Pierdut identitate naţională în librărie. O declar nulă.


Acum câteva ore fusei la o librărie. Cărţi din belşug. Istorie, psihologie, beletristică, tot tacâmul. Booooon! Entuziasmat, mă duc la băiatul de la casă şi-l întreb dacă are cartea pe care o caut. Îi dă repede un search pe calculator, îmi spune că o are şi-mi spune şi preţul, dar trebuie să aştept puţin că mai are clienţi. Mă duc bucuros înspre soţia mea şi ne apucăm să o căutăm. Dăi în stânga, dăi în dreapta, nimic. O luăm pe sectoare: literatură practică. Nimic! Istorie: este o carte scrisă de un jurnalist despre istoria contemporană (când o s-o găsesc o să vă scriu impresiile), căutările rămân la fel de productive.

Mi-a fost inevitabil să nu observ harababura de pe rafturi care mai avea puţin şi mă împingea pe uşă să caut în altă parte, dar am zis că poate nu găsesc alt undeva. Vine „băietul” nostru şi se apucă şi el să caute. Că am căutat eu sau că a căutat el, nicio diferenţă. Din contră, parcă eu aş fi fost mai de-al locului. „Veniţi mai pe seară când vine colega” îmi spuse el pe ton de scuză.

La câteva minute, vine colega. „E femeie şi-ar trebui să se descurce mai bine” îmi spun în sine. Nici vorbă. Într-o astfel de peşteră a lui Ali Baba şi dacă intenţionezi să furi o anumită carte n-ai sorţ de izbândă. Până şi iadul cred că este mai ordonat decât librăria noastră.

Plec dezamăgit, dar cel puţin mi-am mai scăldat ochii printre opere străine, româneşti, titluri, câteva rânduri citite. Concluzia?

Dragii mei, literatura noastră se aseamănă leit cu librăria vizitată. Tot o căutăm de decenii bune şi nu reuşim s-o găsim. Ne-am pierdut identitatea naţională pentru că o identitate există şi se dezvoltă concomitent cu literatura-i. Degeaba avem un tezaur extraordinar dacă producţia prezentă este un epigon însoţit de luciul cadaveric al mumiei îngropate. Îmbălsămată în parfumurile post-modernismului, miroase bine. În zadar însă, un mort tot mort este.

Am răsfoit câteva pagini de beletriscă nu cu puţină scârbă. Vechiul meu prieten despre care am mai scris AICI rămâne neschimbat (părerea mea) cu tot cu onorurile lui internaţionale.

Dragi români, cum putem să ne găsim literatură de altă dată, cum o putem recupera din desişul de copaci tăiaţi, procesaţi să se poată imprima pe ei, dar în cele din urmă sunt la fel de buni ca şi un trunchi de copac ce-l arunci direct în foc?

Unde este identitatea noastră românească lipsită de infecţiile relativităţii?

Acest articol a fost publicat în Cultură, Literatură, Muzică;. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s