Răscumpărarea păcatelor


În ultimele zile am tot dat peste reacţii la cartea „Răscumpărarea memoriei”. Cartea a produs diverse reacţii pentru că au fost desconspiraţi membri ai cultului penticostal.  Întrebarea produsă de aceste deconspirări (şi cele ale baptiştilor de acum ceva ani) este dacă există păcate ce pot fi iertate de Dumnezeu, dar de oameni nu?Cred cu tărie că Dumnezeu iartă când un om se pocăieşte cu adevărat. Sunt de acord că au fost supuşi presiunii pentru a da informaţii, dar de ce nu şi-au mărturisit păcatul după revoluţie? Dacă ar fi avut căinţă înainte de a semna, ar fi avut şi pocăinţă după ce au semnat.  Mai bună decât pocăinţa este căinţa. Pocăinţa are loc după ce ai păcătuit, căinţa are loc înainte de a păcătui. Dumnezeu nu s-a pocăit niciodată pentru că nu a păcătuit, dar şi El a avut momentele lui de căinţă. Iona 3:10 ne spune că „Dumnezeu s-a căit”.  Domnul şi-a schimbat hotărârea înainte de a acţiona. Cum ar fi „greşit”(a nu se considera păcat) Dumnezeu? Şi-ar fi împlinit voia permisivă şi nu pe cea perfectă. Voia perfectă a lui Dumnezeu era să nu piară niciunul, ci toţi să vină la pocăinţă. Aşa s-a întâmplat şi cu cetatea Ninive (pentru un timp).

Sunt sigur că aceia care s-au pocăit și şi-au mărturisit păcatul au fost iertați, dar aceste desconspirări sunt o necesitate pentru a scoate adevărul la lumină și a curăța bisericile. Acești oameni au crezut că se pot pocăi în tăcere și pot ascunde urmele. Însă au uitat…poți ascunde urmele, dar nu și urmările. Urmările asupra conștiinței tale, asupra memoriei tale şi a celorlalţi. Amintirile nu vor putea fi niciodată răscumpărate. Memoria nu va mai fi niciodată la fel de curată cum a fost odată.

Singura mângâiere este iertarea lui Hristos. Mica spune că „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” Nu neg că dacă ei s-au pocăit, cu sinceritate Dumnezeu nu i-a iertat. Păcatele lor au fost răscumpărate prin sângele sfânt al lui Hristos, dar memoria oamenilor care îi cunosc nu a fost. Dumnezeu cere ca un slujitor să aibă o bună mărturie din partea celor de afară. Un om cu o mărturie pătată pe viaţă nu poate să mai slujească. 1 Timotei 3:7 ne spune că un slujitor „TREBUIE să aibă şi o bună mărturie din partea celor din afară”. Dumnezeu răscumpără păcatele, dar oamenii nu. Ele rămân nerăscumpărate în memoria celorlalţi.

Un tată avea un fiu tare nelegiuit. Orice metodă ar fi încercat, nu reuşea să-l convingă să îşi schimbe faptele. Într-o zi tatăl a venit cu ideea de a-l motiva. I-a spus că va bate un cui în uşă pentru fiecare faptă rea a fiului care-l va supăra. Fiul a acceptat şi nu i-a păsat de vorbele tatălui său. Şi-a continuat viaţa la fel până când a văzut uşa ciuruită de cuie. Lovit în inima, şi-a dat seama de cât rău îi făcea tatălui său. Atunci a hotărât să se îndrepte şi i-a propus tatălui ca pentru fiecare faptă bună să fie scos un cui. Zis şi făcut. Au trecut câteva luni şi fiul şi-a răscumpărat păcatele. Când ultimul cui a fost scos, fiul s-a adresat tatălui:

Uite tată, acum poţi să fii mândru de mine pentru că mi-am răscumpărat toate păcatele

Tatăl s-a uitat cu milă la fiu şi l-a iubit: „Cuiele s-au dus, dar ce facem cu găurile care au rămas?”

Dumnezeu îţi poate răscumpăra păcatele, dar memoria nu. Poţi şterge urmele păcatului, dar urmările lui vor rămâne adânc întipărite în memorie.

Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la Răscumpărarea păcatelor

  1. ABL spune:

    cred ca daca ai sta putin sa te gandesti (punandu-te in locul lor) ti-ai da usor seama ca ce i-a facut sa nu recunoasca dupa revolutie a fost rusinea pacatului si teama de cum vor reactioana toti cunoscutii! stiu ca-mi vei spune: „dar altii de ce au recunoscut?”, ce au facut altii, da, este laudabil, insa cei mai multi poate au vrut pur si simplu sa uite….pacat ca nu vor si altii!

  2. ABL spune:

    de acord, dar cum spunea si altcineva: si Petru a fost un tradator la un moment dat…si motivul lui a fost teama la momentul acela; mai mult, fapta a fost cunoscuta intre el si Hristos, care dupa ce s-a pocait si a plans cu-amar, l-a iertat deplin si mai mult de-atat, l-a considerat piatra pe care va zidi Biserica!!! daca ar fi fost dupa noi (zilele noastre si statutul nostru), daca am fi judecat noi ce a facut Petru, astazi ar lipsi din Biblie 1 si 2 Petru, si toate exemplele demne de urmat pe care le da Petru prin trairea lui dupa inviere…noi i-am fi spus ca fapta lui il descalifica in a mai fi slujitor si l-am fi pus de o parte pentru tot restul vieţii!!!!!!!!!

    • 1.Petru s-a pocăit cu sinceritate chiar înainte de a fi mustrat de vreun frate. Asta este diferența majoră. S-a pocăit de bunăvoie și nu constrâns de situație. Nu vreau să mai persist asupra subiectului pentru că discuții de genul acesta tot au fost purtate și n-o să ajungem de comun acord oricum.
      2. Nu Petru, ci Hristos este piatra pe care a fost zidită Biserica. Studiază mai bine textul din Matei 16.

  3. Marius David spune:

    draga Beni, bine ai venit în blogsferă! Poate că va deveni și ea mai bună cu venirea ta aici.
    Ai grijă la porci și cîini. Unde sînt mărgăritare apar și porcii, ei cred că este orez!

  4. Alin Cristea spune:

    1) „Răscumpărarea memoriei” NU este „un fel de “Pigmei şi uriaşi” în variantă penticostală”, 2) nici NU se ocupă cu „desconspirarea dosarelor fraţilor penticostali” și 3) NU „avem o repetare a scenariului baptist de acum câţiva ani”.

    1) Dănuț Mănăstireanu a arătat încă din 26 iunie 2010 că „între cele două lucrări asemănările sunt numai superficiale” și că „de fapt, între ele există diferențe absolut radicale”:

    http://danutm.wordpress.com/2010/06/26/rascumpararea-memoriei-o-cale-mai-buna

    2) „Desconspirarea dosarelor fraţilor penticostali”? – Nu ăsta e subiectul cărții!

    Cartea are peste 400 de pagini, iar subtitlul ei este: Cultul penticostal în perioada comunistă.

    Petru Lascău scrie (în 7 septembrie pe blogul Răscumpărarea memoriei):

    „Consider că scopul acestei cărți n-a fost desconspirarea informatorilor din interiorul mișcării penticostale, așa cum pare să sugereze volumul uriaș de comentarii apărute pe blogul “Răscumpărarea memoriei”. Este adevărat că dezvăluirile cărții cu privire la persoane în viață care sunt încă active în mișcarea penticostală, a provocat febra tastaturilor computerelor. Cartea are ca scop desconspirarea unui sistem demonic, decis să șteargă de pe fața pământului țării credința noastră penticostală.”

    3) NU „avem o repetare a scenariului baptist de acum câţiva ani”. E cu totul altceva.

    a. Lucrarea lui Daniel Mitrofan e, cum spunea Dănuț Mănăstireanu, un „text tezist si manipulator”. Ampla lucrare a lui Vasilică Croitor are alte coordonate, surprinse în mai multe referințe excelente. Iată citate din două dintre ele:

    Valeriu Andreiescu: „Pentru prima dată un autor descrie dintr-o perspectivă amplă modul în care un cult oficial din România, în speță Cultul Penticostal, a fost controlat și persecutat de puterea comunistă, precum și modul cum a reacționat cultul respectiv.”

