Aşa cum am văzut mai sus, trezirea din cel de-al IV-lea deceniu al secolului al XVIII-lea nu a fost în totalitate rezultatul lui Edwards, dar cu siguranţă acesta a fost unul dintre pilonii principali.Fără doar şi poate, trezirea din perioada sa a reprezentat cea mai mare capodoperă a vieţii sale.Cu fermitate putem spune că Marea Trezire a stat la baza formării unui stat cu principii adânc implementate în creştinismul puritan, ce, în linii mari, poate fi considerat o ramură a reformei. În mod grandios, Piper îl descrie ca fiind „principala „bujie” omenească pentru voltajul divin care a determinat Marea Trezire din New England.”[1] Dar pentru un astfel de zel, Edwards a plătit un preţ deloc ieftin, preţul dedicării în totalite lui Dumnezeu, aceasta de multe ori însemnând o disciplină de fier, cum ar fi dedicarea a 13 ore din zi studiului, meditării şi rugăciunii.[2] În extraordinara trezire, putem vedea binecuvântarea divină revărsată în muncă intelectuală. Aşa cum este dovedit istoric, Edwards nu a dispus de calităţi retorice înnăscute, lucru adeverit de însuşi faptul că îşi citea schiţele de predici în mare parte, în ciuda faptului că personal recunoaştea că nu este calea cea mai potrivită pentru predicare.[3] Totuşi, să nu uităm de capodoperele minunate care le-a oferit lumii. Jonathan Edwards a fost prin excelenţă, cu siguranţă, cel mai important apologet al Marii Treziri, Encliclopedia Britannica oferindu-i titlul de cel mai mare teolog şi filosof al Puritanismului britanico-american.[4] De cealaltă parte, unul dintre cei mai importanţi predicatori şi retori ai Marii Treziri a fost considerat George Whitefield, acesta ţinându-şi predicile ex tempore, ci având ca unelte în primul rând binecuvântarea divină, iar apoi puterea mesajului şi a carismei sale.[5] Perioada de fervoare spirituală a fost una scurtă, până în vara anului 1735, ceea ce însemnă mai puţin de un an. Totuşi, în această perioadă întregul oraş Northampton a fost cuprins de o puternică pasiune pentru lucrurile sfinte, dar această pasiune a început să se stingă cu trecerea timpului. Iată cum descrie Jonathan Edwards climaxul scurtei treziri spirituale:
„Rar găseai o persoană în oraş, fie bătrână sau tânără, care să nu fie interesată de lucrurile măreţe ale lumii eterne. (…) Lucrarea de convertire era purtată într-un mod remarcabil şi creştea din ce în ce mai mult. Suflete veneau în număr mare la Isus Hristos. [6] Continuând relatarea, el accentuează intervenţia divină: „Curând, o schimbare glorioasă a avut loc, în aşa fel încât în primăvara şi vara viitoare , anul 1735, oraşul părea plin de prezenţa lui Dumnezeu: nu fusese niciodată aşa de plin de dragoste sau de bucurie cum era atunci şi totuşi atât de plin de suferinţă.” [7]
Simultan, o trezire asemănătoare se dezvolta în New Jersey prin lucrarea lui William Tennent şi a lui Gilbert Tennent.[8] Ca rezultat al acestui mic val de treziri locale, între anii 1735-1740 s-au declanşat treziri în tot mai multe oraşe, lucru ce s-a dezvoltat într-o trezire naţională şi în mod special odată cu ce-a de-a două trezire ce a început odată cu venirea lui George Whitefield în coloniile engleze în anul 1739.[9] Faptul că Marea Trezire a avut numai aspecte pozitive este un adevăr neverosimil, deoarece în sânul bisericilor de pe continentul nord american au apărut diverse probleme în ce priveşte comportamentul convertiţilor în momentul în care erau cercetaţi de Duhul lui Dumnezeu. De aceea, Edwards a fost nevoit să scrie o teză pentru a se apăra şi pentru a-şi expune punctul de vedere în ce priveşte „ciudatele” convertiri ce aveau loc în biserica lui şi nu numai. Între 1737-1738 a scris „Narrative of the Surprising Work of God”, carte în care sunt prezentate profilurile sociale şi demografice ale oraşului Northampton, iar într-o manieră sofisticată ne sunt detaliate mai multe porprete psihologice dintr-o perspectivă religoasă.[10] Volumul a reprezentat pledoria faţă de acuzele aduse la adresa lui Jonathan Edwards.
Perry Miller, regretatul profesor de istorie al universităţii Harvard, afirmă că pentru academicienii de la Harvard din timpul lui Edwards, Marea Trezire a reprezentat o criză întrucât ameninţa distrugerea oricărui fel de tipar ce însemna pentru vremea aceea cultură sau religie sau pur şi simplu bun simţ. Efectul acestui tsunami spiritual era de o astfel de amploare pentru că, citez, „frenezia se dezlănţuia şi se împrăştia ca şi ciuma în Estul civilizat.”[11] Dar care erau cauzele acestei schisme între liderii religioşi ai vremii? Răspunsul este unul simplu: ca urmare a manifestărilor ce aveau loc în timpul predicilor lui Edwards, (oamenii ţipau şi tremurau, se rostogoleau pe culoarele din biserici, se îngrămădeau în faţa anvonului, cerându-i acestuia să se oprească, cerând milă cu insistenţă)[12] o mare parte dintre oameni vedeau lucrarea ca fiind una diabolică pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii şi nu al haosului.
