Există bule papale în Cultul Baptist?


Nu, nu cred. Nu știu dacă este de apreciat sau nu la catolici, dar aceștia urmează bulele papale cu sfințenie. Chiar și cardinalii. El este și rămâne în tot timpul vieții sale „primus inter pares”. Diferența este că Bisericile Baptiste se pot bucura de o oarecare autonomie locală, iar aceasta poate fi atât bine cât și rău. Dacă autoritatea ar fi una impusă în genul bulelor papale, atunci ar fi o contradicție totală cu practicile baptiste din ultimele patru secole.

Un lucru evident este că orice structură complexă (dacă se dorește a fi complexă) are nevoie de conducere. Aici mă refer la Cultul Creștin Baptist. Acest comunicat este rodul căderii de comun acord al conducătorilor noștri și m-am bucurat să văd astfel de inițiative luate în unanimitate (aproape :)). Dar câtă nevoie ar fi de un astfel de comunicat și în ce privește accesarea fondurile de la stat. De ce nu se arată direcția clară în care trebuie să mergem și în acest aspect? De ce se trece așa de ușor cu vederea peste aceasta? Din păcate, o astfel de inițiativă lipsește din cauza părerilor împărțite sau mai bine zis a aceluia care este primus inter pares.

Domnul să ne ajute să facem și acest pas și chiar să se introducă în Statutul de Organizare și Funcționare a Cultului Creștin Baptist o refuzare vehementă (sper eu) al acestei practici adulterine.

Consider că toți privim nou comunicat ca pe o bulă: fie ca pe un act important pe care îl aprobăm, fie ca pe o simplă bulă… de aer🙂. Există totuși un lucru pe care îl apreciez la fratele Iosif Țon în răspunsul dânsului și anume acela că se supune autorității sub care se află. Că o face de ochii lumii sau pentru repuția lui, nu știu. Așa cum am spus, nu vreau să deschid această portiță de discuție pentru că este fără sens.

Ce am vrut să scot în evidență este să ne rugăm lui Dumnezeu ca să dea înțelepciune liderilor noștri ca să stabilească în continuare o direcție biblică spre care să se îndrepte bisericile noastre și să ia decizii după voia lui Dumnezeu și nu pe baza resentimentelor sau prejudecăților.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Există bule papale în Cultul Baptist?

  1. Un pacatos spune:

    Asta cu banii de la stat imi provoaca o mare nemultumire, desi sunt crestin ortodox. Daca Biserica n-a pierit in comunism, cand era oprimata, nu o sa para in era libertatii. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona ( Luca 16: 13).

  2. Un pacatos spune:

    Iarasi, un raspuns inteligent. M-ati prins.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s