Noile specii: burlacul căsătorit şi părinţii fără copii


Odată cu era globalizării, o nouă specie a apărut printre oameni. Şi-a făcut apariţia la câţiva ani după revoluţie şi în ţara noastră. Se numeşte specia burlacului căsătorit. El este căsătorit, dar şi burlac, este burlac, dar şi căsătorit. Cum aşa?

Ei bine, burlacul căsătorit este bărbatul ce îşi părăseşte ţara în care îşi lasă soţia şi copiii pentru a merge în „străinătăţuri” ca să îşi poată întreţine familia. El crede că face un bine copiilor şi soţiei. Aşadar, nu este nici prea căsătorit ca să îl poţi considera căsătorit, nici prea burlac să îl poţi numi burlac.

Nu doar că îşi chinuie sufletul lui, dar îl chinuie şi pe cel al soţiei şi pe al copiilor. Crezând că aşa le va oferi copiilor o viaţă mai bună, le oferă una amară. Crezând că dacă le va putea cumpăra copiilor Raffaello, le va îndulci întristarea. Nu poate greşi mai mult. Fericirea copiilor nu constă în ceea ce au, ci în cei pe care îi au alături de ei.

Soţia la rândul ei face mari sacrificii. Cel mai mare sacrificiu: însuşi inima ei. Nu are voie să simtă, pentru că o doare. Nu are voie să iubească, pentru că nu are pe cine iubi. Este adevărat, are copii pe care să-i iubească, dar cine o poate întări când copiii nu o mai ascultă deloc, cine o poate ţine în braţe când este bolnavă, cine îi poate oferi încredere când nu mai are? Cine? Cei doi sunt una în acte, dar practic sunt doi străini divorţati de spaţiul dintre ei. Acea relaţie atârnă de un act şi-atât.

Un soţ a avut ocazia să plece într-o ţară din Europa la lucru şi era o ofertă foarte bună, dar pe termen nelimitat. Întrebându-şi soţia dacă să accepte sau nu, ea i-a răspuns: „Prefer să trăiesc în sărăcie şi cu inima fericită alături de tine, decât în bogăţie şi cu inima ruinată pentru că nu sunt cu tine.” Femeia aceasta a înţeles ce înseamnă „mai bine un prânz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat, şi ură.” A înţeles că este mai bună „o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă!” Ea a înţeles că „cei doi for fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

O altă specie mutantă a societăţii române sunt părinţii fără copii. De lume sunt numiţi părinţi, dar ei sunt la sute de kilometri distanţă de cei cărora le spun copii. „Ne ducem pentru a le oferi o viaţă mai bună decât a noastră”, spun ei. Nu înţeleg de ce le-au mai dat viaţă dacă nu pot fi alături de ei în anii cei mai frumoşi şi grei. Nu există aşa ceva precum joaca de-a părintele (decât în imaginaţia copiilor). Dacă tot vor să se laude că sunt şi ei sunt părinţi fără a-şi împlini responsabilităţile, atunci să-şi cumpere copii digitali. Când eram de vreo 7-8 ani, au apărut nişte jocuri electronice de buzunar în care trebuia să-ţi creşti animalul în fiecare zi: trebuia să-i dai de mâncare, să-l adormi, să-l înveţi să meargă etc. Le propun alternativa asta.

Nu există cruzime mai mare decât să dai viaţă unui copil, ca apoi să-l părăseşti şi să-l chinui trimiţându-i bani şi spunându-i că aceştia reprezintă dovada dragostei tale „extraordinare”. Banii nu pot ţine locul părinţilor. Un copil ce şi-a pierdut părinţii nu poate spune niciodată că părinţii lui nu l-au iubit pentru că au murit, însă un copil ce îşi cunoaşte părinţii şi ştie unde se află întotdeauna va privi acest lucru ca pe o lipsă cruntă de iubire.

În urmă cu doi ani, o fetiţă de zece ani şi-a luat viaţa. Locuia împreună cu bunica ei. Vecinii au mărturisit că fetiţa trăia într-o stare perpetuă de tristeţe. Înainte să se sinucidă, a lăsat un bilet adresat părinţilor plecaţi la lucru într-o ţară europeană: „Eu n-am nevoie de banii voştri. Eu am nevoie de dragostea voastră şi ca voi să fiţi alături de mine.”

Doamne ai milă de burlacii căsătoriți şi părinţii fără copii!

Acest articol a fost publicat în despre familie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Noile specii: burlacul căsătorit şi părinţii fără copii

  1. Nicoleta spune:

    Daca ai stii cati copii au parintii acasa cu ei, zi de zi, dar le duc dorul!

    http://lumeaeoscena.blogspot.com/2010/02/rugaciunea-unui-copil.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s