m-am liniştit cu acest gând, ci m-am gândit că s-ar fi putut să-mi fi căzut pe podea în microbuz. Am aşteptat până când un prieten ce trebuia să doarmă în garsoniera noastră a verificat dacă nu o lăsasem acasă, dar răspunsul a fost negativ. Nu era acasă. Ştiam perfect locul în care o pusesem. Şi totuşi nu era acolo. O pierdusem. Definitiv…

Atunci am început să scotocesc toată podeaua microbuzului cu lumina beteagă a Nokiei mele. Nimic. N-am găsit nimic printre picioarele pasagerilor aflaţi în maşină. Am simţit un mare regret. Chiar aşa de inconştient să fiu? Nu era atât valoarea materială a verighetei cât valoarea sentimentală. Îmi doream să fie prima şi ultima verighetă.

Atunci am rămas cu un gust amar. Pierdusem unul din cele mai valoroase lucruri pe care le deţineam. Însă bucuria mea a fost că n-am pierdut-o pe soţia mea Alina. Pierdusem simbolul dragostei noastre, dar nu-mi pierdusem dragostea. Nu o pierdusem pe ea.

Am înţeles perfect ce a simţit femeia ce a pierdut drahma. O tensiune interioară m-a cumprins. Am început să regret şi să-mi reproşez neatenţia. Timp de aproape 5 ore gândul mi-a fost la verigheta pierdută şi nu mai aveam nici o speranţă.

Am fost deznădăjduit până când prietenul ce ne scotocise toată casa ne-a sunat din nou. În momentul în care s-a pus să doarmă, într-o manieră asemănătoare cu prinţesa ce nu a putut să doarmă pe douăzeci de saltele şi douzeci de perne datorită bobului de mazăre ce fusese pus strategic sub saltele pentru a o testa, prietenul meu a simţit verigheta sub cap când s-a pus să doarmă. A fost un telefon care mi-a luminat toată ziulica.

Închipuiţi-vă ce bucuros am fost. Într-adevăr, Domnul a dus la capăt împlinirea pildei în viaţa mea. Nu vă pot spune ce bucurie m-a indundat.

Îi mulţumesc Domnului că m-a făcut să înţeleg puţin din bucuria pe care o simte Dumnezeu când găseşte un păcătos. Ştiu că nu e comparabil, dar eu aşa am simţit lucrurile.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Mi-am pierdut verigheta…

  1. natanm spune:

    În concluzie, nu-ţi mai da jos verigheta, iar dacă ţi-e largă, du-o la strâmtat!🙂

  2. Un pacatos spune:

    Trebuie sa-i reduceti diametrul, la bijutier, sa se potriveasca pe deget.

    • NU mi-e largă. Am obiceiul să o dau jos, dar mi-a prins bine lecţia asta. Mi-a pierdut telefonul acum 2 luni şi de atunci îmi verific de fiecare dată când mă dau jos din maşină sau autobuz unde îmi sunt cheile, portofelul şi telefonul. Acum o să adaug şi verigheta pe lista de verificare.

  3. Silviu Cârlescu spune:

    să nu uiţi să introduci şi soţia pe lista de verificări. Ştii tu!

  4. alina spune:

    iti inteleg intristarea ma bucur pt tine k ai gasit-o caci eu nu o mai gasesc nu stiu cum sa intamplat si unde pur si simplu am vazut k nu mai am p deget nu stiu ce sa putut intamla park am fost beata atat de rau imi pare k nu imi mai revin din soc ma gandesc numai la ea am si plana nu toata lumea e norocoasa k tine

  5. CORINA spune:

    SI EU MI-AM PIERDUT VERIGHETA …AM SCAPAT-O IN CHIUVETA SI NU CRED CA SE MAI POATE RECUPERA…ASTA E..REGRET ENORM DE MULT NEATENTIA

  6. Eli spune:

    si sotul meu a pierdut verigheta. am cautat-o peste tot si n-am gasit-o…adevarul e ca era putin larguta de el si chiar voiam sa mergem cu ea la stramtat dar…nu mai avem cu ce acum.sunt cam 2 luni de atunci si ne pare rau pentru ea, dar am fost incurajati prin acest articol si inca speram ca minunea se poate intampla si la noi…multumim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s