    John F. Tipei: „Cercetarea pe care păstorul Vasilică Croitor o întreprinde în acest volum vine să suplinească tocmai ceea ce lipsea cărților de istorie a Bisericii Penticostale din România scrise până acum – obiectivitatea.”

    b. Cartea lui Vasilică Croitor a fost lansată cu un șirag de aprecieri SEMNATE. Pe cînd Cartea pigmeiană a fost prezentată de un text NESEMNAT, pe care apoi și l-a asumat Marius Cruceru.

    c. „Scenariului baptist” nu a dus decît la… scenarită. Pe cînd Convenția Penticostală Română din acest an a dat un comunicat în care este Declarația de la Atlanta, un moment public important pentru istoria evanghelicilor români.

    Azi a scris Marius Cruceru pe Facebook: „Se întîmplă în America, dar la noi?”

    • Cu tot respectul vreau să specific faptul că nu intenţionez acuzarea vreunei persoane şi apreciez demersul fratelui Croitoru Vasilică. Apreciez munca depusă de dânsul în scrierea cărţii RM şi o consider un rău necesar.
      De asemenea, vă invit la un dialog civilizat, rugându-vă să vă schimbaţi ochelarii pe care îi folosiţi în abordarea discuţiilor adresate unchiului meu, Marius Cruceru.
      În ce priveşte comment-ul dvs:

      1) “Răscumpărarea memoriei” NU este “un fel de “Pigmei şi uriaşi” în variantă penticostală”
      Nu este un „fel de”, dar cel puţin efectele şi reacţiile sunt asemănătoare în mare parte.
      2) nici NU se ocupă cu “desconspirarea dosarelor fraţilor penticostali”
      Nu se ocupă cu desconspirarea, dar o face. Poate nu este scopul principal, dar ca urmare a publicării cărţii au avut loc desconspirări.
      Citat din reportajul RRA: „Lideri marcanţi ai cultului penticostal din România au colaborat cu scuritatea statului în perioada regimului comunist. Este una din CONCLUZIILE ce se desprind din cartea „Răscumpărarea memoriei”…
      AUTORUL NU S-A SFIIT SĂ DESCONSPIRE, pe baza documentelor din arhivele cercetate, informatori ai securităţii comuniste care, în acelaşi timp, erau sau deveneau lideri marcanţi ai penticostalilor din România.”
      3) NU “avem o repetare a scenariului baptist de acum câţiva ani”.
      Este adevărat, nu avem acelaşi scenariu, dar reacţiile par să fie la fel ca la „Pigmei şi uriaşi.” Ce este identic: au loc desconspirări, lucru greu de digerat.

      II) “Desconspirarea dosarelor fraţilor penticostali”? – Nu ăsta e subiectul cărții!
      Îmi recunosc vina aici. Formularea a fost cu adevărat precară. Cartea într-adevăr nu are ca scop deconspirarea dosarelor. Acesta este doar un subpunct, un lucru (cu siguranţă) neintenţionat de autor.

      Puncte pozitive: 1) RM prezintă şi aspectele pozitive ale reacţiei fraţilor penticostali din perioada comunistă. Mi se pare normal ca pe lângă exemplele negative să le insufli fraţilor speranţa şi bucuria că au existat oameni care au acceptat să sufere până la capăt, fără a cădea în capcana diavolului. Aspect net superior cărţii Pigmei şi uriaşi.
      2) Declaraţia de la Atlanta mi se pare cel mai important pas luat de liderii Cultului Penticostal, iar cartea RM reprezintă imboldul ce a dus la realizarea acestui demers înţelept. Cu toate că avut parte din belşug de suferinţele naşterii, autorul se poate mândri că declaraţi este (într-o proporţie mare) copilul lui şi al celor ce doresc binele Cultului Creştin Penticostal.

      Per total, RM şi rezultatele ei sunt net superioare deconspirării baptiste. Mă bucur că au fost oameni înţelepţi ce au învăţat lecţii importante despre cum să evite greşelile realizate de baptişti în trecut. Ca orice acţiune umană, nu este perfectă, dar este mai bună.

      PS. 1. Postul meu a avut în vedere păcatele ce ne murdăresc memoria şi conştiinţa permanent. Nu am intenţionat să dezbat cartea RM sau reacţiile produse.
      2.Ca să ştiţi, am schimbat introducerea postului (poate nu destul cât să vă mulţumească).

  5. Pingback: Opinii deplasate despre “Răscumpărarea memoriei” « România Evanghelică

  6. Alin Cristea spune:

    Beniamin Cruceru: „De asemenea, vă invit la un dialog civilizat, rugându-vă să vă schimbaţi ochelarii pe care îi folosiţi în abordarea discuţiilor adresate unchiului meu, Marius Cruceru.”

    Acum o săptămînă am trecut peste această chestiune a ochelarilor. Mi s-a părut importantă chestiunea Răscumpărării memoriei.

    Azi însă, avînd în vedere comentariul paranoic de pe blogul unchiului dumneavoastră, vă invit să vă schimbați ochelarii pe care îi folosiți în abordarea discuțiilor despre persoana mea:

    „Parcă blogul dvs. ar fi căsătorit cu Xantipa. Veşnic prezentă la datorie cu atitudinea lui (adică ei) arţăgoasă pentru a enerva şi a împărţi din ranchiuna ce-o are în inimă. Nu ştiu de ce nu divorţaţi, WordPress vă permite :)”

    De unde și pînă unde… ranchiună?

    În familia Cruceru există o tendință naturală spre exagerare și minciună?

    Cu alte ocazii am amendat intervențiile zăpăcite ale lui Viorel Cruceru, pe care pînă și Marius Cruceru l-a cenzurat din plin…

    În astfel de condiții cum să apară… dialogul civilizat?

    • Nu-mi place să fiu ironic şi recunosc, am făcut-o la adresa dvs. Sincer, domnule Alin Cristea, nu înţeleg de ce încercaţi să semănaţi discordie pe mariuscruceru.ro, ca să nu spun şi în alte părţi. Ştiu că nu plecaţi la drum cu această intenţie, dar din afară aşa pare. Nu cred că sunt singurul care priveşte lucrurile astfel. Nu e datoria mea să realizez asta, cunosc prea puţine. Dar oare nu consideraţi un semn de întrebare când un număr considerabil de oameni au ceva împotriva atitudinii dvs.? Îmi veţi spune că doar vizitatorii lui Marius Cruceru cred asta.
      Vi se pare normal să vă adresaţi lui Ciprian Simuţ cu apelativul „fraiere”? Cu toţii avem persoane pe care nu le iubim, dar trist este când aceasta se întâmplă între noi creştinii, cei care ar trebui să ne numim fraţi şi nu fraieri. Şi-n cer tot aşa o să ne purtăm unul cu altul? Să dea Domnul să fie acolo toţi: şi Marius Cruceru şi Dănuţ Mănăstireanu şi Alin Cristea şi Paul Negruţ şi toţi cei pe care îi iubiţi mai mult sau mai puţin.
      Dioptriile ochelarilor ce-i port au fost formaţi de ceea ce scrieţi dvs. şi nu am le-am ales pur şi simplu pentru că Marius/Viorel Cruceru sau mai ştiu eu cine nu vă simpatizează. Ştiu singur să-mi formez o părere. Nu mi-am format-o fără a gândi: v-am urmărit la rotundu, rom.ev, facebook (aveţi o familie frumoasă, să vă trăiască fetiţa).
      Oricare ar fi motivul pentru care nu-l placeţi pe Marius Cruceru, Ciprian Simuţ (nu sunt de acord că v-a făcut „prost”, îl condamn pentru aceasta dacă l-aţi citat cu exactitate), eu sau oricare altul, nu văd de ce continuaţi să vă arătaţi făţiş antipatia. Nu v-a plăcut când eu am avut această atitudine faţă de dvs. şi imediat v-aţi sesizat. La fel cum dvs. puteţi fi răutăcios şi alţii pot fi. Poate a fost greşeala mea când am spus că aveţi ranchiună. Numai Dumnezeu ş dvs. vă puteţi cunoaşte inima pentru că eu nu ştiu ce vă determină atitudinea. Pentru pripirea mea în vorbe îmi cer iertare.
      Poate îi puteţi considera pe Marius Cruceru şi pe Corneliu Simuţ impertinenţi, dar dvs. cum sunteţi?
      Ştiu că nu veţi primi acest mesaj cu ochi buni. L-am scris cu sinceritate, căuntând să vă înţeleg şi cu ochii în Biblie. Ea ne spune să ne iubim unii pe alţii. Dacă momentan ne iubim unii pe alţii sunt curios cum arată ura.

