Diploma de Master of Arts o primeşte în septembrie 1723, când este numit şi profesor.[1] Între anii 1722-1726 Yale University a fost fără rector, ca urmare a mutării lui Timothy Cutler (ce a fost rector între 1722) în biserica Episcopaliană. În perioada în care facultatea a fost fără o organizare stabilă, nu au ezitat să apară probleme de ordin interior, aspecte ce au trebuit rezolvate de puţinii profesori care mai rămăseseră în cadrul universităţii, printre care şi Edwards. Deşi nu avem detalii despre felul în care Jonathan Edwards şi ceilalţi profesori au rezolvat problemele, putem observa maturitatea tânărului profesor, atât pe plan academic, cât şi în ce priveşte abordarea problemelor interioare ale universităţii, din declaraţia unui viitor rector al Yale University, Ezra Stiles: „Onorabilul William Smith, onorabilul Daniel Edwards şi preşedintele reverend Edwards, au fost profesori stâlpi şi gloria facultăţii, în momentele critice, în perioada dintre rectorul Cutler şi rectorul Williams”.[2] Cei despre care vorbeşte Stiles sunt profesorul William Smith, absolvent al promoţiei 1719 şi ales profesor în 1722; Jonathan Edwards şi Daniel Edwards, unchiul, colegul de clasă şi de cameră a lui Jonathan. Împreună, ei au reuşit să impună in viaţa studenţilor obiceiuri esenţiale precum studiul detaliat şi supunerea faţă de autorităţi.[3] În septembrie 1726 demisionează din funcţia de profesor pentru a fi ordinat ca şi pastor asistent al bisericii din Northampton, unde bunicul său, Solomon Stoddard, era pastor. [4] Biserica din Northampton, Massachusetts, era cea mai mare şi mai influentă biserică din New England după cea din Boston.[5] Un an mai târziu, pe 28 iulie 1727, se căsătoreşte în New Haven cu Sarah Pierrepont[6], care „s-a dovedit a fi exact genul de femeie care putea împărtăşi entuziasmul său religios”, după cum spune John Piper. [7] Împreună au avut 11 copii, 8 fete şi 3 băieţi, toţi trăind până la vârsta maturităţii, cu excepţia Jerushei care a murit la vârsta de 18 ani,[8] ca urmare a faptului că l-a îngrijit pe David Brainerd, ce suferea de tuberculoză.[9]
Pe 11 februarie 1729 moare Solomon Stoddard, iar Jonathan Edwards este pus în funcţia de pastor senior al bisericii din Northampton.[10] Începând cu această dată, lucrarea tânărului pastor se dezvoltă, aceasta intrându-şi cu seriozitate în rolul de predicator. Deşi i-a fost greu la început ca să pregătească pentru fiecare zi de duminică 2 predici, Edwards nu a dat înapoi, dedicându-şi majoritatea timpului pentru slujirea bisericii. În anii ce au urmat jurnalul şi operele lui arată o creştere majoră în relaţia cu Dumnezeu, dar şi în relaţia cu membrii bisericii. Prin urmare, în 1734 începe să aibă loc o trezire spirituală în rândul cetăţenilor oraşului Northampton, ce continuă sporadic până în 1745, ca rezultat a predicilor lui Edwards.[11] Referindu-se la această perioadă, tânărul predicator scrie: „Duhul lui Dumnezeu a început să lucreze într-un mod minunat printre noi; şi în mod neaşteptat, unul după altul, cinci sau şase persoane, care arătau că au fost mântuiţi, au înflorit într-un mod minunat.”[12]
Primele semnele ale trezirii din secolul al XVIII-lea au apărut în 1726, trezire ce a început în congregaţia reformată olandeză din New Jersey, ca urmare a predicilor ţinute de Theodore Frelinghuysen.[13] Mai apoi, s-a răspândit sub influenţa unor personalităţi ca Gilbert Tennent ce s-a simţit provocat de predicarea lui Frelinghuysen.[14] Aceasta a reprezentat semnele marii treziri americane din New England, ţară a cărui viaţă spirituală ajunsese una searbădă, fără scop şi putere. Majoritatea serviciilor religioase deveniseră un automatism, stare pe care George Whitefield, unul din colaboratorii lui Edwards, o prezintă în modul următor:
„Sunt foarte convins că majoritatea predicatorilor vorbesc despre un Hristos pe care nu-L înţeleg şi nu-L simt. Şi motivul pentru care congregaţiile sunt moarte este că ascultă predici rositite de oameni care n-au nici ei viaţă.”[15]
