Patri(h)ot(z)ismul


DEX-ul defineşte un patriot ca fiind” persoana care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei”, iar o altă definiţie este „cel care își iubește patria şi care manifestă devotament față de poporul său.” Patriotismul este descris ca fiind „sentimentul de dragoste și devotament faţă de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei.” Câţi dintre voi (mă adresez românilor) vă puteţi defini astfel: vă iubiţi patria şi luptaţi pentru apărarea şi prosperitatea ei? În ultimul timp i-am întrebat pe mai mulţi tineri dacă vor să plece din ţară. Unii mi-au spus că nu au de ce să stea pentru că nu au viitor aici. Le dau dreptate. Mai apoi le-am spus că viitorul ni-l construim singuri şi dacă vrem să vedem schimbare în ţara noastră, atunci trebuie să luptăm pentru binele ei chiar şi prin faptul că stăm în ţară. Răspunsul a fost: „Cu o floare nu se face primăvară”. Şi aici le dau dreptate. Dar tinerilor, vă rog gândiţi-vă, ce-ar fi dacă fiecare ghiocel ar spune: „Şi-aşa ori cu mine, ori fără mine, primăvara o să vină.” Ce-ar fi dacă fiecare viorea şi-ar spune în gând: „Eu nu sunt aşa importantă şi nu pot influenţa primăvara în niciun fel.” N-am mai avea primăvară. Câte „flori” nu mi-au spus mie că n-o să se facă primăvară dacă stau în Românica. Dac-ar ştie fiecare de cealaltă am fi avut primăvară până acum.

Să nu credeţi că îi acuz pe aceia care vor să plece sau au plecat. Înţeleg perspectiva lor, dar nu pot să tac şi să nu spun că mă doare. Preferabil ar fi ca tinerii noştri să-şi desăvârşească educaţia prin afară şi-apoi să se întoarcă şi să ajute la zidirea ţării. Totuşi, aceia dintre voi care vă veţi stabili în afară, vă rog nu uitaţi de unde aţi plecat şi fiţi patrioţi. Vorbiţi de bine cât se poate despre naţia voastră. Nu înseamnă că vă cer să minţiţi🙂

Am observat că în special românii plecaţi în State nu uită de unde au pornit. Poate că primesc şi un impuls din partea patriotismului (uneori excesiv) american. Sora mea este stabilită în SUA, dar n-a uitat de unde a plecat. În urmă cu vreo trei ani şi-a pus în faţa casei steagul României. Am apreciat gestul. Nu este într-o comunitate de români, dar continuă să vorbească limba noastră  şi-şi doreşte să n-o uite ca să-i poată învăţa şi pe copiii ei. Chiar ne-a cerut să îi trimitem ceva volume cu poezii de Blaga şi Bacovia. Romârcanii noştri preferă engleza. Şi când spun unui alt român la mulţi ani, tot cu”Happy birthday” i se adresează. Parcă i-ar durea tastatura să scrie în limba maicii lor.

Cultura noastră are frumuseţea ei, numai că noi o nesocotim şi frumuseţea i-o observăm abia când părăsim ţara. Cred că mi-ar ajunge firele din cap să-i număr pe toţi patrioţii care locuiesc pe meleagurile danubiano-carpatico-mioritice (s-ar putea să fiu puţin cam generos). În schimb, nu ştiu dacă m-aş descurca la fel de bine cu numărarea tuturor patrihoţilor.

Ce este un patrihoţ? Specia de român ce are un sentiment de dragoste și devotament faţă de portofelul (sau contul din Elveţia) și stomacul lui, statornicit şi intensificat de perioadele de criză economică. De ce avem aşa puţini patrioţi şi aşa mulţi patrihoţi? Pentru că aceştia din urmă le produc scârbă celor dintâi şi-i alungă din ţară ca să pot fura ei. Ei nu realizează că dacă o să continue în ritmul prezent n-o să mai aibă ce să fure în 50 de ani pentru că hoţii nu construiesc, hoţii fură. Hoţii nu-şi plătesc taxele, hoţii nu plătesc amenzi pentru că ei dau şpagă. Hoţii sunt un sac fără fund care fură, fură fără limite şi ruşine.

Doamne, de ar emigra toţi patrihoţii şi ar rămâne toţi patrioţii! Ducă-s-ar pe aripile avionului toate Vânturile, toate Prigoanele şi toţi Patricienii!!! Amin.

Acest articol a fost publicat în Cultură, Literatură, Muzică; și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Patri(h)ot(z)ismul

  1. Pomisor spune:

    Ceva bun de citit pentru cei care doresc sa plece din tara…:
    http://ro.wikisource.org/wiki/Lupul_%C5%9Fi_cucul

  2. paul spune:

    eu zic ca adevaratu copilul lui Dulmnezeu nu se gandeste sa plece din tara ca e nasol, sa gandeste sa implineasca in fiecare clipa voia lui Dumnezeu

  3. Nicoleta spune:

    Din respect pentru noi insine si pentru copiii nostri ar trebui sa ne consideram ghiocei si randunici. Eu sunt dispusa sa fiu orice stiind ca aici e locul in care Dumnezeu m-a pus. Si apoi… fac ce astept sa mi se faca. De restul se ocupa El.