  7. Alin Cristea spune:

    Domnule Beniamin Cruceru,

    1. Mai întîi, n-aș vrea să pierd prilejul de a vă felicita pentru această replică, care putea să fie mult mai dură. Dacă veți reuși și în alte dăți să treceți peste chestiuni incomode pentru a ajunge pe palierul conversației, veți avea parte cu siguranță de un dialog interesant pe Internet cu diverși interlocutori.

    2. Dar cu o floare nu se face primăvară, nu-i așa? Doară nu-mi cereți să uit că nici măcar n-ați binevoit să-mi scrieți numele în mod normal, în intervenția pe blogul unchiului dumneavoastră, Marius Cruceru. (iar Ciprian Simuț a ținut neapărat să scrie alin cu a mic, e întreg la cap?)

    Opinia mea e că vă place să fiți ironic, cum ne place multora. Nu aceasta e una dintre problemele pe care le ridic. Apreciez ironia bună, chiar cînd e pe spinarea mea.

    3. Înainte de a purcede la chestiunile pe care le-ați ridicat, voi preciza următoarele: Nu consider comentariul dumneavoastră ca fiind eficient. Strategiile mele în public sînt inițiate și dezvoltate, cel puțin temporal, în afara chestiunilor pe care mi le imputați. Ca să fiu mai clar, consider că l-ați scris cu sinceritate, dar sinceritatea nu va salva lumea!

    Consider că avîntul livresc al dumneavoastră, mă refer la dorința de a ne iubi unii pe alții, nu ține prea mult. Cum e vorba prin Bihor: nici eu nu-s cu buricul verde, adică născut ieri. Am văzut destule la viața mea ca să mă las impresionat, mai mult de un minut, de un astfel de discurs patetic.

    Vă invit să reflectați la o chestiune pe care am amintit-o anii trecuți: dacă oameni mari precum Iosif Țon și Paul Negruț nu se pot înțelege, de ce să avem asemenea așteptări de la tinerei precum Alin Cristea și Marius Cruceru?

    Unele chestiuni ale vieții sînt complexe și învățăm să trăim cu ele atîrnînd în suspensie, adunînd diverse sentimente și resentimente în sfera lor.

    Strategia mea în ceea ce privește persoana publică a lui Marius Cruceru este deja stabilită de cîțiva ani, începînd de acum 7 ani, cînd i-am și comunicat poziția mea, și am acționat și voi acționa conform obiectivelor stabilite în cadrul acestei strategii.

    Am amînat unele acțiuni publice din diverse motive, unul fiind speranța că Marius Cruceru va reduce din distanța dintre noi (ceea ce a și făcut într-o anumită măsură) și voi putea aborda niște chestiuni delicate mai întîi în particular.

    Din păcate, s-a împuțit treaba.

    Azi Marius Cruceru a făcut declarația de război.

    Am făcut-o și eu.

    4. V-aș ruga să țineți seama și de ce am scris în repetate rînduri: Nu mă prea interesează părerea oamenilor despre mine. Nu prea mai am chef să mai cheltuiesc timp și energie încercînd să-i conving pe unii că nu-s așa rău cum mă cred sau pe alții, dimpotrivă, că nu-s așa bun cum s-au gîndit ei.

    Aici ar fi de folos un moment de reflecție asupra unor secvențe din filmul “Ospățul Babettei” – mă refer la cum un general, uitîndu-se în oglindă, se autointeroghează asupra deșertăciunii vieții lui. În aceste secvențe apare ideea centrului de autoritate la care ne raportăm atunci cînd ne evaluăm viața. Omul se pregătea să meargă la ospățul pe care îl pregătise Babette, în mijlocul unor oameni inferiori lui din multe puncte de vedere.

    5. Spuneți: “Nu ştiu ce vă determină atitudinea”.

    Vă propun să aflați.

    Nu neapărat din cuvintele mele, ci din cuvintele lui Marius Cruceru. Dar trebuie să citiți ce a scris măcar în ultimii 3 ani, referitor la non-relația dintre noi doi. Veți găsi lucruri uimitoare, veți afla multe despre sufletul lui Marius Cruceru, pe care l-am numit anul acesta Inimă Mare.

    Dar mai bine să nu îmi fac iluzii. Treaba asta e greu de făcut, blogurile-continente ale lui Marius Cruceru au fluvii de cuvinte și lacuri adînci de idei. Expediția ar trebui bine pregătită, împărțită în etape, sponsorizată adecvat etc.

    În ceea mă privește, nu am deocamdată preocupare pentru a explica ce determină atitudinea mea.

    6. Dar care e atitudinea mea?

    Ei, aici se complică rău lucrurile.

    Eu nu sînt de acord cu expresia conform căreia eu încerc să aduc “discordie pe mariuscruceru.ro”.

    Însuși Marius Cruceru spunea că unele dintre comentariile mele au fost utile.

    Nu sînt de acord nici cu expresia conform căreia eu mi-aș arăta fățiș antipatia. (Ar trebui să o ascund?) Mai bine să folosim expresii din textele lui Dănuț Mănăstireanu, care, la fel cum se considera pe sine, mă considera și pe mine și pe Marius Cruceru a fi tipi incomozi.

    Așadar, modul în care ne exprimăm, cu cît e mai nuanțat, cu atît poate să aducă beneficii discuțiilor.

    “Atitudinea” mea e complexă. La fel cum și atitudinea lui Marius Cruceru e complexă. A reduce intențiile, vorbele, acțiunile doar la spectrul alb sau cel negru nu e nicidecum o cale bună.

    Uneori, desigur, avem nevoie de cîte un Natan care să clarifice lucrurile.

    Îmi pare rău să vă spun, dar nu sînteți doar pripit în vorbe, ci și în modul în care mă priviți.

    7. Desigur, sînt și alte chestiuni în replica dumneavoastră pe care le putem discuta. Sau alte aspecte încă nemenționate. Dar va trebui să mă convingeți cumva că merită să renunț la alte lucruri ca să vă răspund și să purtăm un dialog spre folosul celor trei părți: cititorii, dumneavoastră și eu.

