Dormind pe muzică



Citind despre Pitagora şi căutând informaţii despre monochordul lui am dat peste un personaj mai ciudat, Dr. James Hopkins. Dânsul se ocupă cu meloterapia folosind instrumente la care cântă live. Nu doar că le cântă pacienţilor live (doar acest aspect indică superioritate faţă de celelalte cabinete meloterapeutice), dar instrumentele sunt puse fie pe oameni, fie oamenii sunt puşi pe acest instrument pat, iar sub el se află corzile. Fostul chiroterapeut a fost inspirat de Pitagora şi de instrumentele create de acesta. Pitagora credea că muzica prin vibraţiile ei poate vindeca, iar pentru aceasta a fost primul care să aplice meloterapia. Nu doar că filosoful a practicat meloterapia, dar a şi creat instrumente special pentru acest scop.

Dumnezeu a inventat muzica şi ne-a dat şi nouă dreptul de a ne bucura de ea. Lipeşte-ţi doar urechea de cutia de rezonanţă a chitarei şi cântă. Simţi cum eşti pătruns de toate acele vibraţii până în adâncul sufletului. Pentru a fi cercetat de muzică nu trebuie să fii un extraordinar muzician. La orice nivel „muzica exprimă acel ceva ce nu poate fi pus în cuvinte, dar nici nu poate rămâne nespus” (Victor Hugo). Alteori, când eram abătut mă îndreptam spre cel mai bun (şi cel mai gras în acelaşi timp🙂 ) şi îmi sprijineam capul pe umărul lui. Niciodată nu mă refuza. Îmi treceam mâinile peste clapele lui şi vorbeam cu mine, cu el şi cu Cel ce ne-a permis existenţa amândurora. Simţeam cum întreg corpul mi se liniştea invadat fiind de aceste neînţelese vibraţii.

Pe lângă implicaţiile mistice pe care le susţine (pe care nu le aprob) vă propun să vă miraţi ca şi mine la privirea acestor instrumente. Vă dau voie să fiţi invidioşi pe un astfel de pat. Cât de odihnitor ar fi să tragi un pui de somn la prânz în mod literal dormind pe muzică.

Acest articol a fost publicat în Cultură, Literatură, Muzică; și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s