Motivaţi spre mântuire de inima noastră sau de Duhul Sfânt?


Ce ne motivează pe noi să acceptăm mântuirea? Cei mai mulţi doresc mântuirea din frică, din pricina grozăviei Iadului. Oare este bună motivaţia aceasta? Inima lor este îngrozită de Iad aşa că o întreagă luptă începe să se dea prin conştiinţa lor. Inima lor îi convinge că trebuie să dorească Cerul, locul mai bun. Avem de aface cu instinctul de conservare aplicat la viaţa spirituală. Astfel de oameni ajung să facă lucrurile necesare pentru a-şi asigura siguranţa Cerului. Mai apoi, îşi şterg transpiraţia de pe frunte şi răsuflă uşuraţi spunând: „Gata, am scăpat deşi eram gata-gata să mă frig puţin pe coadă”. Curând, trăirea lor devine la fel ca şi cea din trecut. Se feresc de păcate ca să fie sfinţi înaintea oamenilor şi înaintea conştiinţei lor, dar nici prea sfinţi ca să poată bucura de plăcerea imediată a păcatului. Perspectiva umană asupra sfinţeniei perverteşte conceptul lui Dumnezeu despre sfinţeniei. Creatorul nostru vrea să ne dăm scopului de a urma sfinţeniei cu totul totului tot. El vrea să urmăm desăvârşirea deşi e imposibil de atins: „Voi fiţi dar desăvârşiti, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. (Matei 5:48)

Ce determină ipocrizia aceasta? Motivaţia falsă pentru care au dorit mântuirea sau cel puţin aparenţele ei. Nu poţi şti dacă astfel de oameni sunt mântuiţi sau nu. Poate sunt mântuiţi ca prin foc, după cum ne spune Pavel. Dacă doreşti Cerul pentru că ţi-e frică de Iad înseamnă că iubeşti prin contrast şi alegi Cerul şi calea spre el nu pentru că ţi le-ai dorit de la început, ci pentru că ţi-e frică de Iad.

O astfel de motivaţie nu poate ţine o viaţă şi de cele mai multe ori oamenii care pleacă la drum în viaţa de credinţă cu această motivaţie vor eşua. Este adevărat că mulţi am plecat la drum şi cu această motivaţie, dar Dumnezeu ne-a luminat şi ne-a arătat bogăţia vieţii creştine şi adevăratele ei motivaţii. O astfel de motivaţie este una egoistă: faci totul pentru a scăpa de Iad, nu pentru că îl iubeşti pe Dumnezeu. Aceasta pentru mine este o simplă formă de evlavie, dar care-i tăgăduieşte adevărata putere (2 Timotei 3:5). Dă-i lumii o formă de adevăr care-i va da siguranţă şi-i va linişti conştiinţa, iar aceasta-i va fi deajuns încât să nege adevărata evlavie sau neprihănire şi să-şi continue trăirea în fire. De ce? Pentru că nu trăirea în neprihănire îl interesează, ci siguranţa că nu va avea parte de iad.

Ce se întâmplă când un om este motivat în inima lui de Duhul Sfânt să caute mântuirea? O inimă ce este cercetată de Duhul Sfânt nu are o simplă formă de evlavie. O astfel de persoană îşi recunoaşte păcatul fără a-şi urmări interesele. Recunoaşte că merită Iadul şi  spune ce a spus tâlharul pe cruce: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre.” (Matei 23:47) După ce Duhul Sfânt cercetează inima şi îi dă motivaţii pentru mântuire, omul se va lăsa motivat nu de dorinţele inimii, ci de cea mai importanţă motivaţie pe care Duhul Sfânt o plantează în inimă: dragostea noului credincios pentru neprihănirea lui Dumnezeu. El vrea să trăiască viaţa creştină în sfinţenie şi prima lui motivaţie este ura pentru păcat. Asemânându-se chipului lui Hristos, un om mântuit ce este motivat de Duhul Sfânt să dorească mântuirea, îşi va dezvolta creşterea spirituală din ura pentru cea ce Dumnezeu urăşte.

Care e motivaţia ta?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s