    • Domnule Alin Cristea,

      1. Pot spune că mi s-au mai micşorat dioptriile negative prin răspunsul pe care mi l-aţi dat. Apreciez deschiderea spre dialog şi nu doresc decât să fructificăm situaţia. În ce priveşte răspunsul meu, îl văd eficient cel puţin în privinţa faptului că a deschis uşa spre discuţie. (numerotarea mea diferă de a dvs.)
      2. a) Şi Pavel s-a certat cu Barnaba şi nu a mai avut nevoie de Ioan Marcu. Şi totuşi, s-au despărţit pe cale amiabilă, iar despărţirea a fost productivă: două echipe misionare s-au format. Cei doi au avut puterea să renunţe la orgoliile lor în detrimentul binelui lucrării, cât şi pentru binele sufletelor lor. Una este să nu te înţelegi şi să nu lucrezi împreună, dar să-l respecţi pe fratele tău şi să-i doreşti lui şi lucrării binele, şi alta este să urmăreşti să-l prinzi în şah aproape la fiecare ocazie ce se iveşte. Din câte ştiu eu, Paul Negruţ şi Iosif Ţon nu îşi aruncă săgeţi unul celuilalt pe cât de des pot, ci au probabil o relaţie asemănătoare cu a misionarilor menţionaţi.
      b)Nici lui Isus nu i-au plăcut farisei. A fost răutăcios, dar cu limite, şi de fiecare dată a condamnat păcatul. Nu a fost incomod pentru că aşa a avut chef, ci a făcut-o cu un singur scop în minte: pentru a acuza păcatul fariseilor. Nu a făcut pentru a-i creşte popularitea, nu a făcut-o pentru a câştiga mai mulţi admiratori.
      c) Lumea nu vă cunoaşte scopul, dar vă observă mijloacele. Uneori asta e de ajuns pentru a fonda opinii ce mai apoi devin inamovibile. „Cine îşi doreşte scopul, îşi doreşte şi mijloacele”. (Stendhal)
      3. Am gradul meu de naivitate, dar nu consider Biblia „une outres livre” ce nu poate fi practicată. Da, am o naivitate puerilă când vine vorba de iubire, dar oare nu ne-a cerut Isus să fim naivi precum nişte copii? Credeţi că nu ar fi fost mai bine pentru comunitatea evanghelică să se lipsească de aceste resentimente purtate prin fibrele internetului (mai nou prin unde wireless)? Numai evanghelică nu va deveni România noastră dacă nesocotim şi dăm la o parte cuvintele Evangheliei.
      4. a)”Unele chestiuni ale vieții sînt complexe și învățăm să trăim cu ele atîrnînd în suspensie, adunînd diverse sentimente și resentimente în sfera lor.”
      Resentimentele şi sentimentele de care vorbiţi dvs. nu sunt o opţiune pentru viaţa creştină. Indiferent de sfera lor, indiferent de ceea ce le motivează şi le determină.
      b) Resentimentele nu se pot naşte decât dintr-un orgoliu rănit ce întotdeauna se va vindeca şi nu va accepta să moară. Isus a avut sentimente precum mânia, dar nu le-a lăsat să degenereze în resentiment pentru că a ales să-şi omoare vanitatea. Trebuie să simţim, nu să resimţim.
      c) „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” ne spune Pavel în Efeseni 4:26, iar în 29 ne îndeamnă ca vorbirea noastră să zidească nu să dărâme.
      Pavel enumeră o listă a resentimentelor în 31. Ştiţi de ce sunt determinate resentimentele? De cuvinte. Cuvintele noastre pot să producă amărăciune, iuţime, mânie, strigare, clevetire şi răutate. Problema este că noi lăsăm sentimentele să se transforme în resentimente şi reacţionăm sub influenţa resentimentelor în loc să acţionăm sub autoritatea raţiunii. Dacă sentimentele pot fi simţite când ating cu rădăcinile lor solul inimii, pericolul cel mai mare este ca resentimentele să prindă rădăcini şi să se infiltreze în subteranul inimii fără a şti de existenţa lor.
      În niciun caz nu agreez posibilitatea ca resentimentele să existe într-o inimă regenerată.
      4.Agreez faptul că incomoditatea „celor trei muschetari” este ziditoare, însă doar când nu-şi dau drumul zăgazurilor firii.

      Cu respect,
      Beni Cruceru

    • P.S. N-am înţeles bine problema războiului. Mie ordinea mi se pare diferită de cea menţionată de dvs.

    • Viorel Cruceru spune:

      Domnule Alin Cîrstea
      Am cumpănit bine înainte de a scrie cele câteva fraze care urmează. M-am întrebat dacă are rost și ce bine aduce. O fac cu dorința de a corecta unele erori pe care le-ai spus, de altfel de înțeles. Errare humanum est.
      1. „În familia Cruceru există o tendință naturală spre exagerare și minciună?

      Cu alte ocazii am amendat intervențiile zăpăcite ale lui Viorel Cruceru, pe care pînă și Marius Cruceru l-a cenzurat din plin…

      În astfel de condiții cum să apară… dialogul civilizat?”

      1.Care intervenții zăpăcite le-ai amendat, ca eu cu tine n-am interferat niciodată! Nu sunt un abonat al blogurilor și nici un internaut , și nu scriu decât foarte rar.
      Niciodată n-am primit nici un comentariu de la tine la zăpăcelile mele. Sau poate că eu nu-mi aduc aminte, dar n-are nici o minimă importanță ci doar vreau să revelez până unde poate merge eroarea umană.
      2.N-am fost niciodată cenzurat de Marius Cruceru.(punct)
      3.Nu vreau și nici nu pot să polemizez cu tine, dar vreau și pot sa ma rog și pentru Beni, care este băiatul meu și pentru tine și pentru mine și pentru Marius, care este verișorul meu și pentru familia Cruceru, care din câte o cunosc eu nu este chiar așa diabolică cum o descrii tu.
      4.Deși mă și ne cheamă Cruceru, nu ducem lupte împreună ca și clan cu alții, iar dușmanii verișorului/fiului meu sau prietenii lor nu sunt și/sau prietenii/ dușmanii mei.În fața Tronului de sus vom da socoteală de fiecare vorbă rostită, inclusiv scrisă așa îți doresc tot binele toată pacea de care ai nevoie ca noi toți de altfel.
      Cu sincer respect
      Viorel …….Cruceru(ce sa fac nu-mi pot schimba numele și nici nu vreau )

  8. Alin Cristea spune:

    Domnule Beniamin Cruceru,

    Vă sfătuiesc, cum i-am sfătuit și pe alții, să nu vă micșorați (așa rapid) dioptriile negative la adresa mea.

    După cum știți, eu am și alte registre de conversație, nu aș vrea să fiu judecat doar după… ton!

    Dialogul nu l-ați inițiat ca să conversăm, ci ca să vă exprimați cu glas tare niște întrebări. Eu evit de obicei să dau curs unor astfel de interogații, întrucît necesită explicații ample, ca să nu mai vorbesc de… necesarele contexte prielnice dialogului.

    În cadrul chestionării cu glas tare v-ați exprimat dorința de a mă modela după perspectiva dumneavoastră. De obicei nu sînt grabnic spre modelare. Sînt cam… pietros.

    Da, poate că Paul Negruț și Iosif Țon nu își aruncă săgeți (des), dar Marius Cruceru aruncă destule săgeți spre Iosif Țon.

    Faptul că Iosif Țon nu a fost prezent în 13 decembrie la aniversarea de 100 de ani a Bisericii Emanuel din Oradea e un fapt istoric jenant. De ce săgeți mai e nevoie?

    Resentimentele României evanghelice nu au apărut o dată cu Internetul. Acesta doar a oferit posibilități sporite de evidențiere și circulație a lor. DAR ÎN ACELAȘI TIMP INTERNETUL A OFERIT MIJLOACE DE COMUNICARE EXTRAORDINARE!

    În ce alte condiții aș fi stat eu așa de vorbă cu cineva pe care îl cheamă Cruceru? Nu mi-a ajuns unul? Acum suflu și-n iaurt.

    Resentimentele nu sînt generate doar de cuvinte.

    Dar cuvintele constituie interfața prin care ne relaționăm unii la alții pe Internet.

    Dar chiar și pe Internet avem posibilitatea de a ne relaționa și altfel decît prin cuvinte. Este evident că unii știu să mînuiască cuvintele mai bine decît alții. Dar umanitatea noastră se exprimă și altfel, nu doar prin cuvinte.

    Viața creștină conține și sentimente și resentimente. Psihicul uman e complex, nu poate fi evitat doar prin iubire sau rațiune.

    Dănuț Mănăstireanu menționa că uneori cotele conflictului rotundo-pătrățos atinge limite absurde, greu de suportat de cititorii noștri.