„ Marea trezire din 1740”, după cum este des numită, a fost, în mare parte, rezultatul trezirilor ce au avut loc în diverse oraşe din New England. Aceste treziri, în stadiu incipient (începând aproximativ cu 1725), nu s-au răspândit naţional, ci mai degrabă la un nivel local, dar ca rezultat a micilor treziri ce aveau loc în foarte multe oraşe, în anii 1740 trezirea a luat amploare, în cele din urmă ajungând să fie o trezire naţională şi dacă luăm în considere şi trezirea ce avea loc în Anglia, o putem numi una globală. Atunci când trezirea a avut loc, a reprezentat o supriză plăcută pentru mulţi, dar pentru alţii a fost un haos nedorit. J.F. Stearns, un slujitor din New England ce a susţinut noua mişcare, mărturiseşte că marea trezire „ a lovit bisericile adormite ca un fulger ce goneşte pe cerul limpede.”[16] O trezire locală a avut loc în Northampton, oraşul ce se află pe râul Connecticut. Spre sfârşitul lunii decembrie al anului 1734, oraşul a început să fie cercetat de Duhul lui Dumnezeu prin predicarea pastorului Jonathan Edwards, în vârstă de 31 de ani. Unul dintre primii convertiţi a fost o tânără femeie ce era cunoscută ca fiind prostituată.[17] Edwards a fost sceptic cu privire la convertirea respectivei femei, gândindu-se la prejudiciile ce le putea produce aceasta bisericii, date fiind moravurile uşoare ale tinerei. Mulţi oameni au hotărât să o întrebe despre convertirea ei şi ca rezultat, mulţi tineri au fost impresionaţi şi cercetaţi de schimbarea radicală ce a avut loc în acea tânără. Despre acest episod al convertirii, Edwards scrie:
„Veştile acestei convertiri au fost ca un fulger asupra inimilor tinerilor, asupra întregului oraş şi asupra multora. Acele persoane dintre noi, care obişnuiau să fie depărtaţi de un caracter serios şi de care mă temeam că vor creşte în agravarea acestuia, au fost treziţi în mod minunat.”[18]
Va urma!
[1] The Works of Jonathan Edwards, Volume I, The Banner of Truth Trust; Memoirs, pag. XXXII
[2] Murray, Iain H.; Jonathan Edwards, a New Biography; The Banner of Truth Trust, pag. 62
[3] The Works of Jonathan Edwards, Volume I, The Banner of Truth Trust; Memoirs, pag. XXXII
[4] Wright, Andrew; The life and character of the late reverend, learned, and pious, Mr. Jonathan Edwards; pag. 4; books.google.com
[6] http://edwards.yale.edu/files/JE%20Chronology.doc.pdf ; 30.05.2009
[7] Piper, John; Supremaţia lui Dumnezeu în predicare; Editura Cartea Creştină, pag. 64
[11] Tracy, Joseph; The Great Awakening; Banner of Truth, Arno Press and The New York Times, pag. 1
[12] Edwards, Jonathan; A Narrative of Surprising Conversions; books.google.com; pag. 10
[13] Cairns, E. Earle; Creştinismul de-alungul secolelor; publicat de S.C. SMR S.R.L; pag. 361
[14] McGrath, Alister ; Un nor de martori; Editura Logos; pag. 147
[15] Bushman L. Richard; The Great Awakening: Documents on the Revival Religion, 1740-1745; pag. 30; google.books.com
[16] Sprague, William Buell; Annals of the American Pulpit; books.google.com; pag. 339
[17] Tracy, Joseph; The great awakening;Banner of Truth,Arno Press and The New York Times,1969; pag. 12
[18] Edwards, Jonathan; A Narrative of Surprising Conversions; books.google.com; pag. 11
[1] The Works of Jonathan Edwards, Volume I, The Banner of Truth Trust; Memoirs, pag. XXXII
[2] Murray, Iain H.; Jonathan Edwards, a New Biography; The Banner of Truth Trust, pag. 62
[3] The Works of Jonathan Edwards, Volume I, The Banner of Truth Trust; Memoirs, pag. XXXII
[4] Wright, Andrew; The life and character of the late reverend, learned, and pious, Mr. Jonathan Edwards; pag. 4; books.google.com
[6] http://edwards.yale.edu/files/JE%20Chronology.doc.pdf ; 30.05.2009
[7] Piper, John; Supremaţia lui Dumnezeu în predicare; Editura Cartea Creştină, pag. 64
Beni Cruceru 