Suferința în planul lui Dumnezeu pentru viața mea (2)


Totul se întâmplase atât de repede. Încă nu eram pe deplin conștient de realitate. Stăteam întins pe burtă pe bancheta din spate și mă gândeam la ce s-a întâmplat. M-am întors cu mintea la locul crimei și m-am poziționat în scaunul mobil al cameramanului. Am putut derula filmul și vedea cum am căzut, iar din căzătură calcaneul drept mi-a fost zdrobit de ciment pentru că am aterizat pe un singur picior și eram desculț. Erau 3 m. Imediat după ce am căzut, placa de azbociment m-a urmat, iar marginea ei a tăiat piele, carne, tendon, os. Am fost lovit în călcâiul lui Ahile și am fost doborât. Dumnezeu m-a străpuns și m-a îngenuncheat.  

Stăteam pe bancheta microbuzului și vedeam cum zburau mașinile pe lângă noi. Ele sau noi? Cred că noi zburam🙂 Sângeram cumplit și a fost nevoie de un garou care să oprească sângerarea. Am oprit la dispensarul din sat. Nu după mult timp am ajuns la drumul național și aici fiecare armăsar a fost abuzat de bicele pedalei până a dat tot ce avea mai bun. Nu de drum și de mașini mi-era frică. Asta era ultima mea grijă. Aveam încredere în abilitățile de șofer ale tatălui meu și în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Mă durea groaznic. Nu, nu trupul. Sufletul mă durea. Știam că sunt pedepsit de Dumnezeu pentru a mă îndrepta. Mă durea că a trebuit să-i implic și pe ai mei în această situație dificilă datorită greșelilor mele. Atunci am devenit conștient că păcatul  nu mă afectează doar pe mine, ci și pe cei dragi. Stăteam în tăcere și meditam în mijlocul durerii ce reușea să mai stoarcă de la mine din când în când un gemet sau o lacrimă. Mi-am îndreptat glasul spre Dumnezeu și i-am cerut iertare. I-am cerut aceasta împreună cu puterea de a birui și de a nu-mi pierde piciorul.

Am ajuns la Slatina și imediat am fost băgat în operație. S-a optat pentru anestezia rahie sau epidurală, adică de la mijloc în jos. Odată ce și-a făcut efectul, m-am liniștit. Optimismul mi-a crescut și în timp ce stăteam pe masa de operație m-am uitat spre părinții mei și i-am încurajat, spunându-le că totul va fi bine, că Dumnezeu mă va vindeca. Eram puternic, nu simțeam nimic. Eram naiv ca un copil. Doar asta eram atunci, un copilandru.

Ei priveau sperianți cum doctorul a început să mă opereze. Din curiozitate și dorința de     a-mi afirma tăria curajului am vrut să-mi îndrept privirea spre picior, mișcându-mi mijlocul, dar mi s-a interzis.

Operația a decurs bine și am fost instalat în salon. Încă nu simțeam durerea, dar nici nu-mi puteam controla mușchii. Aș fi vrut să pot urina pentru că simțeam cum mai aveam puțin și explodam. În zadar. Din nou am primit o lecție de viață: chiar și cele mai simple acțiuni ale trupului sunt un har de la Domnul. Faptul că rinichii mei filtrează lichidele și lucrează normal este un har care nu trebuie să-l iau de-a gata sau „for granted”. Mulți nu se pot bucura de cele mai simple funcții ale corpului. Tot ce a fost nevoie pentru mine în acel moment a fost să mă amenințe cu o ustensilă numită sondă. Doar o scurtă descriere m-a îngrozit atât de tare încât am luptat și am câștigat „eliberarea”.

A urmat seara. Durerea a început să-și facă simțită prezența, iar optimismul meu i-a făcut loc deznădejdii concomitent proporțional cu îndepărtarea efectului anestezic. În tăcere, fără nimeni cunoscut în jurul meu, într-o încăpere străină, înconjurat de suferenzi ca și mine, a început să-mi cadă prima lacrimă. Nu știu dacă erau lacrimi de durere sau de pocăință. Poate erau amândouă. În întuneric, una după alta sărau cearșaful. Conștiința a continuat să mă stoarcă de sucul amar al pocăinței împletită cu durerea fizică. Mă aflam în acel loc din cauza mea, dar eram în mâna lui Dumnezeu, iar El avea în plan să folosească suferința în viața mea.