Aceeaşi problemă a răsunat şi prin anii celei de-a două treziri, 1740-1742, perioadă cunoscută în istorie ca fiind „Marea trezire din 1740”, Edwards fiind nevoit să scrie alte 3 tratate pentru rezolvarea acestei polemici ce cuprinsese o mare parte din bisericile nord americane. În 1741 publică „The Distinguishing Marks of a Work of the Spirit of God, în 1742 „ Some Thoughts Concerning the Present Revival of Religion in New England”, iar în 1746 publică „A Treatise Concerning Religious Affections” (toate aceste volume au fost publicate în Boston).[13] În ciuda tuturor acestor neînţelegeri, lucrarea lui Edwards a continuat.
Pe 30 octombrie 1739 George Whitefield soseşte lângă Philadelphia, unde începe lucrarea de predicarea înainte de a merge spre sud.[14] Acesta mai vizitase continentul nord american în urmă cu un an, pentru o perioadă scurtă de 4 luni, 7 mai – 28 august 1738, dar o perioadă ce a adus rod spiritual în special în partea de sud a Americii de Nord.[15] Totuşi, cea de-a doua vizită a reprezentat perioada cea mai rodnică, întrucât în această călătorie a fost reaprinsă trezirea bisericile din New England din anii 1734-1735. Atunci când îl vizitează pe Edwards, la începutul lunii octombrie 1740, Whitefield aminteşte bisericii de „vechile zile”, adică trezirea ce tocmai am amintit-o. Predicarea plină de putere a tânărului englez a avut atâta eficienţă, încât John Gilles spune că a fost ca şi când ar fi „dat foc lemnului uscat”.[16] Predicarea sa a dus la aprinderea unui zel misionar în viaţa lui David Brainerd, a schimbat atitudinea studenţilor de la Harvard şi a generat o puternică dorinţă după Dumnezeu în studenţii de la Yale şi Cambridge.[17] Lucrarea lui Whitefield în lumea nouă a fost una scurtă, „ ca un meteorit, un fulger ce a creat entuziasm şi admiraţie.”[18] Tânărul predicator de 25 de ani a petrecut doar 3 zile în Northampton, dar trezirea a continuat de-alungul anilor 1741-1745 atât în oraşul de pe râul Connecticut, cât şi în alte zone rurale, dar şi în oraşe precum New York, Boston, Philadephia, oraşe pe care Whitefield le vizitase.[19]
Nu putem estima numeric impactul acestei mari treziri care s-a stins undeva între anii 1744-1745, pentru că deşi a predicat unor mulţimi ce se estimează a fi de ordinul sutelor de mii, mulţi dintre aceştia au revenit la starea iniţială după câţiva ani, după cum şi Whitefield admite la revenirea sa pe continentul american în 1744: „Unii au fost cu siguranţă mântuiţi, dar marea majoritate, după cum este obişnuit în trezirile generale, şi-au pierdut interesul şi au căzut.”[20]
[1] Piper, John; Supremaţia lui Dumnezeu în predicare; Editura Cartea Creştină, pag. 66
[2] Hopkins, Samuel; The life and character of the late reverend, learned, and pious Mr. Jonathan Edwards; pag. 43; books.google.com
[3] The works of president Edwards in 4 volumes; A reprint of the Worcester Edition; publicată de Leavitt, Trow, and Co., 1844; pag. 32; books.google.com
[5] Noll, Mark; A history of Christianity in the United States and Canada; Eerdamns Publishing Company; pag. 93
[6] Connant, C. William ; Narrative of remarkable conversions and revival incidents; google.books.com;
pag. 21
[7] Idem., pag. 22
[8]Sweet, William Warren; The story of religion in America; Harper and brothers publisher, New York and London; pag. 189
[9] Murray, Iain H.; Jonathan Edwards, a new biography; The Banner of Truth Trust; pag. 159
[11] Miller, Perry; Errand into the Wilderness; Harper and Row Publishers, New York; pag. 154
[12] Idem., pag. 155
[13] Smith, H. Shelton; Handy, T. Robert; Loetscher, A. Lefferts; American Christianity; Volume I; Charles Scibner’s Sons, New York; pag. 339
[15] Pollock, John; George Whitefield and the Great Awakening; Doubleday and Company, Inc, New York, 1972; pag. 60-65
[16] Gilles, John; Memoirs of the Rev. George Whitefield; books.google.com; 1853; pag. 71
[17] Phillip, Robert; The life and time of the Rev. George Whitefield; 1838; books.google.com; pag. 152-153
[18] Tracy, Joseph; The great awakening; Banner of Truth, Arno Press and The New York Times, 1969; pag. 123
[19] Murray, Iain H.; Jonathan Edwards, a new biography; The Banner of Truth Trust, reprinted 1992; pag. 161-164
[20] Lambert, Frank; Inventing the „Great Awakening”; Princeton University Press, 2001; books.google.com; pag.154;
Beni Cruceru 