    Sîntem tributari unui psihic format în mulți ani de zile, cu multe influențe, psihic care nu poate fi învins așa ușor, într-o zi-două.

    La sfîrșitul unei zile dramatice (pentru mine), frazele mele sînt gîfîite. Dar sper să fie generatoare de reflecție.

    • Am găsit de cuviinţă să public comentariul tatălui meu, Viorel Cruceru. I-am dat ocazia să-şi exprime punctul de vedere şi vă rog pe dvs. cât şi pe tatăl meu să continuaţi dialogul în acelaşi mod ca şi până acum. Momentan nu vă pot răspunde pentru că am programul deja încărcat şi pe lângă aceasta soţia mea este bolnavă şi trebuie să am grijă de ea. Vă mulţumesc de înţelegere.

      • Alin Cristea spune:

        Domnule Beniamin Cruceru,

        Vă rog comunicați tatălui dumneavoastră că am pretenția să mi se adreseze cu dumneavoastră (așa cum eu am făcut-o față de dumneavoastră și cum dumneavoastră v-ați adresat persoanei mele).

        S-ar putea ca eu să fi făcut o confuzie de persoane. Eu am vrut să mă refer la vărul lui Marius Cruceru care a comentat pe blogul lui Marius Cruceru sub numele de Patrix.

        Așadar, domnul Viorel Cruceru ar putea să clarifice această chestiune.

        În cazul în care e vorba de altă persoană, îmi voi cere scuze (dar rămîne observația că este vorba, deci, de încă o persoană din familia Cruceru care a încercat să-mi zile fripte).

    • Domnule Alin Cristea,

      Cine a spus că un -5,4 este cu mult diferit de 5,5? Rămâne negativ, dar este „mai” pozitiv, ca să folosesc o accentuare pleonastică.

      În ce priveşte modelarea dvs. de către mine, mi-am dat seamă că nu voi avea sorţ de izbândă în această privinţă din prima privire pe care mi-aţi tras-o din poza dvs, însoţită de un zâmbet monalitic. Ştiu clar că oricât de rotund v-aţi da sau chiar sunteţi, perspectiva, mintea şi orgoliul nu vă permit aceasta. Totuşi nu am înţeles de ce aţi vrut să vă înnobilaţi cu un titlu contradictoriu caracterului. Nu văd rostul definirii prin contrastul pătrat-rotund, contrast ce nu există de altfel, ci este vorba mai degrabă de raportul pătrăţos-colţuros. Poate a fost doar o politică de marketing.

      Mijloacele extraordinare de comunicare de care vorbiţi pot deveni uşor „extracabile”. La fel şi dialogul nostru dacă nu are o destinaţie bine-definită. Consider că amândoi nu avem disponibilitatea de a continua doar pentru a ne dovedi lipsurile sau calităţile apologetice. Observând felul în care vă ţineţi cu dinţii de nobilimea resentimentelor aş putea lua în considerare că în Biblia dvs. resentimentul este una din roadele Duhului.

      Iată scopul meu: vreau să cunosc motivaţia pentru care alegeţi să vă îmbrăcaţi cu atitudinea actuală în ce priveşte tot ce ţine de Emanuel, iar cu precădere Marius Cruceru. Este o curiozitate pentru care nu aş merge în pânzele albe ca să o cunosc, ci v-o spun sincer având în vedere binele sufletului dvs, cât şi binele cititorilor dânsului şi a celor din blogosfera evanghelică unde includ şi blogul pe care ne aflăm.

      Aveţi ceva împotriva dânsului, făceţi-o la fel de public precum şi atacurile. Dacă e vorba de păcat, rezolvaţi problema odată pentru totdeauna şi nu mai îngăduiţi ca dvs. şi cei implicaţi colateral (cititorii, printre care am fost până am început discuţia) să fie ispitiţi. Prea multă vorbăraie strică deseori. Mă fac vinovat de păcatul acesta. Nu aveţi mijloacele necesare pentru a o face? Lăsaţi-l în plata Domnului pentru că răzbunarea este a Domnului şi nu a lui Alin Cristea.

      Dorindu-vă binele sufletului dumneavoastră deşi probabil n-o să-mi apreciaţi intenţia,

      Beni Cruceru

      • Alin Cristea spune:

        Domnule Beniamin Cruceru,

        Vă invit să remarcați că apariția primului meu comentariu aici a fost LA SUBIECT.

        Menționarea numelui lui Marius Cruceru în acel comentariu a fost exact ca și menționarea altor nume.

        Dumneavoastră ați fost cel care ați introdus următoarea chestiune:

        „Vă invit la un dialog civilizat, rugându-vă să vă schimbaţi ochelarii pe care îi folosiţi în abordarea discuţiilor adresate unchiului meu, Marius Cruceru.”

        După cum știți, am trecut peste ea considerînd că Răscumpărarea memoriei este o chestiune mult mai importantă.

        Am revenit doar peste o săptămînă, în contextul în care ați făcut un anumit comentariu pe blogul lui Marius Cruceru.

        Apoi ați profitat de prezența mea aici pentru a vă exprima cîteva întrebări cu glas tare.

        De ce simt că îmi imputați mie că nu vedeți rostul conversației noastre?

        Să împărțim responsabilitatea teleologică.

        Dacă vreți, la chestiuni complexe, răspunsuri scurte și fermecătoare, ar trebui să fie clar că nu eu sînt persoana potrivită pentru așa ceva.

        Se pare că aici ați formulat scopul cu care m-ați abordat:

        „Iată scopul meu: vreau să cunosc motivaţia pentru care alegeţi să vă îmbrăcaţi cu atitudinea actuală în ce priveşte tot ce ţine de Emanuel, iar cu precădere Marius Cruceru. Este o curiozitate pentru care nu aş merge în pânzele albe ca să o cunosc, ci v-o spun sincer având în vedere binele sufletului dvs, cât şi binele cititorilor dânsului şi a celor din blogosfera evanghelică unde includ şi blogul pe care ne aflăm.”

        Iată precizările mele:

        1. V-aș solicita, cu un ton neutru, să nu vă încărcați existența cu grija pentru binele sufletului meu (gîndiți-mă măcar ce a însemnat ca Marius Cruceru să mă „bine-cuvînteze” și veți înțelege de ce sînt sceptic față de atfel de intenții). Cu siguranță aveți în jur oameni dragi pentru sufletul cărora să vă arătați interesul.

        2. Dacă v-ați propus să cunoașteți motivațiile acțiunilor unor oameni, vă compătimesc sincer. Accesul la motivațiile oamenilor îl are Dumnezeu. Oamenii au acces la rezultatele acțiunilor motivațiilor oamenilor.

        Modul în care interpretăm rezultatele conduce la modul în care interpretăm acțiunile și (poate aici ar trebui să ne oprim) la modul în care interpretăm motivațiile. Este un procedeu de deconstrucție complicat, care ne provoacă multe dureri de cap (celor care dorim într-adevăr să depunem efortul) și, nu de puține ori, dureri sufletești.

        Oare nu vi s-a întîmplat în viață, măcar de 2-3 ori, să faceți ceva cu intenții nobile și să vi se răstălmăcească cuvintele, acțiunile, efortul?

        Așadar, interogația privitoare la chestiunea motivațiilor e complexă. Este evident că oamenii au păreri împărțite despre o aceeași persoană, o aceeași acțiune, un același fenomen.

        Unii preferă să se situeze pe la mijloc. Uneori e convenabil. Alteori, dacă e vorba de adevăr, nu mijlocul e locul unde se află adevărul. Adevărul e acolo unde se află.

        Dumnezeu este cel care știe unde este adevărul.

        Din acest punct de vedere, căutarea adevărului este, pentru mine, o acțiune aproape mistică. Uneori parcă sînt, cel puțin cu 10-20 cm, deasupra pămîntului, dezrobit pentru cîteva clipe de cotidian și simțind duhul adevărului înviorîndu-mi sufletul. (Am spus: Uneori.)