    • Sunt de acord cu tine. Intrebarea e ce fel de randunici: cele care se intorc sau cele care pleaca?

      • Nicoleta spune:

        De 10 ani ii invat pe copii ca randunica e o pasare calatoare si ca se intoarce mereu la cuibul ei. Noi stim ca, spre deosebire de om (foarte bine ilustrat in fabula cu gaita care s-a gatit cu penele paunului), randunica va ramane randunica (foarte multumita si mandra de asta) si la plecare si la venire. Ele pleaca de nevoie si nu le e rusine de felul in care isi fac cuibul, de locurile din care isi aduna betigasele si nu se plang de c(h)otofene. Si ele au fost create cu un scop. :))

        • Degeaba te naşti rândunică dacă nu te simţi. Alţii se simt vulturi🙂 Aprob, „rândunicile” de la noi nu se simt ca atare pentru că aruncă alţii cu seceri şi ciocane după ele. Până o să scăpăm de mentalitatea seceristă şi de „ciocănitoare” mulţi n-o să fie mândri că sunt rândunici🙂
          Sunt de acord şi cu faptul că rândunica pleacă la nevoie (educaţie, lucru etc.), dar aceasta este pentru o perioadă limitată. Oare nu ne-am născut în locul potrivit? Nu cred, ne-am născut unde a vrut Dumnezeu să ne naştem.

  4. Nicoleta spune:

    Asta cu „nu ne-am nascut in locul potrivit” e o scuza de-a noastra. Cred ca atunci cand ne e greu sa facem o schimbare si nu suntem dispusi nici la cel mai mic efort, cautam vinovati si scuze gen cea de mai sus sau „asa am fost crescuti” (si de mici aruncam gunoiul pe geamul masinii in mers sau sub propriii pasi). In ultima vreme constat si eu cu stupoare ca ne lovim in toate domeniile de generatii comuniste in suflet si-n gandire, care poarta colierul cu secera si ciocanul si le place asta. Ma simt inca parte a unei generatii de tranzitie, oricat de cliseu ar suna asta; avem nu doar de facut o schimbare (nesemnificativa inca) dar si de infruntat ceea ce Revolutia a fost gandita sa schimbe acu`… vai, cat de mult timp! TREBUIE ca Dumnezeu are ceva mai bun pentru noi. Aici🙂

    • Dacă nu vine Domnul până atunci, trebuie să sădim ce avem mai bun în copiii noştri, cu ajutorul Domnului. Doar atunci va veni sfârşitul eternei generaţii de tranziţie.
      Ultima frază sună foarte englezeşte🙂

      • Nicoleta spune:

        Nu vreau sa fiu o gaita cu „extensii” de paun si ma straduiesc sa nu amestec cele doua limbi dragi mie. Constructia asta exista si in romana doar ca e rar folosita.
        Off topic: am auzit o expresie care m-a amuzat teribil: „limba noastra-i o comoara, dar pe mine ma omoara”. De fapt, daca bine stau si ma gandesc (ca nu e bine numa` sa stai), nu e chiar off topic :))

        • E a noastră, tre s-o îndrăgim. Din păcate mulţi o îndrăcesc.
          Sunt de acord că nu există limbă ca şi româna. E unică. La fel şi engleza…E numai cu un gram, două mai muzicală decât româna

  5. Alina Cruceru spune:

    Eu cred ca “muzicalitatea” asta de care vorbim este relativa. Pentru noi (si pentru altii care au mai auzit limba romana vorbita sau, cel putin o limba asemanatoare), da, este o limba muzicala. Dar pentru altii, care nu au auzit in viata lor limba asta (ci numai “engleza americana”) poate fi doar interesanta, dar deloc muzicala. Vedeti, italiana pare mult mai muzicala decat romana (desi sunt “colege de camera”🙂 ) pentru simplul fapt ca nu au sunete de genul: ş, ă, â (î), si toate consoanele noastre care se termina in “î” si fac limba noastra sa sune mai mult a rusa, decat latina. De fapt, daca stam sa ne gandim ca poporul român nu are ca stramosi “dacii si romanii” asa cum foooaarte frumos contureaza istoria😐 , ci are ca stramosi dacii, romanii , si alte “n” popoare care au trecut prin teritoriul Romaniei (in vechime teritoriu de tranzitie), atunci, ne vom da seama ca noi suntem, practic, rezultatul incrucisarii acestor “n” popoare, si limba noastra de asemenea!😀 Dar asta nu inseamna ca nu iubesc limba romana, sau originea mea! Iubesc romana pentru simplu fapt ca este limba in care ma exprim cel mai bine!🙂

  6. Pingback: Ce-ți doresc eu ție, amară Românie! | Beni Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s