Zorii zilei au venit și pe la ora 9 a venit și vizita medicului. Piciorul îmi fusese pus în ghips și nu mă simțisem bine în acea noapte. La prânz au verificat din nou starea călcâiul și au observat că nu se vindeca. Din contră, celule începuseră să moară cu rapiditate.

Eram pe cale să-mi pierd piciorul, dar eu nu eram conștient de aceasta.

Acest articol a fost publicat în Biografii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Suferința în planul lui Dumnezeu pentru viața mea (2)

  1. ionut brinaru spune:

    nu gasesc partea 3 ….oricum postare subiectului e destul de interesanta si m-a captivat…si pe mine si pe mami .

  2. Ioan Alexandru T. spune:

    E o rana mare…Uhhh

  3. ioniboni spune:

    Off … Astept 3, sigur e cu happy end:)

  4. Viorel Cruceru spune:

    Îmi aduc aminte de discuția pe acre am avut-o despre pedeapsa lui Dumnezeu în drum spre spital. Într-adevăr erai preocupat de pedeapsa divina dise erai în dureri mari și cu sângele șiroaie. Dumnezeu a schimbat totul spre bine .

  5. Viorel Cruceru spune:

    Scuze pentru cele doua greșeli acute , le-am văzut după ce am scris. Erata:care și deși

  6. taby spune:

    Oh,ny God…”asta” era piciorul tau¿?¿?mai bine nu ma uitat:(

  7. taby spune:

    Scuze de greseala:era „my”

  8. Pingback: Trichineloza – pe cât se poate de aproape de iad | Beni Cruceru

  9. Gaudi spune:

    Draga frate Beniamin Cruceru,
    Daca cuvintele mele au fost un afront la adresa dumneavoastra mi le retrag si va rog frumos, din tot sufletul, sa ma iertati ! Acum va mai rog un lucru si anume sa-mi spune-ti clar si limpede sa nu mai va scriu daca gresesc si in urmatoarea parere: Zborul cu parapanta este incadrat la sporturile EXTREME. Adica in orice clipa iti poti pierde viata. Sa iti duci grabnic la pieire trupul tau, care este templul Duhului Sfant, fara a mai pune la socoteala ce multe alte planuri ar fi avut Dumnezeu cu tine daca nu te-ai fi expus neobligat mortii nu este de pus in discutie.. Oare nu ispitestesti pe Dumnezeu zicand, ascuns, in gandul tau L’as ca are grija Dumnezeu de mine ! Dar tu ai grija de tine cand te arunci in zbor pentru senzatii tari, ca oricum nu mai am mult de trait ? Si in al 2-lea rand ce folos ai din acest gest, ca pastor, duce el spre intarirea si calauzirea fratilor pe calea credintei ? Acum la sfarsit vreau sa imi mai cer inca o data iertare pentru indrazneala de a va scrie. Ve-ti vedea dumneavostra personal cum va lucra Cuvantul.

    • Dragul meu Gaudi,

      Cuvintele dumneavoastră nu au fost un afront la adresa mea, eu v-am atras atenția în legătură cu modul în care mânuiți cuvântul lui Dumnezeu.
      LEgat de zborul cu parapanta, eu n-am zburat niciodată cu parapanta, articolul la care scrieți dumneavoastră se referă la un accident întâmplat când eram la cules de vișine pe coteț. Căzătura a fost cauzată de neatenția mea (veți vedea dacă veți citi mai atent și prima parte, adică AICI), nu am căutat să-l ispitesc pe Domnul. El s-a folosit de această situație rea pentru a lucra la inima mea împietrită.
      Toate cele bune și binecuvântarea lui Dumnezeu v-o doresc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s