        Această motivație am amintit-o în diverse situații, sau cel puțin am făcut aluzie la ea. Întrebarea agasantă pe care o pun evanghelicilor care discută pe Internet: Vă interesează adevărul?

        Că adevărul nu numai ne înalță, dar și dă cu noi de pămînt de nu ne vedem.

        Spuneți: „Vreau să cunosc motivaţia pentru care alegeţi să vă îmbrăcaţi cu atitudinea actuală în ce priveşte tot ce ţine de Emanuel, iar cu precădere Marius Cruceru.”

        (De reținut că nu am nici o obligație în a vă împlini curiozitatea.)

        „Atitudinea actuală” nu e… actuală. Ea s-a desfășurat pe parcursul ultimilor 7 ani, dar în diverse grade.

        Dacă veți vrea să cunoașteți cîte ceva despre „atitudinea actuală”, atunci va trebui să depuneți ceva efort.

        E mai comod să mă întrebați pe mine, nu? Sau pe altcineva…

        Să clarificăm ce înțelegem prin „Emanuel”. Dacă vă referiți la Universitatea Emanuel, atunci vă contrazic, întrucît eu mă refer la un anumit context bihorean, din care face parte, desigur, și Universitatea Emanuel. Mă refer la un grup de interese din spațiul confesional baptist, în fruntea cărora se află nume cunoscute.

        Problemele mele (pe care mă îndoiesc că le cunoașteți prea bine) au început acum 7 ani cînd am scris o scrisoare referitoare la manipularea alegerilor de la Comunitatea Baptistă din Oradea, scrisoare pe care am trimis-o pe email la circa 100 de persoane, în primul rînd pastori baptiști.

        Așadar, cînd vă referiți la „tot ce ţine de Emanuel, iar cu precădere Marius Cruceru”, mie îmi este evident că aveți o perspectivă limitată asupra motivațiilor mele, dar, mai ales, asupra acțiunilor mele publice.

        Editez de 8 ani revista electronică Confesionala, fiind interesat de fenomenul evanghelic.

        Este normal să monitorizez „tot ce ține” de Emanuel, de Cireșarii, de Răscumpărarea memoriei, de festivaluri, conferințe, botezuri și orice alte chestiuni din spațiul confesional evanghelic.

        Monitorizarea persoanei publice Marius Cruceru are și alte coordonate, desigur. Dar în ceea ce privește legătura lui cu holdingul Emanuel, Marius Cruceru este, așa cum i-am și spus, poarta spre acest holding. Informațiile despre Emanuel trec prin deschizătura, mai mare sau mai mică, pe care o face bloggerul Marius Cruceru. Paul Negruț tace mîlc, Doru Hnatiuc nu există pe Internet, dr. dr. nu își arată încă colții, ce avem la dispoziție este bloggerul Marius Cruceru. Este normal să fiu atent ce scrie în public.

        Dar nu este vorba doar de această țină: Emanuel. Este vorba despre chestiuni mult mai ample: muzica evanghelicilor, predicile evanghelicilor, vizibilitatea lor în spațiul public. Marius Cruceru, Vladimir Pustan, ca să dau doar două exemple, sînt prezenți în spațiul public, este normal să am informații și articole legate de aceste prezențe.

        Dar să ajungem la fragmentul în care ați deviat rău de tot:

        „Aveţi ceva împotriva dânsului, făceţi-o la fel de public precum şi atacurile. Dacă e vorba de păcat, rezolvaţi problema odată pentru totdeauna şi nu mai îngăduiţi ca dvs. şi cei implicaţi colateral (cititorii, printre care am fost până am început discuţia) să fie ispitiţi. Prea multă vorbăraie strică deseori. Mă fac vinovat de păcatul acesta. Nu aveţi mijloacele necesare pentru a o face? Lăsaţi-l în plata Domnului pentru că răzbunarea este a Domnului şi nu a lui Alin Cristea.”

        1. Dacă am ceva împotriva lui, trebuie să mă adresez personal, nu? Așa am făcut, acum vreo 6-7 ani, m-am dus și i-am spus ce am împotriva lui, mă refer la chestiuni legate de persoana mea. Întîlnirea a durat 6 ore și jumătate, parcă.

        Marius Cruceru NU a făcut așa, NICIODATĂ nu a venit la mine să mă confrunte, cum a dat de înțeles pe blogul lui, obligîndu-mă astfel să dau o dezmințire.

        De reținut că am apreciat public alți pași pe care i-a făcut anul trecut în ceea ce privește non-relația noastră.

        2. Sînt nevoit să vă compătimesc din nou, observînd că ați avea ceva speranțe că s-ar putea rezolva problema „odată pentru totdeauna”!

        Păi mediul evanghelic este de așa natură încît nu încurajează rezolvarea problemelor „odată pentru totdeauna”. Ăsta e un motiv pentru care eu iau atitudine publică față de dezinformări și minciuni (ceea ce îmi aduce destule probleme, dar, cu timpul, și o reputație de om drept și gata să fie alături de victime).

        V-am dat exemplul cu Paul Negruț și Iosif Țon (pe care Marius Cruceru l-a folosit în mod incorect, ca să mă ironizeze: Alin Țonelul – adaug eu acum).

        Dincolo de cunoscutele conflicte personale, ar trebui să ne îngrijoreze următorul fapt: Unde sînt împăciuitorii în mediul evanghelic? Nu vi se pare nimic suspect că problemele nu se rezolvă „odată pentru totdeauna”?

        Ba, mai mult, tocmai cei care ar trebui să fie împăciuitori sînt, de fapt, focare de conflict, vorbe de clacă, răspîndite iresonsabil.

        Mă refer la persoane precum Marius Cruceru, care este pastor, profesor, vicepreședinte etc.

        Eu sînt doar Alin Cristea (o persoană oarecum publică, desigur), nu reprezint pe nimeni. Nici măcar nu mă interesează dacă mă considerați creștin. Am blogul România Evanghelică, ieri am înregistrat blogul România Creștină – asta înseamnă că îi reprezint pe creștinii din România? NU!

        Dar Marius Cruceru îi reprezintă pe baptiștii din România (e și în conducerea Cultului Baptist, mai e?).

        Întrebările pe care mi le-ați pus mie ar trebui să i le puneți lui.

        Din nefericire, răspunsurile lui conțin referiri la… mine!

        Nu la situațiile pe care le prezentați dumneavoastră, eu sau alții.

        3. Vă referiți la victime colaterale.

        Da, aceasta a fost preocuparea mea (și a altora) în contextul diferitelor conflicte publice.

        Dar, ajungînd la înțelegerea faptului că viața unui creștin NU poate fi în afara unor conflicte (mai mari sau mai mici), exemple sînt cu duiumul atît în Biblie cît și în istoria Bisericii (MAI ALES în Istoria Bisericii), decizia mea este să mă implic în UNELE conflicte.

        Dănuț Mănăstireanu scria ieri: „Nu reușesc de unde vine spiritul asta împăciuitorist, că n-are nici o legătură cu Evanghelia. O fi de vină pietismul ieftin care domină spațiul evanghelic românesc.”

        4. Scrieți: „Lăsaţi-l în plata Domnului pentru că răzbunarea este a Domnului şi nu a lui Alin Cristea. ”

        Aoleu, dar sînteți pe lîngă subiect / subiecte rău de tot.

        La ce folosește un astfel de sfat? De ce credeți că aveți vreo autoritate să vă adresați persoanei mele în acest fel? Vă rog să reveniți la ceea ce vă doreați, cel puțin în aparență: „un dialog civilizat”.

        De unde a apărut ideea de răzbunare? Tot de acolo de unde a apărut ideea de ranchiună?

        Ca să nu mai vorbesc de ideea prostească care se subînțelege: Ce treabă avem unii cu ce fac alții?

        PĂI AVEM!

        Gata cu explicațiile, că și eu, la 43 de ani și 125 de kg, am destule probleme de sănătate, cu spatele, dar și cu ochii și cu altele.

        • o să revin cu un răspuns în cursul acestei zile. Mulţumesc de disponibilitatea de a mă lămuri în parte pe mine şi victimele colaterale.

        • Domnule Alin Cristea,

          1. Vreau să ştiţi că împărţim împreună responsabilitatea telos-ului acestei discuţii.
          2. Compătimirea depinde de dvs. Acţionaţi public, motivaţi-vă public. Dar ştiu, lucrurile sunt mult mai complexe, psihicul uman la fel, etc.
          3. Mă pierd în „caltaboşul” de mai sus
          4. Ştiu cât de „actuală” e atitudinea. Credeţi că Dumnezeu este de acord cu felul în care îi abordaţi şi vorbiţi despre oamenii pe care nu-i simpatizaţi? De ce da?
          5. Încă sper, aveţi dreptate. Nădejdea moare printre ultimele. Sper într-o rezolvare a tuturor acestor conflicte într-o manieră Biblică. Nu poate depinde de mine nimic, dar mă doare să văd ce deserviciu produc toate aceste conflicte numelui de creştin. Sunt sigur că la nivel mai înalt s-a încercat rezolvarea conflictului, dar nu destul. Depinde şi de disponibilitatea lor cât şi a dvs.
          5. Conflictele nu se rezolvă prin crearea şi mai multor conflicte
          6. Spuneţi: „Ba, mai mult, tocmai cei care ar trebui să fie împăciuitori sînt, de fapt, focare de conflict, vorbe de clacă, răspîndite iresonsabil.” Dalai Lama spunea: „Fii tu însuţi schimbarea pe care o doreşti lumii”. Cuvintele de sus vă caracterizează la fel de bine şi pe dvs în ce priveşte (ne)rezolvarea conflictuală.
          7. a) Apropos, aţi fost numit cel mai mare jurnalist evanghelic al ţării (nu dau blogul, dar să nu vă îmbătaţi că nu e un „brand”). Asta v-o spun ca să vă mai zgândăr puţin orgoliul. Poate sunteţi doar Alin Cristea, dar nu mai publicaţi pe româniaevanghelică.wordpress.com tot felul de prostii. Îl consideraţi un blog serios? Numiţi-l cum vreţi: cancanulevanghelic.wordpress.com, libertateaevanghelica, etc. Eu înţeleg că vreţi să câştigaţi un ban din asta, că doar aveţi o familie de întreţinut, dar să vă înjosiţi în halul acesta încât să folosiţi limbaj de stradă despre mai ştiu eu cine. Nu sunteţi cu nimic mai puţin public decât Marius Cruceru.
          b) Pare-mi-se sau toată lumea e fraieră în afara dvs. Marius Cruceru fraier, Dyo fraier, halal respect. Poate este un apelativ pozitiv pentru dvs. pe care l-aţi folosit să vă învăţaţi şi fetiţa ca să vă cheme aşa când simte că vă iubeşte. Tot aşa folosea şi mister Bean semnul internaţional crezând că e ceva pozitiv. Sunt curios cum vă alintaţi soţia.
          8. Viaţa creştină are conflictele ei, dar nu este o stare permanentă sau perpetuă în care trebui să trăim. Mai trebuie să aduc referinţe biblice la acest punct?
          9. N-am nici o autoritate să vă poruncesc ce să faceţi, nu neg asta, dar nu rezolvaţi nimic prin menţinerea stării conflictuale.
          10.Avem treabă unii cu alţii şi dacă aţi semnalat nereguli, nu spun să nu le spuneţi la momentul oportun dacă se va ivi, dar nu puneţi foc pe foc.
          11.Mă aştept să refocalizaţi problema pe responsabilitatea „lor” uitând de responsabilitatea şi comportamentul dvs.
          12.Nu ştiu ce Biblie citiţi dvs. şi DănuţM, poate citiţi Coranul, dar Biblia nu îndeamnă la conflicte de genul celui actual în sânul Bisericii şi fraţilor. Dar ce să-i faci, Biserica nu s-a născut online şi conflictele nu se pot rezolva aşa de bine online.
          13.Cum spunea Iliescu „dacă nu v-am spus, vă repet”: încercaţi să aveţi un blog cât de cât normal. Renunţaţi click-urile şi cancan-urile postate pe romaniaparanghelica.wordpress.com şi mai bine postaţi pe romaniaevanghelica.wordpress.com pastrând o atitudine demnă de titlu.
          14.N-am mai stat să corectez, aşa că vă rog să scuzaţi greşelile.
          15.Am întors moneda, aşa că să nu vă suparaţi prea rău.
          O seară liniştită vă doresc.
          Beni

        • P.S. Nu pot nega că blogul dvs. are şi posturi bune când aveţi o dispoziţie bună.

  9. George Serban spune:

    Fratilor,

    Imi cer scuze ca inervin , dar imi este destul de greu ca sa nu spun ca ati deviat cu totii de la subiect.Invidia,vanitatea si orgoliul sunt mult prea mari si mai multl decat suficiente ca sa poata incapea intr-un asemenea blog.
    Ele intervin prin mijloace des intalnite si puse intr-o forma strategica de diavol.Va rog sa intelegeti ca sunt destul de multe flori pe Pamant si tot atatea uscaturi. Cu totii avem loc sub soare…
    Vreau sa subliniez ce a spun Beni mai sus:
    “Cuiele s-au dus, dar ce facem cu găurile care au rămas?”
    Nu uitati caci cu totii suntem frati intr-unul Dumnezeu,iar timpul este mult prea scurt pentru tentatiile diavolului, oricare ar fii ele.

    Pace voua si Domnul sa fie in inima voastra!

    • George,

      Discuţia purtată cu domnul Alin Cristea nu are în vedere tocmai subiectul postului, dar aici în început discuţia şi aici s-a continuat. Sunt de acord că invidia, vanitatea şi orgoliul nu trebuie să existe, dar eu nu pot face nimic pentru a nu intra pe acest blog.
      George, uneori şi discuţiile contradictorii prind bine când sunt cu limită. Din partea mea, eu nu am nicio problemă cu nimeni şi cel mai puţin vreau să am cu Dumnezeu. Poate nu înţelegi totul, dar momentan port o discuţie cu domnul Alin Cristea în care încerc să-l înţeleg deşi mă tem că rezultatul este iminent.
      Mulţumesc pentru că ne vizitezi şi îţi urez o zi binecuvântată.

  10. Viorel Cruceru spune:

    Stimate domn Alin Cristea
    1.Am răspuns la un comentariu eronat pe care l-ai făcut la adresa mea la „per-tu” ,fără a folosi pronumele de politețe, ținând cont de epitetul adresat mie , fără să mă cunoști, „zăpăceli”,dar și pentru că m-am gândit că vârsta îmi poate permite( aș putea să îți fiu tată cred ținând cont de vârsta noastră a amândurora)
    2.N-am semnat cu nici un pseudonim pe blogul lui Marius niciodată,sau al lui Dănuț Mînăstireanu și mai recent pe blogul lui Beni, acestea fiind în general blogurile evanghelice pe care am comentat , iar acest Patrix îmi este complet necunoscut.
    3.Aștept scuzele public
    4.Deși ne numim Cruceru , nu suntem cruciați și nu ducem nici o cruciadă împotriva ta
    5.Data viitoare , dacă va fi, voi folosi pronumele de politețe la adresa persoanei tale.
    6.DACĂ VREI RESPECT, RESPECTĂ.
    Cu respect, chiar fără pronumele de politețe

    Viorel Cruceru

  11. Alin Cristea spune:

    Domnule Beniamin Cruceru,

    A. Îmi cer scuze domnului Viorel Cruceru pentru confuzia pe care am făcut-o la adresa lui. Cum am spus, gîndul mi-a fost la vărul lui Marius Cruceru, care s-a semnat Patrix în comentariile pe blogul lui Marius Cruceru.

    B. Am solicitat ca Viorel Cruceru să se adreseze persoanei mele cu dumneavoastră.

    Nu e neapărat o chestiune de vîrstă, că altfel de ce m-aș adresa dumneavoastră, domnule Beniamin Cruceru, astfel?

    C. Viorel Cruceru e născut în 1957, eu sînt născut în 1967. Așadar, nu-mi putea fi tată. (Putea verifica pe Facebook înainte de a ridica chestiunea.)

    (Am frați mai mari decît Viorel Cruceru, născuți în 1953 și 1954.)

    D. Viorel Cruceru: „Deși ne numim Cruceru , nu suntem cruciați și nu ducem nici o cruciadă împotriva ta.”

    Aceasta nu este o chestiune pe care eu am amintit-o. Nu mă interesează în modul în care, cu totul deformat, a ridicat-o Viorel Cruceru.

    Nu numele contează, ci atitudinea. Sînt alții care nu se numesc Cruceru și m-ar arde la foc mic.

  12. Viorel Cruceru spune:

    Mulțumesc domnule Alin Cristea pentru scuzele de rigoare și pentru precizările de rigoare. Îmi cer scuze că nu m-am informat cu privire la vârsta dumneavoastră. Poate c-ar trebui să vă simțiți flatat crezând că sunteți mult mai tânăr decât mine. E adevărat că vârsta nu permite derapaje de adresare nici în cazul meu nici în cazul dumneavoastră.
    În rest să auzim de bine.
    Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi – Cristos.
    Cu același respect

    • Alin Cristea spune:

      Domnule Viorel Cruceru,

      Dacă voi trăi cît tatăl meu (65 de ani), nu cît bunicul meu (91), atunci, la 43 de ani, mă gîndesc că pot să zic și eu o vorbă de… om trecut prin viață:

      Tinerețea e prea puțin prețuită de oameni, iar bătrînețea nu e îndestulătoare pentru cei care și-au păstrat spiritul tînăr.

      Cine știe, poate trec printr-o pasă proastă, dar nu mă mai interesează vîrstele (nici flatările).

      Și ne mai pune pe jar și Marius Cruceru: Să îmbătrînim frumos…

  13. Viorel Cruceru spune:

    Domnule Alin Cristea
    Tatăl meu are 90 și a îmbătrânit frumos, fie-ne inima bună.Mă rog ca și eu și fiul meu să nu fim niște epigoni. De fapt trebuie să vă mărturisesc că urmăresc cu interes „dialogul” dintre fiul meu și dumneavoastră. Este interesant cum un „vechi lup” al internetului și scrisului ,hârșâit în multe lupte și un tânăr plin de avânt comunică, ceea ce comunică.
    E bine într-un fel , dar e bine de asemenea evitate epitetele incluse de Biblie la vorbe porcoase.
    Cu respect

  14. Alin Cristea spune:

    La revedere, domnule Beniamin Cruceru!

    • Domnule Alin Cristea,
      Nu mă aştept să răspundeţi, am înţeles destul. Am exagerat aseară poreclindu-vă blogul. Atitudinea mea a fost şocată de postarea „Marius Cruceru mănâncă căcat”. Nu mă interesează numele. Putea fi orice altcineva: Dyo, Rodican Boţan, etc. Consider a fi prea de mahala uneori limbajul dvs. Sunt sigur că sunteţi mai inteligent decât să vorbiţi astfel. În dialogul cu mine aţi dat dovadă de inteligenţă din plin şi cumpătare. Nu mă îndoiesc de calităţile dvs.
      În rest, apreciez citatele din RM, muzica, pozele, şi unele ştiri.
      Să dea Domnul să nu rămână starea mediul evanghelic în halul în care este.

      Beniamin Cruceru

  15. Shifu spune:

    Beni, cu Alin Cristea nu se poate discuta. Cu el poți bârfi, îi poți terfeli pe alții, poți sta la o șuetă despre câte spurcăciuni se petrec la Universitatea Emanuel, cât de diavolesc e Paul Negruț, cât de fraier e Marius Cruceru… știi tu, chestii din astea importante, fără de care mediul evanghelic e mai sărac, vezi Doamne… Problema e că, după o astfel de discuție – de fapt, după orice discuție (cel puțin pe net) cu Alin Cristea – trebuie să te speli cu șapte ape, precum Naaman, dacă vrei să rămâi curat la minte. E adevărat că ăsta-i doar punctul meu de vedere, însă – de unde stau eu – nu văd decât că omul ăsta aruncă neostoit spre tine cu rahat (să nu-i zic cum i-ar fi zis el), iar tu ești demn de „obuze” mai nobile…

    • Încet, încet am ajuns și eu la aceeași concluzie. Deja mă simt pătat și chiar nu am chef să mai discut cu ALin Cristea pe subiecte polemice. M-am lecuit de cristită.
      Are un lucru bun: e un spin ce te înțeapă și uneori ne prinde bine la unii. Își face un mare deserviciu lui, însă.

  16. Nico spune:

    Uof! Ce impovaratoare pot fi cuvintele! E minunat sa le stii manui cu atata dibacie dar daca nu reusesti sa le cenzurezi e ca si cum ti-ai lega un pietroi de constiinta si suflet. Simt o durere (si nu cred ca sunt singura) inexplicabila si o tristete acuta cand realizez cat firesc exista in noi si, in loc sa ne vedem de relatia verticala, pierdem timp si energie etalandu-ne vanitatea si vanand vantul. E adevarat ca ipocrizia e la ea acasa in bisericile noastre si, personal, o ironizez si o apostrofez crezand ca o pot starpi in felul meu. Dar ce fac atunci cand ma lasa pe mine goala pe dinauntru si imi stirbeste din frumustea trairii de zi cu zi?
    Concluzia mea: inca o lupta care trebuie sa o duc zilnic cu firescul din mine 😐

    http://pomulvietii.abcr.ro/?p=172

  17. Nico spune:

    Ah, nu. Nicidecum! Am citit comentariile de mai sus pe fondul tuturor lucurilor care se intampla in… „lumea evanghelica” si era un oft care mi-a scapat. Am refulat, daca vrei. Ceea am scris eu nu are deloc legatura cu articolul tau probabil. Subscriam starii tale de a te simti „patat” dupa ce incerci sa „sapi” (cu bune intentii). Sunt si eu un om al cuvintelor, e adevarat ca intr-un alt domeniu; am experimentat argumetarea si contraargumetarea pe diferite subiecte si nu am facut decat sa obosesc (sufleteste). Azi am citit articolul de pe link-ul ce l-am afisat (am concluzionat ca, in loc sa imi folosesc cuvintele istovidu-ma, puteam sa le folosesc in favoarea mea daca nu pot sa tac- si nu pot) si indemnul de acolo l-am gasit in antiteza cu toata „furtuna” iscata de nume si „personalitati”, fapte, alegeri, interpretari. Repet asta pentru ca am rasfoit alte bloguri (pretinse a fi crestine) mult prea „incise”.
    Si pentru ca nu am scris nimic printre randuri, am sa-ti spun foarte direct ca mi-au placut argumentele tale. Uneori (pentru mine) poate veni primavara cu o singura randunica.😉

    • Îți înțeleg oful și-ți dau dreptate. Vanitas vanitatum! Dea Domnul să ne temperăm toți începând cu mine că și eu am făcut greșeli în spațiul virtual.
      Ultima parte o s-o iau ca un compliment. Lecția învățată de mine este să nu te îmbeți cu apă. Am și eeu de schimbat multe vanități și Domnul s-a folosit și de acest blog pentru a le scoate mai întâi la iveală și mai apoi pentru a-mi atrage atenția la ele. Niciodată nu mă scald în apele aceluiași râu, după cum spunea Heraclit din Efes. Totul curge, nimic nu rămane neschimbat. Sper ca această schimbare să constea în purificarea apei în care mă scald și nu în murdărirea ei.

  18. mihai spune:

    Nu prea ma amestec in discursuri,dar un cuvint pot spune? Trebuie sa va pocaiti . Si D-l sa va ajute. Va faceti de ris voi, si cuvintul BIBLIEI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s